Deosebirea
dintre daunele materiale şi cele morale este susceptibilă de o abordare mai
nuanţată.
Daunele
materiale reprezintă, credem, orice diminuare a integrităţii, funcţiunii şi
randamentului oricărei entităţi materiale, indiferent de caracterul său
patrimonial sau nepatrimonial. Desigur că atunci când cineva sparge un geam,
prin aceasta produce o pagubă materială, care se înscrie în ordinea valorilor
patrimoniale. Evaluarea în cifre băneşti a pagubei astfel produse nu constituie
o problemă, bunurile patrimoniale având, fiecare, un echivalent pecuniar
determinabil. Geamul spart poate fi evaluat cu uşurinţă, echivalentul său
pecuniar putând fi determinat în funcţie de dimensiunea, calităţile şi munca de
înlocuire, ale căror preţuri obiective sunt cunoscute şi intră în
rulajul vieţii economice.
Atunci când
unei persoane i s-a amputat un braţ, a fost desfigurată sau i s-a cauzat o altă
suferinţă fizică, paguba produsă este, socotim, tot materială. Prin
faptul că s-a produs o suferinţă fizică, paguba nu a devenit morală. Căci ce
poate fi mai material decât un braţ pierdut, o funcţiune fiziologică alterată,
virginitatea pe care violul a înlăturat-o din entitatea fizică a unei tinere
femei. Acestea şi altele ca acestea sunt pagube materiale. Ele se înscriu în
componenţa realităţilor obiective şi concrete. Şi, vom adăuga, chiar şi
suprimarea vieţii unei persoane este tot o pagubă materială, căci ce poate fi
mai material decât un om viu şi ce pierdere din ordinea realităţilor
concrete şi preţioase poate fi mai materială decât pierderea vieţii unui om?
Iar valoarea vieţii umane se conturează ca prejudiciu material atât pentru cel
căruia i-a fost răpită, dar care nu mai poate exhiba pretenţii, cât şi pentru
societate, în care viaţa fiecărui om reprezintă o fracţiune constitutivă a
conglomeratului social, dar, mai ales, pentru cei alături de care viaţa
persoanei s-a desfăşurat, în cadrul familiei, cadrul în care ea a reprezentat o
entitate fizică, deci materială, cu aporturi şi funcţiuni înscrise în ordinea
valorilor materiale.
Daunele
morale îşi au sorgintea în altfel de suferinţe decât cele fizice, în altfel
de consecinţe decât cele obiectiv-materiale. Este vorba de suferinţele psihice
şi de consecinţele care se înscriu în raporturile dintre componenţii unei
societăţi.
Suferinţele
psihice pe care le produce o insultă sau o calomnie reprezintă o realitate
indiscutabil dăunătoare în viaţa unei persoane. Pacea sufletească, o anumită
constantă a barometrului psihic caracterizează climatul moral sănătos de care
are dreptul să beneficieze fiecare persoană. Tulburarea acestui climat moral,
prin orice formă de agresiune psihică, creează o stare de nelinişte, de zbucium
interior, de zdruncinare a mersului calm şi paşnic al vieţii sufleteşti, deci o
daună. Această daună nu are dimensiuni materiale, ea constituie o daună
morală.
Dar
consecinţele unei asemenea agresiuni morale nu se limitează la suferinţele şi
zbuciumul sufletesc produs celui prejudiciat. Ele se realizează şi în reţeaua
de relaţii sociale ale persoanei respective, relaţii influenţate de imaginea
socială a acelei persoane. Există o circulaţie de păreri, observaţii,
caracterizări privind pe orice persoană, care toate împreună realizează o
imagine socială a persoanei respective. Această imagine are un deosebit aport
în configurarea realităţilor pe care persoana le stabileşte şi le întreţine –
în mod necesar – cu alte persoane, relaţii
care, şi ele, fac parte din patrimoniul moral al persoanei. Ştirbirea,
prin răspândirea unor afirmaţii denigratoare a acestui patrimoniu moral
reprezintă un prejudiciu care se înscrie în ordinea morală a
realităţilor umane. Este deci vorba de o daună morală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu