Reamintesc că legiferarea prin ordonanţe ale Guvernului este limitată prin Constituţie atât ca domeniu, cât şi ca perioada
în care se emit ordonanţe.
1. Cum arătam, în respectul Constituţiei, legea
este singura formă de permanenţă legislativă democratică, definitorie pentru
statul de drept, iar delegarea legislativă constituie o excepţie. Grav este
însă că, încet-încet, excepţia recunoscută de legiuitorul constituant s-a
transformat într-o păguboasă (ne)regulă.
Ordonanţa, fie ea simplă sau de urgenţă, este nulă
de drept ori de câte ori este emisă în absenţa unei legi de abilitare
legislativă ori în baza unei astfel de legi de abilitare dar în domenii care
fac obiectul legii organice.
Şi cum art.73 alin.3 include în categoria de legi
organice „organizarea şi desfăşurarea referendumului”, rezultă indubitabil ca
referendumul nu poate face obiectul delegării legislative.
2. Orice analiză, orice dezbatere pe acest subiect
trebuie pornită de la faptul că – şi aici nu este loc de nici un comentariu –
din punct de vedere strict juridic, ordonanţele, inclusiv cele de urgenţă, au
un caracter tranzitoriu, interimar. căci,
spre deosebire de propunerile legislative, pentru care Constituţia nu obligă
Parlamentul la adoptarea unei legi, supunerea ordonanţelor simple sau de
urgenţă spre aprobare trebuie să se încheie cu o lege, tranşând interimatul,
căci ele sunt deja în vigoare la momentul dezbaterii.
Să vedem cum stau, exact, lucrurile în cazul modificării
prin ordonanţă de urgenţă (OUG nr.41/2012) – nesupusă aprobării Parlamentului
spre a fi transformată într-o lege – a art.10 din Legea nr.3/2000.
În speţă, Curtea Constituţională a decis că: „Legea
(Care „Lege”?!? Când şi în ce împrejurare
a devenit „Lege” OUG nr.41/2012 ?!?)
pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea
referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea la
referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în
listele electorale permanente”. Altfel spus, modificarea este
neconstituţională, dar ea ar putea deveni constituţională „în măsura în care” este
respectat art.5 alin.2 din Legea nr.3/2000, potrivit căruia „Referendumul este
valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul
persoanelor înscrise în listele electorale”, adică tocmai textul de la care Guvernul
a derogat.
Mai întâi – abstracţie făcând de faptul că este
inadmisibil a modifica o lege organică printr-o ordonanţă de urgenţă – în lipsa
aprobării Parlamentului, efectele oricărei ordonanţe nu pot depăşi perioada sesiunii
pentru care a fost depusă, iar aprecierea acestora, ca şi cum ar fi în vigoare
şi după această perioadă, nu reprezintă altceva decât o suspendare a statului
de drept. Apoi, când şi în ce împrejurare a fost supusă aprobării Parlamentului
ordonanţa cu modificarea spre a deveni „Lege”? În fine, nu era mai logic ca
instanţa constituţională să decidă explicit că modificarea textului în discuţie
este neconstituţională?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu