Romania TV
Emisiunea Newsline din 15 iulie a.c., ora 17,
moderator
Cristina Şincai,
invitaţi: Ioan Ghişe, Cristian Rizea, Vasile Marica
Anca Orheian: Sunt acuzaţii foarte grave aduse la adresa unui consilier al
preşedintelui Klaus Iohannis, vorbim mai exact despre Andrei Muraru. De la cine
vin aceste acuzaţii? De la Corneliu Turianu secretar al CNSAS. Acesta spune că
a observat când a vrut să-şi consulte dosarul care era la Ministerul Justiţiei,
că acesta dispăruse împreună cu alte 16 mape. După un control care a fost
efectuat acolo, s-a observat faptul că aceste documente au fost sustrase din
minister de Alexandru Muraru, fratele consilierului Andrei Muraru. De acest
lucru îl şi acuză în plângerea penală pe care a depus-o Turianu: că au fost
sustrase documente secrete. Iar acuzaţiile mai grave sunt la adresa lui Andrei
Muraru. Despre ce vorbim mai exact? Despre şantaj şi asta pentru că el a făcut
publice aceste documente secrete tocmai pentru a-l şantaja pe Corneliu Turianu.
Secretarul CNSAS spune că, miza era de fapt locul său, postul de la Consiliu pe
care ar fi trebuit să-l ocupe la un moment dat Alexandru Muraru. Aceste două
dosare sunt în cercetare. Vor fi chemaţi la audieri atât Andrei Muraru, cât şi
fratele său. A fost contactat de noi consilierul prezidenţial însă a spus că nu
doreşte să comenteze aceste acuzaţii.


……………………………………………………………………………………...………………….
Moderatoarea: Domnule Ghişe, vă rog!
Ioan Ghişe: Sesizarea domnului Turianu mi se pare un element foarte serios pentru
că Domnia sa este cunoscut ca fiind o somitate în mediul juridic, o persoană
care este un foarte bun profesionist, care are o operă juridică în spate şi
care are proprietatea termenilor. Dacă domnul Turianu face asemenea acuze, am
încredinţarea că domnia sa spune ceva destul de exact şi atunci este iminentă o
anchetă la nivelul Ministerului şi al Preşedinţiei şi aici este, până la urmă,
treabă de Parchet. Parchetul este obligat să verifice pentru că, dacă este cum
spune domnul Turianu, şi este probabil să fie aşa, aici este vorba despre un
cumul de infracţiuni. Evident că trebuie să aflăm, şi mai ales dumneavoastră
jurnaliştii, de la Parchet, de la Procurorul General, în ce măsură ceea ce
sesizează domnul Turianu este adevărat şi cum vor fi responsabilizate juridic
persoanele… vinovate.”