.png)
Oricât de mult s-ar strădui
Ministerul Justiţiei, cu o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună, să ne
convingă că reforma în domeniul pe care îl păstoreşte este cât se poate de
sublimă, este clar că, de fapt, lucrurile stau cu totul altfel. Iar principala
palmă dată pe obrazul Justiţiei române o reprezintă, pe lângă corupţia din
sistem, pierderea pe bandă rulantă a proceselor intentate statului român la
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Bineînţeles, vina
pentru această «umilinţă» nu o poartă magistraţii, ci doar fanaticii
susţinători ai atât de păgubosului recurs în anulare. Cel care, folosit cu
toptanul în cauze privind imobilele naţionalizate, chiar dacă la preţioasele
indicaţii ale «garantului proprietăţii», preşedintele Iliescu a transformat
statul român într-un veşnic perdant la înaltele instanţe europene. Căci,
şansele ca Statul să câştige fie şi un proces la CEDO sunt mai mici chiar decât
cele ale unei echipe româneşti de fotbal de a cuceri Liga Campionilor.
În încercarea de a stopa această
catastrofă juridică, guvernanţii au ajuns să apeleze la măsuri de-a dreptul
disperate. Astfel se face că nu se ştie ce minte luminată a avut năstruşnica
idee să nu se mai aştepte pierderea proceselor de la Strasbourg, ci să
tranzacţioneze cu reclamanţii litigiile aflate în curs de soluţionare. Este
ceea ce aflăm dintr-o «banală» ştire, care informează că Agentul Guvernamental
a reuşit să cadă la înţelegere cu proprietarii unor imobile ce au reclamat
Statul la CEDO. Este raportată ca o victorie de-a dreptul istorică retragerea
plângerilor acestora de la instanţa europeană, ceea ce a condus la evitarea a
noi condamnări. Mai stânjenitor de atât nici că se poate!
Iar această strategie
guvernamentală seamănă izbitor de mult cu obiceiul pisicilor ce ascund gunoiul
sub preş. Guvernul vrea să spele ruşinea de la CEDO printr-un nou matrapazlâc,
plătind retragerea plângerilor cu banii publici. Cine o fi acest Agent
Guvernamental şi cum o negocia el despăgubirile în speţă are mai puţină
importanţă acum. Cert este doar că statul român a ajuns să cerşească „iertarea”
unor persoane fizice, totul contra-cost. Cei în cauză au avut hotărâri
judecătoreşti de retrocedare a imobilelor naţionalizate, dar au fost „săriţi”
din drepturile lor după admiterea de către C.S.J. a recursurilor în anulare
înaintate de procurorul general al României. Normal, şi-au căutat dreptatea mai
departe, iar Statul Român a ajuns să se comporte ca şi şmecheraşii de oraş,
învăţaţi să cumpere tăcerea celor pe care i-au furat atunci când văd că nu pot
aranja altfel la tribunal. Ceea ce este foarte grav.
Este adevărat, această formă
extraordinară de atac – recursul în anulare în materie civilă – a fost desfiinţată
ca instituţie juridică în anul 2003 la cererea Uniunii Europene. Numai că, prin
aceeaşi Ordonanţă de urgenţă nr.58/2003, recursul în anulare va chinui încă parchetul
general şi instanţa supremă până în 2006. Adică până atunci când s-a aproximat
că vor fi soluţionate cele peste 23.000 de memorii înaintate anterior de procurorul
general. Mă întreb însă dacă până la această dată operaţiunea a fost încheiată.
