Aşa cum arătam (O mineriadă uitată?),
Miron Cozma a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea
infracţiunii de subminare a puterii de stat, prevăzută şi pedepsită de art.162
din Codul penal, doar pentru mineriada din septembrie 1991, soldată cu căderea
Guvernului Roman. Or, toată lumea ştie că mineriada din 1991 nu este decât o
consecinţă a celor anterioare. Minerii au venit la Bucureşti şi în ianuarie
1990, şi în februarie 1990, şi în iunie 1990. Iar mineriada din iunie 1990 nu
este decât consecinţa primelor incursiuni minereşti din ianuarie şi februarie
1990. Şi cu toate acestea, până şi posturile de televiziune, atunci când
consemnează evenimentele din septembrie 1991, prezintă mai mult imagini de la
mineriadele anterioare, dar nu se pomeneşte nici măcar un cuvânt despre ele.
Acum, vălul uitării pare să se fi aşternut peste primele trei mineriade. Să
fie de vină amnezia?
Haideţi să ne reamintim:
Acţiunile revendicative ale
minerilor din Valea Jiului, care ulterior au devenit violente şi au căpătat
evidente conotaţii politice, din punct de vedere al legislaţiei penale în
vigoare, îmbracă calificarea juridică a infracţiunii de subminare a puterii de
stat, prevăzută şi pedepsită de art. 162 din Codul penal:
„Acţiunea armată de
natură să slăbească puterea de stat se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25
de ani şi interzicerea unor drepturi.
Orice alte acţiuni
violente săvârşite de mai multe persoane împreună, de natură să atragă aceleaşi
urmări, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi”.
După cum se poate
observa, legea nu conţine vreo precizare cu privire la expresia de „acţiune
armată”, această expresie implicând însă ideea de grup (ceată) şi ideea de
înarmat (având arme), indiferent de felul acţiunii. Astfel, elementul material
al infracţiunii poate consta într-un atac armat împotriva unui organ al puterii
de stat, într-o împotrivire armată faţă de anumite măsuri luate de un astfel de
organ, în dezarmarea organelor de menţinere a ordinii sau a unor unităţi sau
subunităţi militare, dar şi în orice alte acte armate săvârşite împotriva
organelor locale sau centrale ale puterii de stat, indiferent dacă s-a făcut uz
de arme sau nu, important fiind ca acţiunea să se fi comis de persoane care
aveau asupra lor arme. Pentru înţelesul noţiunii de arme, dispoziţiile cuprinse
în art. 151 din Codul penal sunt cât se poate de clare, termenul de „arme”
având un dublu înţeles: acela de arme propriu-zise, cele declarate astfel prin
dispoziţii legale, dar şi acela de arme „prin asimilare”, la care se referă
alineatul 2. Adică exact arsenalul folosit de mineri în atacarea forţelor de
ordine: arme albe, şi orice fel de obiecte folosite pentru agresare, cum ar fi
bâte, sape, topoare, lanţuri. Aceasta, fără a mai pune la socoteală tehnica
militară şi armamentul însuşit şi folosit de mineri, cum ar fi scuturile,
grenadele lacrimogene, pistoale, tunuri de apă, maşini blindate.
Infracţiunile săvârşite
de Miron Cozma şi mineri se încadrează însă perfect în prevederile alin. 2 ale
aceluiaşi articol. Prin „acţiuni violente” înţelegem orice acte sau manifestări
săvârşite cu violenţă şi care pot consta în atacuri violente împotriva unor
persoane, în distrugeri sau devastări de localuri ale unor organe de stat, în
provocarea unei dezordini, în supunerea la tratamente rele sau la batjocura
unor funcţionari. Elementul caracterizant al acestor acţiuni este săvârşirea
lor cu violenţă, indiferent dacă violenţa este îndreptată asupra persoanelor
sau a bunurilor. De asemenea, nu este obligatoriu ca aceste acţiuni violente să
fie săvârşite cu ajutorul armelor.
Să ne aducem aminte de
nesupunerea lui Miron Cozma şi a minerilor în faţa încercărilor paşnice ale
forţelor de ordine de a pune în aplicare hotărârea justiţiei privind
ilegalitatea grevei. De plecarea într-un marş neautorizat către Bucureşti. De
trecerea a cinci baraje instalate de forţele de ordine în defileu. De atacarea
violentă, cu diferite arme albe, a forţelor de ordine de la Bumbeşti-Jiu. De
agresarea a 17 ziarişti. De agresarea tuturor autoturismelor cu număr de
Bucureşti aflate întâmplător în zonă. De avarierea a trei ambulanţe. De
înarmarea minerilor. De atacarea violentă a forţelor de ordine de la Costeşti
după modelul grupărilor paramilitare. De rănirea gravă, cu bestialitate, a 123
de poliţişti şi jandarmi aflaţi în misiune şi care au necesitat îngrijiri
medicale. De luarea drept prizonieri, prin forţă, a 1120 de poliţişti şi
jandarmi aflaţi în misiune. De umilirea, batjocorirea acestora şi a hainelor şi
însemnelor militare. De însuşirea tehnicii şi armamentului trupelor M.I. şi
chiar folosirea acestora împotriva forţelor de ordine aflate în misiune. De
luarea drept prizonier, umilirea şi agresarea fizică şi verbală a
reprezentanţilor Guvernului României în teritoriu, prefectul de Vâlcea, Nicolae
Curcăneanu. De comiterea a numeroase acte de vandalism în jurul localităţii
Râmnicu Vâlcea. Faţă de toate aceste fapte săvârşite în doar câteva ore şi cu o
violenţă ieşită din comun, articolul menţionat din Codul penal pare încă prea
sărac.
Toate aceste acţiuni au
fost, indiscutabil, de natură să slăbească puterea de stat, astfel că ele nu
pot fi considerate ca infracţiune de ofensă adusă autorităţii sau infracţiune
de ultraj, faptele minerilor fiind absorbite în elementul material al
infracţiunii celei mai grave, aceea de subminare a puterii de stat.
Infracţiunea de
subminare a puterii de stat este o infracţiune de pericol, urmarea imediată a
acesteia netrebuind să se concretizeze neapărat într-un rezultat material,
exprimat într-o gravă vătămare adusă puterii de stat în sensul lichidării sau
paralizării ei parţiale ori în mod temporar. Este suficientă şi crearea unei
simple stări de pericol pentru această putere, de natură să o expună unei
eventuale slăbiri. Ceea ce în speţă s-a şi întâmplat.
În primul rând, este
normală autosesizarea imediată a Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă
de Justiţie şi demararea de urgenţă a cercetărilor privind săvârşirea de către
Miron Cozma a infracţiunii de subminare a autorităţii statului, prevăzută de
art. 162 din Codul penal. În mod obligatoriu, trebuie să se ţină cont de
caracterul agravant al acestei infracţiuni, neputându-se trece cu vederea
faptul că este vorba despre o recidivă. Paralel cu deschiderea noului dosar
penal trebuie reluat şi soluţionat primul dosar penal al lui Miron Cozma,
trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă exact sub aceeaşi calificare.
Altfel spus, se
impunea extinderea anchetei şi la mineriada din iunie 1990. Şi să nu spună
cineva că prima zi a respectivei mineriade, cea din 13 iunie 1990, a şi fost
anchetată şi adusă în faţa justiţiei, căci acest lucru s-a produs, dar numai în
ceea ce priveşte victimele… În schimb,
călăii au primit o mângâiere pe lămpaş şi o „mică atenţie”, o subvenţie de
câteva sute de miliarde de lei. Este cazul să reamintesc că eu însumi am fost
implicat în judecarea aşa-zisei „rebeliuni legionare”, iniţiată de „bande
înarmate” ce fluturau „steaguri verzi”. Instanţa i-a achitat pe toţi cum voi
releva în curând.
A se citi şi Greva
minerilor din Valea Jiului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu