JUSTIŢIA

Justiţia este de neconceput fără drept, dreptul fără dreptate şi dreptatea fără adevăr.

 

Justiţia la ea acasă

Justiţia la ea acasă

„Timp de şapte ani de zile, Justiţia română postrevoluţionară a fost bulversată de acţiunile aberante ale unor foşti activişti comunişti. În tot acest timp, tot felul de miliţieni, securişti, nepoţi şi gineri de nomenclaturişti şi, pur şi simplu, secături oportuniste, au reuşit să îngenuncheze cea de-a doua putere în stat. Primul proces al acestei etape a fost mascarada de la Târgovişte. S-a mers apoi din mascaradă în mascaradă, din ministru în ministru, tăvălugul juridic zdrobind conştiinţe, distrugând vieţi, anulând până şi speranţa că acest coşmar al Justiţiei prea-plecate în faţa porţilor Palatului Cotroceni se va sfârşi vreodată. Mulţi, prea mulţi magistraţi, au uitat să-şi mai îndrepte spinările – coloanele lor vertebrale erau prea tasate – după ce sute de tineri s-au jertfit pentru dreptate. Iar ceilalţi, magistraţii care s-au încăpăţânat să creadă în simbolul herminei, al independenţei şi cinstei fără de pată al judecătorului, au fost prigoniţi cu sfântă mânie proletară, mai ceva ca pe timpurile prea-repede uitate. Este şi cazul lui Corneliu Turianu, magistratul care a ajuns „vedetă” fără voia sa în mass-media română şi internaţională pentru simplul motiv că şi-a făcut meseria, aşa cum şi-a făcut-o şi tatăl domniei sale.

Timp de şapte ani, destinul său s-a intersectat cu toate marile frământări din „Casa Justiţiei” şi din toate celelalte instituţii fundamentale ale statului de drept. În „Cazul Turianu” s-a implicat şi Consiliul Europei, raportorii König şi Jansson cerând monitorizarea României în urma mazilirii staliniste a fostului preşedinte al T.M.B. În lupta pentru apărarea legii, Turianu a avut alături presa. O presă admirabilă, o presă care nu a cedat presiunilor şi care nu a făcut nici un pas înapoi. Un adevărat „câine de pază al democraţiei”, cum trebuie să fie orice presă liberă. Fără ei, fără sutele de ziarişti care nu au abandonat lupta pentru râvnita independenţă a Justiţiei, această carte-document nu ar fi existat. (…)

O carte care se doreşte a fi o veritabilă radiografie a Justiţiei române. Un semnal pentru a nu uita prea repede prin ce am trecut. Miza – independenţa Justiţiei şi, deci, existenţa democraţiei – este prea mare pentru a abandona lupta”.

CătălinTache, „Justiţia la ea acasă. Carte document”,

Ed. Edit Press Mihaela, Bucureşti, 1997