Nimeni nu poate contesta faptul
că flagelul corupţiei reprezintă un fenomen social grav, care cunoaşte în toată
lumea nu numai o amploare deosebită, dar şi forme noi, variate şi complexe,
manifestate îndeosebi prin infiltrarea acesteia în cele mai înalte trepte ale
societăţii, cu ramificaţii ce depăşesc frontierele naţionale şi, mai ales, prin
interpătrunderea şi intercondiţionarea infracţiunilor de corupţie cu o
diversitate de alte infracţiuni, îndeosebi economice, financiar-bancare,
vamale, trafic de arme şi droguri, falsuri, înşelăciuni etc.
Oamenii se adresează în multe
situaţii Ministerului Justiţiei. Totuşi, nu în puţine cazuri acesta nu face
decât să îndrume petiţionarii la alte instituţii. Însă lucrul acesta este firesc,
date fiind posibilităţile cu totul limitate ale Ministerului Justiţiei de a
acţiona în acest domeniu. De ce?
Pe de o parte, Ministerul
Justiţiei nu poate acţiona în nici un fel pentru tragerea la răspundere penală
a infractorilor, inclusiv a celor vinovaţi de săvârşirea unor fapte de
corupţie. După cum se ştie, în sistemul legislaţiei noastre penale, singurul
organ abilitat să dispună trimiterea în judecată a infractorilor este
Parchetul, după cum tot numai procurorilor le incumbă obligaţia de a supraveghea
modul de efectuare a cercetărilor de către organele specializate ale
Ministerului Administraţiei şi Internelor sau de a efectua nemijlocit urmărirea
penală. Cât priveşte instanţele judecătoreşti, ele sunt chemate să soluţioneze
cauzele. De aceea, trebuie să avem o Poliţie curată şi solidă, un Minister
Public la înălţimea menirii lui şi în special o Justiţie cu adevărat
independentă şi imună la ingerinţele de orice fel.
Pe de altă parte, Ministerului
Justiţiei îi este interzisă orice imixtiune în activitatea de judecată.
Potrivit prevederilor Constituţiei, judecătorii sunt independenţi şi se supun
numai legii. Ministrul justiţiei nu le poate da dispoziţii sau indicaţii în
legătură cu modul de soluţionare a cauzelor cu care au fost învestiţi în
condiţiile separării puterilor şi ale statului de drept. Atribuţiile
Ministerului Justiţiei în raport cu instanţelor judecătoreşti sunt de ordin
exclusiv organizatoric şi administrativ. Judecătorii au devenit, în fine,
stăpâni pe soluţiile lor; ei singuri hotărăsc dacă persoanele trimise în
judecată sunt sau nu vinovate, după cum ei singuri cântăresc pedepsele ce vor
fi aplicate infractorilor.
Într-adevăr, singurul domeniu în
care s-ar putea manifesta intervenţia Ministerului Justiţiei pentru
desfăşurarea unei lupte eficiente împotriva corupţiei ar fi iniţiativa
legislativă.
Consider însă că nu mai este
nevoie de noi acte normative îndreptate împotriva corupţiei, căci acestea
există şi, după părerea mea, sunt mai mult decât suficiente. Esenţial este
numai ca ele să fie bine folosite! Menţionez că, în preocuparea de a le
îmbunătăţi, în afara Legii nr. 83/1992 privind instituirea unei proceduri urgente
de urmărire şi judecare a faptelor de corupţie, la 8 iulie 1992 Parlamentul a
adoptat o lege pentru modificarea prevederilor Codului penal în domeniul
faptelor de corupţie (pentru luarea de mită săvârşită de funcţionari cu
atribuţii de control de la 3-10 ani închisoare la 3-12 ani; pentru trafic de
influenţă de la 1-5 ani închisoare la 2-7 ani; pentru primirea de foloase
necuvenite de la o lună - un an închisoare sau amendă, la şase-doi ani sau
amendă) şi, totodată, s-a prevăzut că dispoziţiile Codului penal în această
materie se vor aplica nu numai funcţionarilor, ci şi altor salariaţi, inclusiv
celor din cadrul regiilor autonome şi societăţilor comerciale, chiar cu capital
privat, precum şi administratorilor şi cenzorilor acestora.
Indiscutabil că, în acest
domeniu, mare lucru nu mai este de făcut, căci instrumentele juridice de luptă
împotriva corupţiei există şi, după părerea mea, sunt suficiente. Totul este ca
ele să fie bine folosite! Ce s-ar mai putea face în plus? Să se sporească, în
continuare, cuantumul pedepselor?
Personal, nu cred în eficienţa unei asemenea măsuri. Pedepsele sunt,
destul de aspre şi nu cred că agravarea maximului lor cu un an sau doi ar fi de
natură să frâneze corupţia. Cine riscă să fie sancţionat cu 12 ani închisoare
pentru o faptă de luare de mită riscă şi dacă maximul pedepsei prevăzute de
lege va fi de 15 ani.
Eu unul sunt convins că ceea ce
are un efect preventiv în domeniul criminalităţii este nu atât asprimea
exagerată a pedepselor, ci inevitabilitatea acestora şi promptitudinea
în aplicarea lor. Aceasta impune ca toate infracţiunile să fie descoperite şi
ca sancţionarea lor să intervină într-un moment cât mai apropiat de data
comiterii faptelor.
În această direcţie ar trebui
concentrate eforturile. La aceste eforturi Ministerul Justiţiei ar putea
contribui veghind prin inspectorii săi ca instanţele judecătoreşti să
soluţioneze cauzele privind cauzele de corupţie cu urgenţa cerută de
prevederile legale, fără însă ca astfel să se zădărnicească stabilirea
adevărului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu