Deşi,
conform Constituţiei României, „Statul recunoaşte şi garantează persoanelor
aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la
exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase”
(art. 6), se pare că unii dintre conaţionalii noştri nu împărtăşesc principiile
generale ale Constituţiei adoptată în 2003 prin referendum naţional, potrivit
cărora: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a
legilor este obligatorie” (art. 1); „În România, limba oficială este
limba română” (art.13).
Astfel,
la sfârşitul lunii octombrie 2013, Camera Deputaţilor a adoptat tacit o
propunere legislativă iniţiată de către doi deputaţi UDMR-işti, Mate Andras
Levente şi Marton Arpad, prin care se instituie obligativitatea ca instanţele
de judecată din România să angajeze cunoscători ai limbii maghiare în zonele în
care aceştia au o pondere de peste 20% din totalul populaţiei. Totodată,
proiectul de lege prevede faptul că vor putea fi introduse cereri şi alte
înscrisuri şi în limba minorităţii maghiare, traducerea acestora cazând în
sarcina statului.
Propunerea
a fost avizată negativ de Guvern, dar şi de Consiliul Superior al
Magistraturii. Aceasta pentru că, în condiţiile actuale, justiţiabilii au
posibilitatea să se exprime în faţa unui tribunal în limba maternă prin
intermediul unui interpret.
Potrivit
formei adoptate de Camera Deputaţilor, judecătorii şi procurorii care au
susţinut un examen de cunoaştere a unei limbi minoritare pot solicita cu
precădere numirea la judecătoriile în raza cărora minoritatea respectivă are o
pondere semnificativă. De asemenea, candidaţii declaraţi admişi la examenul de
cunoaştere a unei limbi minoritare au o prioritate în alegerea posturilor de la
judecătoriile în a căror rază teritorială minoritatea respectivă are o pondere
semnificativă. Mai mult, vor putea fi adresate cereri şi alte înscrisuri şi în
limba minorităţii maghiare, costurile ocazionate căzând în sarcina statului,
instanţele fiind obligate să angajeze magistraţi şi personal auxiliar „într-un
număr suficient” pentru a garanta funcţionarea instanțelor.
Propunerea
legislativă adoptată tacit de Camera Deputaţilor prin care se doreşte impunerea
limbii maghiare ca limbă oficială de stat în justiţia din România a primit în
cursul lunii noiembrie 2013 trei avize negative din partea Comisiilor
Senatului.
În
sprijinul adoptării de către Senat a proiectului de lege în discuţie se susţine
că prin alinierea legislaţiei interne la prevederile art. 9 privind Justiţia
din Charta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare (Strasbourg,
5.11.1992), România va face un pas suplimentar în integrarea etnicilor
maghiari. Ca urmare, se mai susţine, facilitând exercitarea acestui drept pentru
etnicii maghiari din Transilvania, România ar combate „în mod inteligent”
mişcările separaţioniste, alimentate de radicalii maghiari, aliniindu-se
totodată unei practici generale în toate marile democraţii ale lumii.
Reamintesc
aici că, potrivit prevederilor art.9 privind Justiţia, statele membre ale
Consiliului Europei, semnatare ale Chartei, s-au angajat: în cadrul
procedurilor penale „să garanteze acuzatului dreptul de a se
exprima în limba sa regională sau minoritară”; „să prevadă ca cererile şi probele scrise sau orale să nu fie
considerate ca inadmisibile numai pe motivul că nu sunt formulate într-o limbă
regională sau minoritară”; „să
administreze în aceste limbi regionale sau minoritare, la cerere, actele în
legătură cu procedurile judiciare, dacă este este necesar prin recurgerea la
intrepreţi şi traduceri care să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei
intereresaţi”, iar în cadrul procedurilor civile „să permită, ca atunci când o parte la un litigiu trebuie să compară
personal în faţa unui tribunal, aceasta să se exprime în limba sa regională sau
minoritară, fără ca prin aceasta să se expună la cheltuieli suplimentare”
şi/sau „să permită administrarea de
documente şi probe în limbile regionale sau minoritare, dacă este necesar prin
recurgerea la interpreţi şi traduceri”.
Abstracţie
chiar făcând de faptul că România a dat curs pe deplin prevederilor art. 9 din
Charta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, în condiţiile actuale,
justiţiabilii minoritari maghiari au posibilitatea să se exprime în faţa unui
tribunal în limba maternă prin recurgerea la interpreţi şi traduceri, fără ca
aceste prevederi să fie considerate de către judecător ca împiedicând buna
administrare a justiţiei, îngăduiţi-mi să vă reproduc cuvânt cu cuvânt
argumentele prezentate de marele bărbat de stat, liberalul Ionel Brătianu,
consemnate în lucrarea „Activitatea corpurilor legiuitoare şi a Guvernului de
la ianuarie 1922 şi până la 27 martie 1926”, publicată în Bucureşti, Editura
Cartea Românească în 1926, pagina 70, citez:
„Statul român are
dreptul să ceară tuturor cetăţenilor săi să cunoască limba statului. Este în
interesul tuturor locuitorilor acestei ţări să cunoască limba oficială, căci
numai astfel se pot închega legăturile sufleteşti între toţi locuitorii unei
ţări care trebuie să aibă aceleaşi interese generale şi aceleaşi năzuinţe.
Neînvăţând limba statului, naţionalităţile se pun într-o stare de
inferioritate, copiii lor care au aceleaşi drepturi ca ale românilor de baştină
nu vor putea merge cu folos mai departe, în învăţământul secundar sau superior, şi nici concura cu elevii
români. Statul are obligativitatea morală de a le înlesni învăţarea limbii
oficiale. Impunând limba română nu înseamnă că se loveşte în limba maternă sau
că nu se recunoaşte însemnătatea limbii în educaţia copiilor..”.
De menţionat că
toate aceste prevederi figurează şi în Acordul politic între Alianţa Electorală
Uniunea Social Democrată şi Uniunea Democrată Maghiară din România,
semnat la 3 martie 2014, la Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu