În anii de după
Revoluţie, eram încredinţaţi că Justiţia va deveni un instrument de bază pentru
întărirea democraţiei, pentru promovarea valorilor democratice şi pentru
sprijinirea reformei. Toate aceste idei generoase cu referire la justiţie au
făcut chiar obiectul unei proclamaţii în care se stipula în mod clar
necesitatea separării puterilor în stat. De aici, cu toţii am tras concluzia că
din acel moment justiţia îşi va căpăta locul ce i se cuvine în sistemul
puterilor statului. Mai exact, că acea separaţie a puterilor în stat va deveni
o realitate şi nu numai un principiu formal.
În momentul de
faţă, prin stat de drept înţelegem înainte de toate un stat în care justiţia
este suverană şi este mai presus de orice. Spre surprinderea mea, am văzut că
deşi toată lumea tinde către un stat de drept, justiţiei i se rezervă un rol
minor şi nici măcar nu este tratată ca putere în stat.
Se apreciază de
către unii că justiţia nu este o unitate productivă. Eu sunt de altă părere. Justiţia
produce ordine socială. Fără
acest produs, în societate nu ar mai exista nimic!
În toate
discursurile se face mult caz pe ideea de justiţie, dar în fapt nu i se acordă
locul cuvenit. Parafrazându-l pe Marin Preda „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”,
aş zice: „Dacă justiţie nu e, injustiţie e”, ceea ce, de necontestat, este cu
mult mai grav decât „nimic nu e”. Cât de importantă este justiţia poate fi
sintetizat într-o frază: Justiţia este de neconceput fără drept, dreptul fără
dreptate şi dreptatea fără adevăr!
Desigur, asistăm
la un impas vizibil în care se află Justiţia şi eu cred că s-a urmărit în mod
deliberat să se ajungă la acest impas. Probabil sunt forţe oculte care au
„încurajat” corupţia în ţara noastră. Într-un stat de drept, cu o justiţie puternică,
fenomenul corupţiei, formele la care a ajuns, până în cele mai înalte sfere ale
puterii, nu ar fi existat.
Se spune că
puterea corupe. Când vorbim despre corupţie, ne gândim la putere. Cine oare să
fie vinovat de această stare de corupţie generalizată? Numai puterea? În momentul de faţă, o parte a fostei
puteri se află în opoziţie. Şi să nu uităm că aici se pune problema celor care
s-au infiltrat ca membri ai consiliilor de administraţie şi ai AGA, care în mod
deliberat au adus întreprinderile în stare de faliment – aceştia provin atât de
la putere, cât şi de la opoziţie. Tot ceea ce a relevat presa, indiferent de
zona din care provin, respectivele cazuri sunt riguros adevărate. Corupţia
nu are culoare politică! Aşa stând lucrurile, dacă dreptatea fără culoare
politică s-ar aplica la corupţia fără culoare politică, n-ar mai exista niciun
fel de problemă.
Dar cât de
importanţi au fost şi sunt judecătorii o spunea regretatul Octavian Paler:
„Evident, nu este uşor să îndrepţi o şiră a spinării care s-a obişnuit să stea
încovoiată. Avem, zilnic, dovezi în privinţa aceasta. Cu atât mai demn de
respect sunt magistraţii care s-au decis să nu mai fie instrumente ale nimănui,
ci doar ale onoarei de a fi împărţitori ai dreptăţii. Ei răscumpără, printr-un
orgoliu regăsit, umilinţa de a fi văzut, atâţia ani, justiţia transformată în
servitoare a puterii. Dar să coborâm puţin ştacheta. Să nu vorbim despre
demnitate. Să vorbim despre egoism. Regimul comunist s-a priceput bine să se
folosească de geloziile, resentimentele şi invidiile dintre membri unei
colectivităţi pentru a organiza îngenuncherea tuturor… Mai este nevoie, oare,
să ne convingem că laşităţile încurajează răul să devină mai rău? Că oricine se
gudură în jurul Puterii o ajută să devină arogantă, trebuind, apoi, să se
gudure şi mai tare? Iar mai târziu înseamnă, uneori, prea târziu” („Alţii despre mine” – Octavian Paler).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu