Epigrama

Concentrată în câteva versuri, epigrama înfăţişează de obicei – în mod direct sau doar aluziv – o anumită trăsătură caracterologică sau comportamentală a unei persoane sau – mai rar – a unei categorii de persoane.

Această înfăţişare directă sau aluzivă nu este prezentată însă cu austeritate moralizatoare, ci cu umor. Ea este destinată nu să indispună, ci să amuze, nu să stârnească încruntări, ci să producă zâmbete. Concentrarea epigramei în doar câteva versuri, tehnica de ritm şi de versificaţie, mica explozie de umor pe care o cuprinde fac din ea un gen literar, o producţie a spiritului, destinată să descreţească frunţile şi să provoace o delectare intelectuală.

Epigrama, creaţie intelectuală având toate atributele şi privilegiile de care se bucură creativitatea umană, nu-şi făureşte însă substanţa din ficţiune – aşa cum se întâmplă cu alte genuri literare – ci ea se ancorează pe anumite manifestări concrete ale unor persoane identificabile. Aceste manifestări sunt înfăţişate cu umor, scoţându-se în evidenţă ridicolul, absurdul sau doar comicul lor.

Într-o concepţie exigentă s-ar putea susţine că legea nu face nici o distincţie ancorată pe modul de exprimare al afirmaţiei calomnioase. Prezentată în forma cea mai rudimentară a vorbirii curente sau în nuanţele cele mai subtile ale creaţiei literare, afirmaţia denigratoare la adresa unei anumite persoane identificabile, publicată în presă, are aceeaşi eficienţă nocivă. Ea face să se răspândească, într-un mediu larg al publicului, informaţia că acea persoană a săvârşit o anumită faptă blamabilă şi deci îşi realizează eficienţa socială negativă caracteristică calomniei.

Într-o altă opinie, înclinată să ţină seama de valoarea socială a creaţiei literare, de îmbogăţirea patrimoniului cultural al unei societăţi prin producţiile sale literare, indiferent de genul în care ele se manifestă, caracterizarea înţepăturii epigramei ar fi diferită.

În primul rând, şi-ar face loc în această opinie vechiul dicton: „Ridendo castigat mores” (râzând se îndreaptă moravurile). Efectul umorului asupra moralei publice, luat în considerare în toate vremurile, a ocazionat multiple şi valoroase manifestări literare satirice, în care au fost ridiculizate caractere, comportări, categorii de persoane şi chiar persoane bine individualizate.

Ridicolul înfăţişat sub formă literară îndeamnă nu atât la dispreţuirea celui vizat în producţia literară respectivă, cât la amuzamentul cititorului şi la reflecţia acestuia asupra unor criterii de comportare. Chiar dacă această din urmă preocupare este de o eficienţă mai problematică, totuşi amuzamentul, zâmbetul produs de gluma versificată constituie un câştig pe care oamenii l-au preţuit dintotdeauna. S-a spus: „Cea mai pierdută dintre zile este aceea în care n-ai râs”. S-ar putea adăuga că, chiar dacă nu ai râs, dar ai avut prilejul să zâmbeşti, ziua nu poate fi considerată pierdută. Iar dintre sursele ce pot aduce un zâmbet peste crisparea aspră a vieţii cotidiene se poate număra şi epigrama.

S-ar putea considera că gluma şi zâmbetul integrate în orice epigramă i-ar atribui acesteia un rol socialmente benefic, scoţând-o din câmpul aspru al faptelor cu virtualitate antisocială. Destinată să delecteze şi nu să supere, maliţiozitatea nuanţată, înţepătura îndeobşte minoră a epigramei nu s-ar putea situa în câmpul infracţional.

Trebuie să observăm că, deşi s-au publicat multe epigrame în decursul timpului, totuşi cei vizaţi au lăsat lumea să zâmbească, au zâmbit şi ei, dar nu s-au adresat justiţiei cu plângere pentru calomnie. Şi nu rareori cei vizaţi prin asemenea epigrame dure şi tăioase au fost personalităţi cu o preponderentă poziţie în viaţa socială.

Astfel, sunt cunoscute multiplele epigrame pe care Al.O. Teodoreanu (Păstorel) le-a îndreptat contra savantului Nicolae Iorga. Reproducem una dintre ele: 

Propagandistul

La Sorbona când se pune
Franţuzeşte să vorbească,
Tot franţuzu-n sine-şi spune:
Dulce-i limba românească!

Nu credem că această epigramă îl putea caracteriza pe marele savant, care era şi poliglot, dar s-ar putea ca ea să fie potrivită multor personaje din zilele noastre.

Generali, dar mulți!

Nu cu mult timp în urmă, senatorul PNȚCD Corneliu Turianu atrăgea atenția, nu fără o umbră de maliție în glas și-n priviri, că România deține pe umerii săi civili aproximativ un general la 300 de kilometri pătrați, mai exact, după calculele noastre, un general la 310 kmp. Adică, în total, 763 de bucăți. Și asta pentru că, din spumele neantului mioritic și ale epoleţilor clientelari, generalii s-au înmulțit, între ei, aparent fără motiv, cam cu 100 de suflete pe an. Ceea ce nu pare a-l impresiona prea mult pe civilul ministru al Apărării, Victor Babiuc, domnia sa declarând săptămâna trecută că nu generalii sunt prea multi în armată, nici că armata e prea puțină, ci doar că maiorii și coloneii sunt numeroși. În acest caz, soluția ar fi, evident, că o mare parte din maiori și colonei să fie făcuți generali, iar restul să intre în armată.

Generalul și particularul (c)_

Academia Cațavencu nr.22 din 06 iunie 1998

 

A se citi şi

• Fabrica de generali
• Leapşa prezidenţială
• Categoria "Gîndire cu premeditare"

Leapşa prezidențială

CATEGORIA "ILIESCU JUDECAT PENTRU-AL TREILEA MANDAT"

Corneliu Turianu (jurist): "Cel de-al treilea mandat al lui Iliescu este o leapșa. Primul mandat se scuză, al doilea se iartă, al treilea nu se pune la socoteală".

Întunericitul

Academia Cațavencu nr.32 din 14 august 1996

 

A se citi şi Categoria "Gîndire cu premeditare"

 

"Presedintele IICCMER Andrei Muraru, condamnat de Instanta pentru minciuna cu scop de dezinformare si manipulare a opiniei publice in cazul secretarului Colegiului CNSAS, Corneliu Turianu"

Interviu preluat de la ziaristionline.ro

 

INTERVIU EXCLUSIV

Reporter Ziaristi Online: Domnule Profesor, Instanta a hotarat: Andrei Muraru, istoricul “Militiilor spirituale” si adjunctul informatorului Marius Oprea, ajuns sef al IICCMER, a mintit in ceea ce va priveste. Dar nu numai ca a mintit ordinar invocand asa-zisul Dvs “dosar de cadre” si o functie PCR pe care nu ati avut-o niciodata, dar dupa ce a facut-o in scris, in “Observatorul cultural”, a continuat dezinformarea si manipularea opiniei publice la postul national de televiziune, TVR, cu concursul fostei conduceri a stirilor, recte douas’dieista (adica “22”-ista) Rodica Culcer, care, din cate imi aduc aminte, nici nu v-a oferit firescul Drept la replica. Credeti ca asa au invatat-o sefii ei de pe vremea cand au introdus-o pe post de secretara la Ambasada SUA in timpul odiosului regim securist-comunist “ilegitim si ilegal”?

Prof. Univ. Dr. Corneliu Turianu, secretar al Colegiului CNSAS: Nu stiu! Trebuie s-o intrebati pe dumneaei. Dar de unde stiti ca Marius Oprea a fost informator?

Rep: Pai v-am citit “Opinia separata” in cazul lui, in urma cercetarilor intreprinse de CNSAS, dar incheiate lamentabil, din cate am vazut, la “masa verde”, pe “ochi frumosi”, care mai albastri, care mai rosii…

C.T.: A, deci i-au pus si Decizia si Opinia separata pe site-ul nostru?! Ma bucur sa aud aceasta, pentru ca este o prevedere a Legii. Sunt multe asemenea cazuri, care suporta interpretari, dar Dvs stiti mai bine…

Rep: Sa ne intoarcem la cazul nostru. A fost un proces lung?

C.T.: In primul rand a fost un proces care nu trebuia sa aiba loc. Dvs, care faceti parte din acea categorie a ziaristilor care chiar urmareste un caz pana la capat, stiti evolutia cazului. Tanarul “militian spiritual” a gresit si, crestineste, este de iertat, dovada ca am si facut-o, chiar in Instanta, unde mi-am retras pretentiile financiare prin care doream sa-i dau o lectie mai usturatoare si am pretins paratului o despagubire morala simbolica. Care este mesajul: nu are el, cu tot cu slujba lui, si nici redactia care l-a publicat si nici familia Musat – despre care stiu destule in calitatea pe care o am -, bani cat sa acopere prejudiciul moral. O face insa instanta, prin condamnarea data. De neinteles nu mi se pare insa atitudinea tanarului “militian” stradal, ajuns acum “politist” cu uniforma guvernamentala; el se zbatea, saracul, in minciuna pana la gat, incercand sa ma elimine pentru a-l introduce pe fratele sau geaman si la fel de “militian” pe scaunul meu de la CNSAS, urmand ca apoi, conform programei si “planului cincinal” al “Militiei spirituale”, sa distruga CNSAS-ul din interior pentru a trece institutia noastra in subordinea IICCMER. Imaginati-va! Ce le trece unora prin cap! De neinteles este insa cum o revista ca “Observatorul cultural” publica toate minciunile pamantului. Adica cum, vine un neica-nimeni de pe strada, face acuze mizerabile la adresa unei persoane cu o istorie recunoscuta in aceasta tara, si tu le publici, fara sa verifici si fara ca sa publici apoi un articol de indreptare, cand constati ca totul este o “facatura”, cum se zice acum! Rusinos!

Rep: Dar ati solicitat un Drept la replica?

C.T.: Domnule Roncea, este o chestiune de onoare! Cand gresesti, cand calci pe cineva pe bombeu, spui scuza-ma, iarta-ma! Daramite cand ii terfelesti viata cuiva! Cum sa ma acuze pe mine ca am fost secretar PCR al Tribunalului Bucuresti fara absolut nici o dovada, insa fluturand mapa mea profesionala la TVR si invocand propriul articol din “Observatorul cultural”? Milioane de romani au asistat la o inscenare! Este datoria lor sa-si ceara iertare si sa prezinte aceste scuze, inclusiv la TVR!

Rep: Dar, totusi, cine era secretar PCR al Tribunalului?

C.T.: Domnule Roncea, ce “militieni” si “ziaristi” sunt acesti domni, ca tanarul Dan-Andrei Muraru si ai lui – sau tovarasi, pardon! – si doamne, ca reporterita Carmen Musat, daca nici macar atata lucru nu pot sa afle, singuri?!  Secretar PCR era o doamna respectabila, Lucica, sotia unui domn devenit dupa 1989 prim-adjunct in cadrul unei institutii cu acronim de trei litere. Daca-l deranjau pe domnul acesta, jar mancau!

Rep: Si, totusi, daca ei au stiut de la bun inceput ca mint, ce fluturau la televizor?

C.T.: E, aceasta e o intrebare foarte buna. Pentru ca, la Tribunal, am cerut si eu ca paratul sa prezinte “dovezile”: mapa mea profesionala pe care o agita nevricos la stirile TVR si la care – luati aminte – eu n-am avut acces niciodata. Si au adus-o. Avocatii au adus-o. Este la Dosar. Evident, nu apare mentiunea invocata de tanarul “militian” IICCMER pentru ca, normal, ea nu exista. Intrebarea este alta: de unde au ei mapa mea profesionala, care constituie secret de serviciu in cadrul Ministerului Justitiei?

Rep: De la Monica Macovei, poate. Zic si eu… Ea, ca fosta procuroare si colaboratoare a Militiei comuniste, poate s-a simtit datoare sa ofere dosare noii “Militii”, “spirituale”, ca un transfer firesc de generatie si misiune… Dincolo de gluma serioasa, Dvs ce credeti?

C.T.: Eu nu pot sa ma pronunt. E datoria organelor abilitate sa o faca. In primul rand a Ministerului Justitiei. Ia sa vada Doamna Ministru Pivniceru, mai exista aceasta mapa la Arhiva? Daca nu, e caz penal!

Rep: Dar, totusi, eu am aflat despre acest caz pe cand il cautati pe tanarul cadru IICCMER impreuna cu detectivii prin Bucuresti si pe la Palatul Victoria, in ideea ca daca tot il numise Ponta trebuia sa stie cineva si ce adresa are. Spuneati ca nu se prezinta la tribunal. De ce nu o facea?

C.T.: De frica! De rusine, poate, daca o avea asemenea sentiment. In tot cazul, pana la urma si-a trimis un fel de – cum sa-i zic? – “bodyguard” juridic. Pe notoriul procuror al lui Ceausescu, unul dintre autorii sinistrei farse judiciare care va ramane ca atare in Istoria Romaniei: generalul Voinea, daca ati auzit de el…

Rep: Ei, cum sa nu? Preferatul dlui Tismaneanu! Supranumit “Groparul” dosarelor Revolutiei si Mineriadelor, pensionarul de lux “retras” cu 185 de milioane de lei pe luna si angajat de servitorul tuturor regimurilor, fostul presedinte al Consiliului Stiintific, la IICCMER, in pofida legii. Mai e pe-acolo?

C.T.: Nu numai ca este angajat ca jurist, din cate am inteles, la IICCMER, dar Dan Voinea a mai si fost trimis sa-l reprezinte pe Andrei Muraru, pe post de avocat, in interesul sau personal. Eu am venit si m-am reprezentat singur. Cum ar fi fost sa trimit juristii CNSAS? De-asta sunt ei angajati? Evident ca nu.

Rep: Si care a fost prestatia lui?

C.T.: Lamentabila! Mai bine nu-l trimitea. Radea si Instanta de el. Am mai spus-o: are un real talent clovniciesc dar e bine sa-l tina pentru el. Domnule Roncea, eu am fost si judecator al Procesului Ceausescu, cel rejudecat de societatea civila – stiti foarte bine, impreuna cu colegii Dvs de la ZIUA – dar si judecator in functie in timpul mineriadei din 13-15 iunie. Toti fugeau de cazul acesta. Erau retinuti cu sutele, stiti, ca ati fost si Dvs printre ei. Cum ajungeau la mine, cum ii achitam. Dar ce vreau sa spun: cunosc cazurile la perfectie. Este inadmisibil ca dupa 23 si, respectiv, 22 de ani, sa fie tot “inghetate”. Si cine este unul dintre principalii “gropari” cum spuneti Dvs? Chiar acest general in rezerva. In schimb, la televizor, cu domnul acela care face pe fachirul, Mariuta, Marinica…

Rep: Maries!

C.T.: Maries, asa; la televizor te pretinzi marele investigator al “misterelor revolutiei” si mineriadelor. Si unde sunt rezultatele? Domnul acesta a fost platit – si este in continuare si inteleg ca foarte bine – din banii contribuabililor. Cetatenii Romaniei nu au tot dreptul sa se intrebe ce a facut acest domn cat a fost “stapanul dosarelor”? Bun, si presedintele Romaniei, dl Traian Basescu, il pune pe liber. Pe buna dreptate. Dupa 20 de ani de rezultate “spectaculoase” in “campul muncii”, ce sa faca? Este, asadar, revocat! Pentru nereguli grave, evidentiate de Procurorul General al Romaniei. Nu te joci! Si ce face domnul Tismaneanu? Il angajeaza la IICCMER, ca “expert”. Expert in ce? In nereguli? Expert de “gropar”? Iar succesorul il pastreaza in functie. Deci a fost bun pe vremea lui Ceausescu, apoi pe vremea lui Iliescu si Constantinescu, o perioada sub Basescu si, acum, din nou, pe timpurile lui Ponta! Cum se zice, un om bun la toate… regimurile?

Rep: Domnule Profesor, eu sunt siderat, aproape am ramas perplex: inteleg ca Voinea este la mijloc, intre Oprea si Tismaneanu, vorba lui Gelu Voican?

C.T.: Nu stiu, dar este jenant tot ce se intampla. Si nu atat pentru Institutul cu pricina, care pretinde ca “investigheaza” comunismul. Cat pentru statul roman! Luati in considerare: acest om, tanarul “militian” Muraru, condamnat pentru ca a manipulat opinia publica inventand documente ale PCR – inexistente! – acum manageriaza un Institut creat pentru investigarea comunismului. Intelegeti? Un personaj fraudulos, care a preschimbat trecutul real, gestioneaza chipurile istoria comunismului in prezent si “viitorul luminos al patriei”…

Rep: Asadar, care a fost decizia Instantei?

C.T.: Citez: “Admite in parte actiunea. Obliga paratul Dan-Andrei Muraru la plata către reclamant a sumei de un euro despagubiri morale, precum si la publicarea prezentei hotarari, integral, în doua editii consecutive a doua cotidiene nationale de larga circulatie.” Nu am cerut cheltuieli de judecata, din mila.

Rep: Dle Profesor, dati-mi voie sa va spun ca Hotararea este gresita!

C.T.: Cum asa?

Rep: Pai, pe site-ul grupari anarhiste “Militia spirituala”, de unde inteleg ca isi trage seva reclamantul Dvs condamnat pentru calomnie, troneaza si acum cererea lor de demitere a Dvs, pentru faptul mincinos ca ati fost secretar de partid. Trebuia sa il obligati sa corecteze toate aceste dezinformari declansate sau montate prin afirmatiile lui.

C.T.: In momentul in care Hotararea Instantei va fi publicata integral, si apoi adusa la cunostinta opiniei publice, toti cei care mentin aceasta calomnie in spatiul public vor fi pasibili la randul lor de pedeapsa. Si, pe viitor, cu cei care vor dovedi rea credinta, va sigur ca nu voi mai fi bland deloc.

Rep: Si, totusi, nu trebuie data o stire corecta si la TVR?

C.T.: Aceasta trebuie sa fie decizia Televiziunii publice. In mod normal, deontologic, este de datoria Redactiei Stiri a TVR sa prezinte situatia in lumina adevarului.

Rep: Domnule Profesor, va multumesc si va doresc sa nu mai fiti obligat sa va pierdeti vremea pe viitor cu astfel de denigrari parsive. Totodata  va promit ca o sa va urmaresc in continuare si activitatea publicistica, pe blogul Dvs. Va fac reclama: corneliuturianu.blogspot.com. Apropo: sunteti singurul membru al Colegiului CNSAS cu blog?

C.T.: Eh, mai e tanarul iesean Adrian Cioflanga, fost coleg de conferinte cu “militianul” nostru, care aparea si el pe o lista ca vrea desfiintarea CNSAS-ului, in care tocmai fusese numit. L-am iertat, ce sa facem?… El scrie regulat, de pe unde merge frecvent. Apoi, domnul Florian Bichir, colegul Dvs de presa, acum colegul nostru, cred ca are usile multor bloguri deschise: publica si la revista Historia, este foarte activ.

Rep: Daca imi permiteti, profit de acest interviu, cu care imi propusesem, dupa ce am vazut Hotararea Instantei, sa inchid cazul Muraru, ca sa va intreb si cum mai este atmosfera in noul Colegiu al CNSAS?

C.T.: Cordiala, cordiala. Acum a fost intregit si de dl Dinu Zamfirescu, distinsul reprezentant al exilului anticomunist, fost detinut politic, pe care cred ca il stiti…

Rep: Desigur, il respect foarte mult. A scris si dansul o carte despre Miscarea Legionara in exil, aparuta la INMER. Este una dintre temele mele de cercetare, sub supervizarea profesorului Gheorghe Buzatu. O alta priveste intelectualii sub regimul comunist. Mai am o carte a dlui Zamfirescu, cu dedicatie, din biblioteca regretatului profesor Florin Constantiniu: “Si noi am condamnat comunismul”. In fine, cum spuneati, o echipa noua la CNSAS, din care nu lipsesc tinerii. Un subiect la ordinea zilei ar fi urmatorul: este vreunul dintre ei fost sau prezent informator sau agent acoperit al vreunui serviciu secret roman sau strain?

C.T.: (rade) Dle Roncea, chiar asa, ma credeti de la CIA?! Eu lucrez in CNSAS, nu in CSAT! Insa pot sa va spun ca o discutie a fost, acum, daca avem si cativa membri mai noi, sa luam decizia comuna si sa ne punem, cum se zice, dosarele pe masa, fiecare, ca sa nu mai existe discutii.

Rep: Si le veti prezenta si opiniei publice?

C.T.: Desigur! Asa ar fi normal. Doar suntem institutie publica!

Rep: Va felicit anticipat si mai am o singura remarca, de fapt doua, legate tot de interesul public. In primul rand, la sectiunea Adeverinte CNSAS de pe site-ul Dvs, cetateanul interesat nu poate accesa decat Adeverinte din 2008 incoace, desi CNSAS functioneaza din 2000, daca nu ma insel. Ca atare, 8 ani, foarte importanti, din activitatea CNSAS, sunt inexistenti. Daca nu aveti personal suficient, voluntari din cadrul Asociatia Civic Media, din care fac parte, se ofera sa vina sa scaneze la Dvs toate Adeverintele din trecut, cu tot cu Opiniile separate. Va facem asadar, o propunere publica, in interesul cetateanului.

C.T.: E o propunere interesanta. Trebuie insa sa o formulati si in scris, in atentia Presedintelui si a tuturor membrilor Colegiului. Insa dati-mi voie sa ma interesez intai, pentru ca stiu ca se lucreaza asiduu la portalul de internet si este posibil ca acest aspect sa fie deja in lucru. Insa, aveti dreptate, e obligatoriu sa existe toate Adeverintele pe site. Nu putem sa facem discriminare, Doamne, fereste!

Rep: In al doilea si ultimul rand, dupa cum v-am spus, am observat aparitia pe site-ul CNSAS a acestor “Opinii separate”, ceea ce este categoric un act binevenit. Dar nu ar fi normal sa apara si stenogramele sedintelor CNSAS? La urma-urmei sunteti institutie publica. Daca sunt amanunte legate de datele personale ale cuiva acestea ar putea fi anonimizate, conform Legii. Insa cred ca este important sa aflam si noi – ziaristii, opinia publica, contribuabilii – cum se iau deciziile in Colegiul CNSAS. Sunt deja cazuri notorii, care puteau inclina in directii diferite. De exemplu, cazul “Felix”. Sau cazul Marius Oprea. Si altele!

C.T.: Si aceasta este o propunere interesanta, care merita analizata.

Rep: Domnule secretar al Colegiului CNSAS, va multumesc.

A consemnat: Victor Roncea / Ziaristi Online

Justiţia şi simbolul blănii de hermină



Ilie Turianu a fost judecător 40 de ani

„Corneliu Turianu, unul dintre cei mai onorabili magistraţi români în viaţă, mi-a povestit că tatăl său, Ilie Turianu, ca judecător în perioada interbelică, purta robă cu guler din blană de hermină.

El şi alţi colegi ai lui, din perioada cea mai glorioasă a României, se mândreau cu acest accesoriu vestimentar. Ştiau că hermina, un mamifer carnivor de talie mică, măcelărit şi ignorat de oameni cu excepţia lui Leonardo Da Vinci care a imortalizat-o într-un portret (realizat la sfârşitul secolului al XV-lea) al Ceciliei Gallerani, iubita lui Lodovico Sforza, duce de Milano, are un obicei. Dacă blana ei se murdăreşte, hermina face tot ce poate ea pentru a se curăţa. Dacă nu reuşeşte, îşi bagă gheruţele în gât şi se omoară. Desuetă şi anacronică, această mică amintire, legată de simbolul blănii de hermină, poate să spulbere speranţa că Justiţia din România ar mai avea resurse să o ia pe drumul cel bun. (…)”

Fragment din Editorialul EVZ.Legătura dintre hermină şi emigrare, Horia Tabacu (din 22 martie 2013)

Corneliu Turianu: Demontarea imaginii comerciale

Corneliu Turianu: Demontarea imaginii comerciale

Regretatul istoric Florin Constantiniu despre reforma sistemului electoral

Discursul reputatului istoric, regretatul academician Florin Constantiniu, participant la discuţiile purtate la masa rotundă organizată de Alianţa pentru Lege şi Ordine din România, la data de 24 mai 2000, Sala Palatului, cu privire la reforma sistemului electoral 

„Şi eu sunt emotiv şi din această cauză întotdeauna mă raportez la evenimentele din trecut. Am căpătat convingerea că o serie întreagă de fenomene care sunt considerate ca fiind specifice perioadei de tranziţie au rădăcini foarte adânci în trecutul românesc. Tocmai de aceea este foarte greu să combatem o serie de fenomene din zilele noastre dacă nu vom şti că ele sunt doar reveniri a unor fenomene de demult din societatea noastră.

La noi există – vorbesc de istorici – tendinţa de a înfăţişa într-o lumină cât mai pozitivă trecutul românesc şi de a oculta orice ar putea arunca o pată pe acesta. Noi nu avem o tradiţie democratică. La noi există această înclinare de a prezenta perioada interbelică cu mari elogieri din toate punctele de vedere. Ea a fost într-adevăr mare din punct de vedere intelectual, dar nu şi din punct de vedere politic.

Vreau să vă citesc, poate m-aţi auzit şi altădată, ce şi-a notat Gafencu în jurnalul lui personal în 1931, când prim-ministru era Nicolae Iorga şi el candida în Cadrilater: „Mai rău decât invazia barbarilor şi năvala lăcustelor sunt alegerile în România aşa cum le înţelege Administraţia română, cum le înţelege regimul român şi armata română” şi dă acolo o descriere cum erau brutalizaţi alegătorii şi cum trebuia să se falsifice rezultatul alegerilor. I-a trimis o telegramă lui Iorga şi aceasta i-a răspuns că nu poate schimba morala acestui popor.

În perioada interbelică, înainte de alegeri, avea loc între partide distribuirea locurilor în Parlament: dăm PNŢ 40 de locuri, la PNL un alt număr de locuri, în funcţie de dorinţa de a avea puterea. Şi pentru că nu a existat această tradiţie democratică, când s-a pornit la edificarea unei politici pluraliste, partidele au fost preocupate de un singur lucru: de a pune mâna pe putere, şi eu cred că din această cauză sistemul electoral nu poate să fie altul, din această cauză legea electorală permite deputaţilor practic să se sustragă controlului din partea electoratului.

Şi chiar dacă mă repet, vreau să spun că: la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” au venit nişte studenţi de la istorie pentru a face practică. Din discuţiile pe care le-am purtat cu ei, pentru că erau doritori să cunoască adevărata istorie, am constatat că mulţi dintre ei aveau puternice sentimente legionare. I-am întrebat: bine, dar voi nu aţi cunoscut bine această Gardă de Fier, de unde aveţi aceste sentimente? Ei au spus: din moment ce am văzut această democraţie – nu vedeţi ce se întâmplă în Parlament, unii nu ştiu să vorbească corect româneşte, alţii dorm! Dacă aceasta este democraţia, mai bine să fie o mână de fier care să pună mâna pe acest putregai politic! Cu alte cuvinte, dacă nu se modifică sistemul electoral, Parlamentul va fi cel mai mare duşman al democraţiei. Parlamentul este cea mai bună imagine care o dă despre democraţie. Dacă aceştia sunt aleşii poporului, iar aceasta este democraţia, încep să aibă îndoieli.

Prin urmare, eu cred că iniţiativa dumneavoastră este oportună şi salutară. Vă mărturisesc că din punct de vedere al procedeului tehnic nu pot să mă pronunţ pentru că nu am cunoştinţele necesare dacă poate asigura într-adevăr din partea electoratului un control extrem de serios asupra celor trimişi în Parlament, fiind totodată o bază puternică de a sustrage de sub această dictatură a şefilor de partid care îi scot în faţă pe deputaţi ca simpli pioni.

Fiind vorba de un an electoral, s-ar putea declanşa de acum înainte un mare curent de opinie publică prin acţiunea studenţilor. Eu mă gândesc că ei sunt viitorul ţării, de la ei trebuie aşteptată schimbarea, căci de la actuala clasă politică nu mai este nimic de aşteptat. Dacă tinerii vor porni acest curent şi societatea civilă îi va sprijini, poate că partidele vor înţelege în sfârşit că nu vor căpăta voturile dacă această mişcare se va dovedi un curent de masă şi, sub presiunea acestei mişcări, vor introduce votul uninominal.

Pe timpuri, când am făcut facultatea, studenţii trebuiau să înveţe marxism şi la lecţia despre dialectică ni se spunea că în această interdependenţă există o verigă care trage după sine tot lanţul. După mine, cred că această verigă în modificarea sistemului electoral, prin introducerea votului uninominal, va putea asigura ca în acest domeniu lucrurile să meargă până la capăt.

Vă mulţumesc.”

CE NU SE VEDE DINCOLO DE UŞILE ÎNCHISE

(interviu consemnat de Gabriela Antoniu pentru Jurnalul din 27 noiembrie 2011)

Jurnalul Naţional: Domnule Turianu, suntem în casă nouă la CNSAS. De când v-aţi mutat?

Corneliu Turianu: De doi ani de zile. S-a renunţat la sediul vechi unde se plătea o chirie enormă şi nejustificat, pentru că chiria adunată pe câteva luni, practic, dădea valoarea noului sediu. Ceea ce e cu totul altceva în ceea ce priveşte condiţiile oferite celor care lucrează aici la CNSAS, spaţiu suficient care satisface atât nevoile interne, cât şi accesul publicului. Dacă vă aduceţi aminte pe Dragoslavele, era un fel de cămăruţa mică. Acum există săli de studiu unde cercetătorii pot să studieze în linişte dosarele. Alte condiţii şi asta creează şi prestigiul instituţiei. E adevărat că omul face haina, dar câteodată şi haina face omul.

J.N.: CNSAS, în ultimii doi ani şi-a schimbat sediul, dar domnul Turianu ce a făcut în ultimii cinci ani? În 2006 aţi fost în prim-planul vieţii publice prin disputa privind şefia CNSAS-ului cu domnul Ticu Dumitrescu. Lucrurile s-au calmat, iar instituţia a intrat într-un con de umbră.

C.T.: Atunci a fost o neînţelegere, după ce am fost noi votaţi în Parlament, chiar o chestie nostimă dacă stau să mă gândesc acum. Se punea problema alegerii conducerii instituţiei, potrivit Regulamentului. Trebuia să ne vedem într-o zi de joi, au venit toţi la şedinţa respectivă. Dar cu o zi înainte am primit un telefon, în care eram anunţat să vin să facem alegerea şi am fost puţin nelămurit pentru că ştiam că alegerea a fost fixată după confirmarea din Parlament. Venind la sediu, cineva a propus cine să fie preşedinte, cine să fie vicepreşedinte. Şi atunci am obiectat că e cazul să fie o alegere pe vot secret. S-a trecut la alegerea pe vot secret şi pe vot secret a ieşit 6 la 5. De ce am candidat? Am candidat mai mult din amuzament, să demonstrez că trebuie vot secret. Întâmplarea a făcut, nu v-aş putea explica de ce, probabil că erau şi nişte disensiuni anterioare, numai trei oameni au venit în acest colegiu: Cazimir Ionescu, eu şi Ticu Dumitrescu.

J.N.: Apropo de domnul Ticu Dumintrescu, între timp a decedat, Dumnezeu să îl ierte, aţi reuşit să vă împăcaţi după disputa pe şefia Colegiului CNSAS?

C.T.: Da, sigur că da, colaboram destul de bine şi nu a fost nici o dispută. Ştiu că s-au făcut alegerile, a venit domnul preşedinte Traian Băsescu din China să vegheze conflictul, şi acolo s-a făcut iarăşi o alegere şi eu am renunţat, am spus dinainte, în interviuri, că e suficient ca domnul preşedinte, domnul Boc să spună că nu am voie să ocup funcţia asta... Deci eu am greşit pentru că am candidat democratic, ca să spun aşa.

J.N.: Acum cum mai este, cu preşedinţia Colegiului CNSAS? Tot aşa este ocupată de membrii Colegiului prin rotaţie la 6 luni?

C.T.: Da, prin rotaţie, la 6 luni. Atunci preşedintele Traian Băsescu a creat precedentul ăsta la 6 luni, să poată să treacă fiecare. Numai că nu se înghesuie nimeni pe funcţia asta.

J.N.: De exemplu, acum, domnul Dragoş Petrescu, de când timp este în funcţie, au trecut 6 luni?

C.T.: Da, au trecut 6 luni, dar nu vrea să acceadă nimeni la postul de preşedinte, fiindcă, fiecare dintre noi are câte ceva de făcut, eu am şi profesoratul. Fiecare are câte ceva de făcut, e o responsabilitate, trebuie să aplanezi conflictele, şi nu atragi simpatii.

J.N.: Nici măcar salariul nu motivează?

C.T.: E o diferenţă, dar nu se merită... categoric. Bătaia de cap, că te implici. Altfel, toţi cei 11 membri, acum au mai rămas 9, au statut egal. Aici nu se poate decide nimic dacă nu decid toţi, e o conducere colectivă. Preşedintele are un singur avantaj, de ordonator de credite, atât şi nimic mai mult. Altfel nu poate lua nici o decizie fără aprobarea Colegiului. Deci, din punctul acesta de vedere, nimeni nu îşi doreşte funcţii.

J.N.: La anul va expira mandatele, se fac cei 6 ani prevăzuţi de lege. Vechea lege a CNSAS a fost declarată neconstituţională. Ce se va întâmpla?

C.T.: Păi, în mod normal legea nouă prevede că se selectează numărul de membri prin alegeri. Dar nu prevede ce se întâmplă cu mandatele, se prelungesc... nu se prelungesc...

J.N.: E posibil să vorbim despre o prelungire sine die a mandatelor?

C.T.: Da, e posibil să fie înlocuite cele două persoane care au dispărut: e vorba de domnul Chiriţescu, domnul Ticu Dumitrescu, care nu au fost înlocuiţi. Probabil gândindu-se, pe bună dreptate, că nu mai e mult până la expirarea acestui mandatat şi că suntem 9 şi putem face cvorum de 8.

J.N.: Care ar fi soluţia ca să nu existe blocaje?

C.T.: Se vor face noi propuneri, dacă se vor noi alegeri. Poate se ajunge la soluţia numai completării posturilor respective. Nu îmi dau seama cum se va realiza fiindcă noua lege tace în această privinţă. Cumva lasă de înţeles că acest CNSAS ar dura în timp.

J.N.: Mai există interes pentru deconspirarea fostei Securităţi? Cel puţin în aceşti 6 ani de când sunteţi în Colegiul CNSAS, e interesul mai mare, mai scăzut?

C.T.: Există acest interes şi va exista atât cât vor fi alegeri, nu numai parlamentare şi prezidenţiale, cât şi alegeri pentru primari, adică funcţii de genul acesta care sunt prevăzute în legea noastră. Este vorba de primele categorii, începând cu preşedintele, senatori, deputaţi, primari etc. sunt enumeraţi acolo. Există acest interes pentru că este singura lege care se doreşte să aducă un fel de asanare morală , în general. Că nu reuşeşte, asta este altceva. Se pare că sunt nişte neînţelegeri în ceea ce priveşte misiunea acestei instituţii.

J.N.: Care ar fi aceste neînţelegeri?

C.T.: În primul rând CNSAS-ul nu are în obiectiv tot ce înseamnă Securitate. Securitatea a existat de când lumea, nu numai la noi, există şi în ziua de azi şi va exista. Securitatea e o instituţie utilă. Noi nu aveam în vedere acest aspect.

J.N.: Utilă, de ce ?

C.T.: Este utilă... se face şi spionaj economic, în interesele ţării şi în măsura în care totul este legal. Legea vizează în primul rând pe acei ofiţeri de securitate care au făcut activităţi de poliţie politică. Adică, au spionat oameni, au folosit materialul respectiv pentru şantajare, chipurile pentru apărarea statului democratic. Dar nu sunt atât de mulţi pe cât s-ar crede. Noi am descoperit până acum o mulţime de ofiţeri. Rapoartele noastre de activitate o spun expres: ofiţeri care au practicat poliţie politică. Aria e mai largă în ce priveşte foşti ofiţeri de securitate şi foşti turnători care vor să acceadă la nişte funcţii în statul respectiv. Să vă spun ceva ce se pierde din vedere. Păi, dacă vrea să acceadă un fost securist notoriu nu are decât să facă un singur lucru: să spună că el a fost ofiţer de securitate şi că a lucrat la un serviciu care urmărea cetăţenii. Nimeni nu îi face nimic. Poate să candideze liniştit. Ştiţi ce se pedepseşte aici ? Faptul că nu ai spus în declaraţie că ai fost securist şi că ai practicat treaba asta.

J.N.: E sancţionată lipsa de sinceritate.

C.T.: Exact, fals în acte publice, aceasta este sancţionarea. Pentru celelalte persoane, inclusiv foşti securişti, indiferent unde au lucrat care nu vor să acceadă în funcţii publice, efectiv, nu e nici un fel de pericol. Noi vizam în principal uneltele acestor personaje şi asta e obiectivul principal

J.N.: Acum, aşa cum a fost modificată legea nouă, fără supărare, s-au făcut nişte modificări care nu trebuiau făcute.

C.T.: Să luăm, turnătorii. În primul rând, a turnat, a fost premiat cu diferite stipendii, aţi văzut nişte cazuri în presă, şi zice că nu a făcut, că nu se încadrează în lege fiindcă nu îndeplineşte a doua cerinţă: nu a adus prejudiciu statului. Nu se poate aşa ceva! O lege de deconspirare se referă la acţiunea morală a omului. Eu zic aşa, de exemplu, un judecător care e un turnător ordinar, zice că a fost un băiat bun, a mai recomandat nişte colegi să facă parte din oficiul de delatori. Dumneavoastră cum îl priviţi? Îl priviţi ca pe un om extraordinar de moral, nu?

Nu cred aşa ceva! Ca dovadă şi războiul care se face la CSM. Aţi văzut la CSM, unde o doamnă, care a trecut pe la noi, ne-a făcut o vizită, a dorit să fie chiar profesoară la Institutul Naţional pentru pregătirea magistraţilor, la secţia etică morală. Tupeul nu are limite! Şi acum am auzit că a fost un război, se vrea preşedinte de Tribunal! Ei nu pot fără funcţii, doamnă! Nu au ce căuta în Justiţie. Am fost judecător 30 de ani în cap, personaje de genul ăsta nu au ce căuta în Justiţie. Cum să judece un delator pe confraţii care intră în boxă? E inadmisibil aşa ceva!

J.N.: Toate verificările pe care le faceţi au o ţintă exclusiv morală?

C.T.: Numai morală, câtă vreme noi am refuzat o lege care funcţionează în alte state şi care acum nu ar mai avea sens, după atâta amar de vreme, referitor la persoanele care au deţinut alte funcţii politice în regimul comunist să nu mai candideze. Nu cred că după 20 de ani mai are vreo eficienţă. Aceasta minimă cenzura, cât de cât, cel care votează să ştie ce voteze. Şi dacă acceptă, nu există nici un impediment. Fiecare are conducătorii pe care şi-i doreşte.

J.N.: Revenind la activitatea CNSAS, am observat, nu ştiu dacă se trage de la sediul nou, nu mai apar informaţii pe surse ca odinioară, când oamenii erau condamnaţi înainte de a avea o hârtie oficială. Nu mai zic de mers în instanţă şi stabilită vinovăţia sau nevinovăţia. Ce s-a întâmplat de nu mai există aceste scurgeri de informaţii?

C.T.: Explicaţia este una singură, şi, după câte se vede, este cât se poate de valabilă. S-a schimbat legea. Potrivit legii noi, CNSAS-ul nu mai are atribuţii de instanţă de judecată care să dea decizii. Noi nu facem decât să căutăm nişte indicii, indicii care ar lăsa să se înţeleagă, fără să dăm decizie finală, că ar putea să fie un colaborator, o persoană care intră sub incidenţa legii respective. Nu mai dăm noi decizia, decizia o da instanţă pe baza materialului furnizat de noi. Am avut şi o discuţie cu colegii, că am auzit că, chiar judecătorii vor să aplice sancţiuni şi amenzi acestei instituţii, amenzi pentru că au dat nişte indicii care au lăsat să se înţeleagă că este sau nu turnător.

J.N.: Deci informările trebuie făcute fără echivoc.

C.T.: Da, fără discuţie! Noi nu facem decât să relatăm ce am găsit în dosare, diferite elemente, şi care la un loc constituie nişte indicii pe care instanţă poate să îşi bazeze soluţia ca a fost sau nu turnător. Adică nu poţi să amendezi o astfel de instituţie. Este o concepţie greşită. Ei, magistraţii, nu sunt amendaţi, au uitat că dau soluţii greşite. E ca şi cum ar fi rolul procurorului care a înaintează un dosar gândit, care prezintă ca sunt elemente ca a făcut o infracţiune, dar se dă achitarea. Sunt pedepsiţi judecătorii pentru treaba asta? Nu sunt pedepsiţi. E o altă dispută pe care o avem cu magistraţii. De ce nu mai sunt scurgeri de informaţii . Păi nu mai sunt... Noi, colegiul CNSAS, dăm verdictul că nu are statutul respectiv, sau există indicii şi îl trimitem la instanţa şi toţi ziariştii pot lua de la instanţă, studiind condica respectivă. Nu mai ies informaţii de genul acesta.

J.N.: Există o anumită teamă de a suporta rigorile legii sau e dorinţa dvs. de a respecta legea?

C.T.: E exact ultima variantă.

J.N.: Dar presa vrea exclusivitate şi mai sunt unii care vor să scurteze drumul dintre CNSAS şi instanţa şi atunci se folosesc de surse.

C.T.: Sursa ar putea fi numai dintre cei care participă la şedinţele Colegiului, când se ia decizia. Într-adevăr, îmi aduc aminte ce era pe scări, s-a dat cu un minut mai devreme, se cerea de la membrii colegiului să confirme. Noi separat nu ştim până în momentul în care se decide prin vot, a ..., că unii bănuiesc... că există supoziţii, e cu totul altceva. Nu mai e interes atâta timp cât merge spre instanţă. Tocmai d-aia vă spuneam că nu facem decât să dăm nişte indicii că cineva s-ar încadra sau nu. Nu o mai spunem ferm. Înainte se spunea ferm. La vremea respectivă, instanţă de judecată era un fel de instanţă de recurs, noi eram primii care decideam fondul şi recurs.

J.N.: Păi asta a şi fost problema cu vechea lege. A creat o instanţă paralelă.

C.T.: Exact. Nu, acum nu mai facem decât să scormonim dosarele acelea şi să scoatem nişte date, care după părerea noastră s-ar încadra sau nu.

J.N.: Deci, instanţă decide pe baza documentelor furnizate de CNSAS. Dar sunt persoane care după ce epuizează căile de atac din ţară merg la CEDO şi câştigă. Cui îi revine responsabilitatea ?

C.T.: Este a instanţei. Păi şi nici nu ar putea fi atacat la CEDO un act, e ca şi cum ai ataca la CEDO un rechizitoriu. Cam aşa vine. La CEDO se atacă cine a dat soluţia finală.

J.N.: Dar dovezile, documentele nu vin de la CNSAS?

C.T.: Da, dar prezinţi documentele din dosar. Şi în final spui că documentele respective s-ar încadra sau nu în prescripţiile legii. O formulă care e nostimă şi care ar trebui schimbată după părerea mea. Zice, studiind dosarul, zice, documentele date nu se încadrează în prescripţiile legii. Asta deja sună ca o pronunţare pe fond. Normal ar fi: vă trimitem datele, să apreciaţi dacă se încadrează sau ba. Ca să nu aibă alură de sentinţa.

J.N.: Şi la CEDO nu se lucrează cu aceleaşi dovezi, cu aceleaşi documente?

C.T.: Cei de la CEDO? Dar instanţele din ţară nu lucrează cu documentele pe care le dăm noi, cu documentele dosarului? Sunt păreri diferite. Bunăoară am văzut şi soluţii bizare de la instanţele de judecată care ar trebui chiar popularizate. Unele dintre ele sunt de nu-ţi vine să crezi. Fiţi atenţi: 'într-adevăr există nişte indicii foarte serioase că a luat nişte bani, dar cel cercetat a adus o declaraţie dată pe propria răspundere la notariat de unde rezultă că el nu a turnat'. Ce ziceţi de asta? E posibil aşa ceva? Un judecător să judece o declaraţie notarială a învinuitului? Păi toţi inculpaţii o să declare la notariat că nu au violat de exemplu...

J.N.: Deci justiţia nu e atât de oarbă?

C.T.: Deloc. E ca şi cum pe ultimul cuvânt al inculpatului în instanţă ai da soluţia ca e nevinovat, doar pentru că el a susţinut că nu e.

J.N.: Mă surprinde atitudinea dvs., mai ales că sunteţi de profesie magistrat.

C.T.: Până în 1996, dacă cineva zicea ceva de rău de judecători, avea în mine un duşman de moarte. Indiferent ce zicea. Atâta încredere aveam. Ce am văzut din 1996 încoace, iertaţi-mă... sunt mărturii din propria experienţă. Nu mai sunt magistraţii care erau.

J.N.: În ce sens?

C.T.: După Revoluţie imediat, o serie de magistraţi buni, cu perspectiva, exigenţi, au cam fost îndepărtaţi. Pe ăştia mici care au venit nu prea a mai avut cine să-i înveţe, să le inspire regulile. Sunt nişte reguli, magistratura asta nu se face oricum. Dându-i magistratului puterea de a decide – tu îi iei copilul, îl divorţezi – sunt nişte lucruri care par banale pentru unii, dar sunt esenţiale, de viaţă, începe să capete încrederea că e un fel de Dumnezeu, nu-l mai interesează. Lucrurile astea se învaţă în timp.  (…)

J.N.: Dar s-a tot făcut reforma în justiţie...

C.T.: Reformă televizată, în general. Şi arestările văd se fac televizat, se ştiu dinainte, reporterii sunt instalaţi de cu seara. Nu e în regulă. Justiţia nu se face televizat, justiţia trebuie să fie tăcută, nu atât de comentată. Dar şi ziariştii, iertaţi-mă, fac adevărate procese acolo, comentează, dau soluţii, dau verdict.

J.N.: Îşi fac şi ei meseria.

C.T.: Îşi fac meseria, dar ştiţi ce importanţă ce au? Eu unul ţin cont de ziare şi mă influenţează.

J.N.: Se poate vorbi de o influenţare reală a justiţiei prin presa? Dreptatea se face cu legea în mână, judecătorii nu ar trebui să fie influenţaţi.

C.T.: Aşa e, dar şi în lumea dvs., ca şi în lumea justiţiei, există nişte nume şi nişte voci, nişte creioane, care au o putere de convingere extraordinară. Când scriu nişte ziarişti de mâna a patra, încearcă acolo un articol aşa, e altceva... Dar când sunt nişte nume de referinţă cum e domnul Marius Tucă, dl Cristoiu, domnul Cristian Tudor Popescu, şi nu-i mai înşir să nu se supere ceilalţi ... contează enorm prin judecăţile pe care le fac.

J.N.: Vorbeam de reformă în justiţie. Ce părere aveţi despre noul Cod Civil?

C.T.: Are câteva lucruri interesante. În primul rând a adunat toată legislaţia civilă din multiplele acte unde le răspândise Codul civil – 10-15 bucăţi – fără noimă. De exemplu, se abroga, dar nu se aruncă peste gard Codul Familiei. Nu are ce căuta Codul Familiei, e inclus în noul Cod Civil. Decretul 31 din 1954 privind persoanele fizice şi juridice. Vechime 66 de ani. Dispoziţiile sunt aici. Decretul 167 din 1958. Codul Comercial. Toate sunt reunite în noul Cod civil. E un lucru bun care s-a făcut. Multe dintre instituţii sunt aduse la zi, dar tot Codul lui Napoleon rămâne bază. S-au înlocuit arhaismele vremii, dăm altă definiţie proprietăţii sau instituţiilor de bază. Dar e bine că sunt adunate în Codul civil. Asta una. Doi, apar instituţii noi. Cum e instituţia logodnei, cea a regimului dotal, deci e un lucru bun.

J.N.: Noi, românii, ca mentalitate, suntem pregătiţi pentru o astfel de lege?

C.T.: Dar lucrurile prevăzute de noul Cod Civil nu sunt chiar noi. Au existat în codurile anterioare bine puse la punct. Şi logodnă, şi regimul dotal.

J.N.: La anul va expira mandatul şi vreţi să mai candidaţi pentru încă unul. De ce?

C.T.: Da, mi-aş dori încă un mandat ca să termin ce am început. Am scris câteva cărţi, dar aş vrea să scriu şi o carte despre istoria CNSAS, de la înfiinţare, cu istoria legii cu tot.

J.N.: O să fie o istorie romanţată?

C.T.: Da, şi ceva ce nu se vede dincolo de uşile închise.

J.N.: Ne puteţi dezvălui în avanpremieră ceva ce nu se ştie?

C.T.: Eu eram senator când s-a dat legea CNSAS, şi am participat efectiv la elaborarea ei.

J.N.: În 1999 s-a întâmplat.

C.T.: Da, în 1999. Ticu Dumitrescu spunea, ceea ce m-a nemulţumit la vremea respectivă, 'mi-a măcelărit legea'.

J.N.: De altfel a şi spus la un moment dat că îşi retrage paternitatea, ca asta nu mai e legea Ticu.

C.T.: Şi eu am obiectat la vremea respectivă. Putea să spună că am operat ca un medic chirurg. Ceea ce am şi făcut, e adevărat.

J.N.: Deci recunoaşteţi că i-aţi 'măcelărit' legea…

C.T.: Nu, că erau mai multe proiecte la vremea aceea în Parlament. Era proiectul lui Văcaru, era al lui Cerveni şi asta era al treilea proiect. Nu s-a ales nici unul din ele, ci unul neutru. Sunt lucruri care nu se cunosc. Altceva. Bunăoară m-am împăcat cu domnul Tăriceanu.

J.N.: De unde a pornit războiul cu el?

C.T.: Apăruse în presă că l-am făcut securist. Nu. La vremea respectivă, şi am spus-o la televizor unei foste studente ale mele, de la Realitatea, care se pare că nu a înţeles nici până acum că poţi să ieşi la public cu bombe, dar trebuie să ai grijă să reproduci adevărul. A dat că e securist. Nu există. Am fost la sediu şi am verificat. Era vorba despre verificarea tuturor celor care candidau la Senat. Au fost trei verificări. La primele două a ieşit ca nu a colaborat. La a treia verificare, era o listă pe care mi-au băgat-o pe sub uşă unii de aici, o să spun eu în carte cum stă treaba, în care era domnul Tăriceanu era descris că are dosar. O foaie de hârtie. Eu fiind judecător am fost la sediul ăl mare şi am verificat personal dacă are ceva. N-avea, domne, omul, dar nimic. Şi i-am repetat de vreo trei ori domnişoarei care mi-a fost studentă, nu mi-aduc aminte cum îi zice, că nu are nimic dl Tăriceanu. S-a încercat să se prezinte aşa pentru ocuparea postului de preşedinte al CNSAS. Doamnă, a fost război aici.

J.N.: Miroase a complot ce spuneţi dvs.

C.T.: Da, se pare că era o bătaie, o ambiţie. Era cineva care fusese numit să deţină postul înainte de alegeri şi s-a dorit ca acela să fie neapărat. Eu am intrat cu gluma aceea, cu votul uninominal. Deci nu avea şi nu are absolut nimic dl Tăriceanu. Dar hârtia o ţin, o pun fotocopie în carte, nu o las aşa. Se vede numele, Tăriceanu…

J.N.: Nu ne-o arătaţi, să-i facem o poză, să o dăm la ziar?

C.T.: Vă promit că sunteţi prima invitată la lansare. Nu, reluăm un subiect care nu cred că-l avantajează acum. Deci ce s-a vrut: 'domnule nu-l lăsa pe ăla să vină preşedinte ca dacă vine preşedinte îţi răscoleşte dosarul, nu-i bine. Hai să fiu eu, că.. ' ştiţi se fac d-astea. E incredibil. De ce e incredibil? Pentru că toţi cei 11 membri ai colegiului CNSAS au aceleaşi drepturi. Unul singur, preşedintele colegiului, e ordonator de credite, care nu-i o fericire.

J.N.: Nu-i o fericire să ai banu pe mâna…

C.T.: Exact, că trebuie să răspunzi de el. Nu avem de ce ne lupta între noi când sunt locuri fixe şi stai acolo... Pentru ce să te lupţi. Că ai intrat, eşti acolo, ce contează că aşa şi pe dincolo Revenind la întrebare. Aş vrea în mandatul ăsta să fac o propunere, cum ar trebui să arate legea asta. Adică să fie eficienta.

J.N.: Daţi-ne câteva exemple.

C.T.: În primul rând aş face distincţiile acelea despre care am vorbit la început, ca 1. legea să aibă în vedere doar pe cei ce acced la funcţii publice care îşi bagă botul în borcanul cu miere numai pe aceia şi nimeni altcineva. 2. Să se sancţioneze numai minciuna sub forma falsului în acte publice. Dacă oamenii recunosc public că au colaborat, nu este nici o problemă, se dă votul în cunoştinţă de cauză. Pe de altă parte a crescut numărul celor ce vor să îşi vadă dosarul. A ajuns pe la 3000. La sediul CNSAS au condiţii optime, să facă şi copiile solicitate. Acum suntem foarte aglomeraţi cu indemnizaţiile celor ce au avut de suferit, iar dosarele le-am preluat noi.

J.N.: Domnule Turianu, politică va mai place? În politica v-aţi mai întoarce?

C.T.: Ce se întâmplă, eu am fost fericit că prin statutul de membru CNSAS şi se interzice să faci parte şi să desfăşori activităţi politice, deci mi-am recăpătat statutul de magistrat de mai înainte, şi aş dori să candidez iar la funcţia de membru al CNSAS. Nu m-am gândit la o funcţie politică (deputat, senator). Nu s-a avansat şi presupun că nu va avansa cineva vreo propunere.

J.N.: Ce va face să înclinaţi balanţa în favoarea unui nou mandat de membru CNSAS şi nu de senator ? Aţi mai fost senator.

C.T.: Da, am fost senator, dar parcă altfel lucra Senatul în vremea aceea. Ne mai certăm noi, dar nu existau atacuri la persoana de genul acesta. Eu am zis că am avut cele mai bune relaţii şi cu domnul Iliescu, deşi eram din partide diferite. Nu practicăm atacul la persoană. Noi ne certăm pe idei, pe lege, şi parcă era mai mult respect.

Acum se bălăcăresc, nu mai există loc de dialog. Iar în ceea ce priveşte activitatea legislativă, nu a prea excelat în ultima vreme. După câte observ eu regimul ordonanţelor a fost menţinut, indiferent de schimbarea de guvern. Cică ordonanţa are cea mai lungă viaţa, nu poate înlocui o lege. Nu s-au schimbat multe lucruri de când ţineam eu discursurile alea parlamentare şi criticam anumite lucruri. Aici mă refer la critici aduse Guvernului, Parlamentului, instituţiilor statului, Avocatul Poporului, etc. Sunt nişte deficienţe care continuă să subziste. Nu se vrea repararea lor. Unele, da, au fost înlăturate.

J.N.: Acum este o nouă temă în dezbaterea publică - modificarea Constituţiei, reducerea numărului de parlamentari.

C.T.: Da. Ideile astea au mai fost lansate şi sunt idei ce pot fi discutate şi eu zic că merită să fie discutate, mă refer comparativ la parlamentele altor ţări. Sunt peste 400 de oameni. E adevărat că acum nu se mai calcă pe picioare cele două Camere, una este decizională.

J.N.: Da, dar traseul legii este acelaşi, atât că au mai scurtat din lanţul ăsta prin adoptarea tacită şi nu se mai blochează legile o dată intrate pe ordinea de zi.

C.T.: Totuşi, par mulţi parlamentari şi din câte am văzut din reportaje şi din scrierile ziariştilor că nu este o activitate chiar intensă în Parlament. Oamenii îşi văd liniştiţi de treburile lor. MulţI din ei. Sunt şi oameni serioşi.

J.N.: În sensul că au propriile afaceri?

C.T.: Şi la asta mă refer.

J.N.: Domnule Turianu, CNSAS este o instituţie subordonată Parlamentului. Cum este relaţia dintre Parlament şi CNSAS?

C.T.: Este o relaţie bună, ori de câte ori au făcut vreo modificare ne-au chemat şi pe noi. Dar nu am avut şanse de izbândă să susţinem nişte puncte de vedere, cam ignorate, dar a fost deschidere la discuţii.

J.N.: Sunteţi ascultaţi, dar nu sunteţi luaţi în seamă cu alte cuvinte.

C.T.: Cam aşa ceva. Este păcat că nu se profita de experienţă care există aici, că nu s-au adus nişte corectări la lege care ar fi utile şi necesare. Este foarte important ca prin această instituţie să se asigure puritatea morală şi să asigurăm să nu intre în funcţii de decizie oameni ce pot să imite ce au făcut înainte. Şi al doilea aspect foarte important, oamenii doresc şi acum să îşi vadă dosarul, cu toate că au fost cazuri când au albit pur şi simplu văzând cine i-a turnat, persoane apropiate…

J.N.: Dar mai există încrâncenarea aceea de la începutul anilor 90 când ziceai 'comunist, securist' parcă ziceai răul de pe pământ? Sau oamenii au început să se detaşeze?

C.T.: Nu mai e înverşunarea aia care exista când se auzeau cuvintele astea. Dar partea proastă e alta. Că a trecut de la înverşunarea aia ieşită din comun şi nejustificată…

J.N.: La o lehamite?

C.T.: Era bine dacă era lehamite. Dar s-a ajuns la nostalgiile trecutului. Sărbătoresc prin cimitire nu ştiu pe cine, îndemnaţi de faptul că nu îşi mai pot lua o casă, cu salariul… ceea ce nu este bine. Iar tineretul trebuie să ştie că are multe exemple. Sunt foarte mulţi tineri care nu realizează că oamenii se urmăreau, se turnau unii pe alţii. Era o problemă pentru că dacă spuneai unui vecin că nu ştiu cine dorea să treacă frontiera, i-a venit un gând sau a ascultat Europa liberă asta ducea la excluderea acelui individ din viaţa socială. Pentru că securiştii asta făceau cu relaţiile din familii: material de şantaj.

J.N.: Poate fi o cauză a acestui dezinteres faptul că e vorba de o altă generaţie, care dacă nu a trăit acele vremuri nu are cum să înţeleagă? Cei care s-au născut după Revoluţie au acum 22 de ani.

C.T.: Poate să fi şi ăsta un motiv pentru că dacă nu a trecut prin astfel de vremuri nu au cum să aprecieze. Ei nu înţeleg cum e cu frica, întreabă 'da' ce îi lua cineva de pe stradă?'. Nu lua, domne, de pe stradă. Dacă voiam să spun un banc, deschideam fereastra, mă aplecam până la jumătate să spun un banc de Ceauşescu… Ei, care vorbesc, critică, nu vor înţelege treburile astea.