Împărţirea
valorilor în valori materiale şi valori morale are drept corespunzător, în caz
de prejudiciere a acestor valori, împărţirea daunelor în daune materiale şi
daune morale. În valorile materiale se înscriu bunurile imobile sau mobile,
banii, creanţele, trupul uman cu toate organele sale, viaţa şi sănătatea, iar
în bunurile morale se integrează demnitatea, cinstea, adevărul, dreptatea,
bunătatea, caritatea, corectitudinea şi chiar dragostea.
În mod
corespunzător, lezarea valorilor materiale va produce daune materiale, iar
lezarea valorilor morale va da naştere unor daune morale. Şi unele şi altele trebuie
reparate. Iar repararea civilă se face, în genere, prin acordarea de
despăgubiri băneşti.
Când este
vorba însă de fixarea acestor despăgubiri se ridică problema echivalenţei
dintre aceste despăgubiri şi daunele pe care le sunt destinate să le repare,
echivalenţă pentru realizarea căreia este necesară evaluarea daunelor.
Înainte de a
aborda problema evaluării daunelor este necesar să menţionăm că uneori o
aceeaşi faptă poate produce consecinţe dăunătoare atât în ordinea valorilor
materiale, cât şi a celor morale. Cumulul acesta al daunelor materiale cu
daunele morale produse de o aceeaşi activitate ilicită trebuie să atragă
acordarea de despăgubiri pentru ambele categorii de daune produse, căci
despăgubirea trebuie să reprezinte o reparare integrală a întregului prejudiciu
produs. Astfel, persoanei căreia, ca urmare a faptei nesăbuite a unui
conducător de vehicul, a trebuit să i se amputeze un braţ va trebui să i se
acorde despăgubiri băneşti pentru:
- daune materiale constând în cheltuielile
îngrijirilor medicale, diminuarea veniturilor ca urmare a scăderii capacităţii
de muncă, cheltuieli cu modificările vestimentare pe care le implică noua
structură a organismului şi orice cheltuieli de aceeaşi natură care pot decurge
din obligarea victimei de a-şi îndrepta paşii pe un nou destin;
- daune materiale rezultate din
modificarea structurii fizice a victimei, din pierderea unui organ esenţial
pentru coordonarea funcţiilor sale corporale, din suferinţele fizice – dureri,
eforturi, adaptări dificile – care i s-au produs şi se vor manifesta în
continuare în desfăşurarea vieţii acesteia;
- daune morale rezultând din suferinţele
psihice, determinate de situaţia de handicapat pe toată viaţa; această
inferioritate fiziologică determină conştiinţa unei incapacităţi în raport cu
persoanele normale, incapacitate percepută de cel în cauză ca o inferioritate
înjositoare şi, implicit, un izvor de permanente suferinţe sufleteşti.
Constatarea existenţei acestor daune este prima
sarcină a instanţelor sesizate cu cererea de despăgubiri: odată constatată
existenţa daunelor, intervine a doua sarcină a acestor instanţe, şi anume evaluarea lor, pentru a se putea fixa
cuantumul despăgubirilor băneşti.
Conexiunea
unor daune cu aspecte diferite – materiale sau morale – este frecventă în domeniul
urmărilor pe care le produc faptele infracţionale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu