luni, 24 iunie 2013

Justiţia e oarbă, ca şi forţele naturii…

 
Cei vechi ne-au zugrăvit Justiţia ca pe regina virtuţilor. I-au pus pe cap o coroană, pentru a ne da să înţelegem maiestatea şi gloria ce o însoţesc. I-au dat în mână un sceptru, pentru a ne arăta puterea ei absolută. I-au pus pe ochi o bandă, pentru a sugera imparţialitatea faţă de înfăţoşarea persoanelor în sentinţele pe care le dă. Ea nu trebuie să vadă nici prieteni, nici duşmani, nici bogaţi, nici săraci, nici mari, nici mici, decât dreptatea cauzei. I-au mai pus în mâna stângă o balanţă, pentru a exprima echitatea ei inflexibilă, pe care nimic – interesul, protecţia, influenţa, recomandarea – nu o pot scoate din echilibru…
Importantă este însă emanciparea Justiţiei! Mentalitatea comunistă este să-i iei gâtul adversarului, „legal”, cu ajutorul Justiţiei. Puterea bagă Justiţia în joc ori de câte ori încalcă Legea. Astfel, zeiţa cu balanţă poate fi pusă la pământ de orice încălcător de lege, şi nimeni nu se mai miră… Şi să nu uităm spusele lui Pindar… „Justiţia este temelia de neclintit a statelor”.
Dar există o Justiţie şi în actul de justiţie, dacă pot spune aşa, în sensul că Dumnezeu le vede pe toate: cine încalcă legi drepte, de judecată strâmbă va pieri. Cum a fost şi cazul lui Ceauşescu. 

- Justiţia e oarbă, ca şi forţele naturii…
- E legată la ochi, ca să fie protejată de „strălucirea” uneia sau alteia dintre părţi. Legile sunt însă aproape de natură. De natura umană. Odată cu apariţia omenirii, a apărut şi nevoia de reglementare a raporturilor dintre oameni. Erau reguli bazate pe experienţă şi bun simţ. Dreptul roman le-a preluat, le-a prelucrat şi le-a dat o formă scrisă. Codul de legi al lui Napoleon e alcătuit pe scheletul dreptului roman şi acest cod, devenit recent Legea nr. 287/2009, e folosit şi azi.
- Apropos, mai poate scăpa câte unul pe motiv că este al doilea Napoleon?
- Nu cred. Dacă i-ar interna pe toţi cei care se cred Napoleon, ar geme Bălăceanca. Grandomania se poate observa şi la mulţi dintre cei aflaţi azi în fruntea bucatelor. Eu cred că, dacă vrei să cunoşti un om trebuie să-l laşi o vreme într-un fotoliu înalt. Dacă nu „creşte” cu câţiva centimetri după ce primeşte o demnitate publică, înseamnă că e un om de treabă.
- V-aţi transformat din acuzator în apărător?
- Un judecător e şi una şi alta. Greşeşte cel la care predomină una dintre laturi. Balanţa din mâna justiţiei trebuie să reprezinte şi echilibrul din sufletul judecătorului, între cele două ipostaze.
- Ca la procesul lui Ceauşescu…
- Mi-a fost greu mie, ca profesionist, să înţeleg care era avocatul, care procurorul. La început, i-am şi confundat, din cauza pledoariilor „pe dos”. Când am acceptat să „rejudec” procesul, am făcut-o pentru a demonstra cum trebuia să decurgă o judecată normală. N-am încercat nici să-l reabilitez, nici să-l îngrop şi mai adânc. Doream să reabilitez ideea de justiţie. Comuniştii s-au folosit deseori de justiţie pentru a-şi rezolva problemele. „Ce mai vrei, te-am omorât legal?”, le puteau spune ei adversarilor.
- Ăsta e păcatul originar al doamnei cu bandaj la ochi?
- Da, de aici pornesc toate necazurile. O „instanţă aeropurtată” s-a lăsat folosită în scopuri politice, a legitimat crima. De ce să nu legitimeze apoi abuzurile, de ce să nu se lase influenţată în procesele civile? Căci o sentinţă pusă în execuţie înainte de expirarea termenului de recurs tot crimă se cheamă. Exista, e drept, o lege care stabilea pedeapsa capitală pentru unele infracţiuni comise în timpul dezastrelor naturale, al războaielor. Dar după proces, nu aşa să împuşti lumea pe stradă. Până şi „savanta”, cu toată incultura ei, avea bunul simţ, de care râdeam atunci, cerând „dovada, dovada”!
- Regimul Iliescu v-a dat dovada separării puterilor în stat?
- Dl. Iliescu a ţinut morţiş să fim colegi de Senat. Personal nu sunt satisfăcut. Am nostalgia profesiei. Ajunsesem să judec la Curtea Supremă, ceea ce reprezintă visul oricărui magistrat. Pentru că am aplicat legea, când s-au judecat candidaturile d-lui Iliescu, în 1990 şi 1992, am fost îndepărtat din magistratură şi împins în politică. Nu cred că Iliescu auzise de Turianu şi se răzbuna pentru afront. Regimul Iliescu a vrut să dea un exemplu cu bătaie lungă. Cei care fac ca Turianu, cei care nu respectă indicaţiile, ca Turianu să o păţească.
- De ce nu au fost atentate contra unor Di Pietro de pe la noi?
- Întâi că nu prea sunt de-alde Di Pietro, magistratul italian considerat un simbol al luptei cu Mafia. Apoi, nu e cazul să recurgi la crimă. Deseori scapi mai ieftin dacă dai şpagă decât dacă angajezi killeri. Am auzit şi de martori mincinoşi cumpăraţi cu o sticlă de ţuică. În S.U.A., câte 14 poliţişti păzesc luni de zile un martor-cheie. Pentru că sunt siguri că va spune adevărul. Condamnarea pentru mărturie mincinoasă nu înseamnă doar puşcărie, ci şi moartea civilă. I se ia cartea de credit, nu e angajat de nimeni. Violatorii sau criminalii sunt angajaţi după ispăşirea pedepsei. Un sperjur, niciodată.
- Funcţia de parlamentar şi profesia de avocat pot fi exercitate concomitent?
- Este o incompatibilitate totală între funcţia de parlamentar şi profesia de avocat. Din punct de vedere obiectiv avocatul-parlamentar nu are timp să aştepte la tribunal, fără să lipsească de la şedinţele Camerei. Sau fără să facă presiuni asupra Curţii, să‑i ia lui procesele peste rând. Ceea ce tot trafic de influenţă se cheamă. Subiectiv – avocatul parlamentar reprezintă o timorare a completului.
- Dar justiţia îşi mai face din când în când „mea culpa”?
- O zi dacă stai fără vină în închisoare şi tot e prea mult pentru că nimeni nu ţi-o poate da înapoi. Cunosc câteva erori judiciare. Unui hoţ „simpatic”, pontos, i se puseseră în cârcă şi 50 de furturi de valize, pe motiv că „tot nu se cumulează pedepsele”, se dă doar cea mai mare, de ce să nu ajuţi Miliţia să nu rămână cu A.N.-uri? (adică Autor Necunoscut). El a luat asupra lui furturile, în schimbul unui tratament mai omenos. La proces s-a răzgândit şi mi-a semnalat eroarea. Într-adevăr, când m-am uitat în dosar, jumătate dintre furturi datau din perioade când se afla în închisoare…”
fragment din interviul Am întâlnit şi criminali cu feţe de îngeri…
acordat cotidianului Adevărul – 25 ianuarie 1997
(consemnat de Val Vâlcu)

Un comentariu:

  1. La noi nu exista JUSTITIE (in adevaratul sens al cuvintului).Ai bani cistigi procesul;Ai dreptate ,dar nu ai bani PIERZI procesul

    RăspundețiȘtergere