„Termenele de prescripţie a răspunderii
penale – fixate în art.154 alin.1 C.pen. în raport cu gravitatea
infracţiunii, mai precis cu limitele legale ale pedepselor – se socotesc de la data săvârşirii
infracţiunii”.
În
cazul infracţiunilor instantanee – care se caracterizează prin aceea
că se consumă în momentul săvârşirii lor, executarea luând sfârşit în momentul
îndeplinirii cerinţelor legale pentru existenţa lor – problema determinării
datei de la care se socoteşte termenul de prescripţie nu prezintă nici o
dificultate; această dată este aceea a realizării integrale a conţinutului infracţiunii.
Astfel, infracţiunea de furt se consumă în momentul în care lucrul este luat pe
nedrept din posesia sau detenţia altei persoane, în scop de însuşire;
realizându-se trăsăturile esenţiale ale infracţiunii termenul de prescripţie va
începe să curgă din acest moment.
Rezolvarea
problemei prezintă însă unele particularităţi în cazul infracţiunilor
caracterizate printr-o anumită prelungire necesară a acţiunii/inacţiunii
constitutive sau printr-o amplificare în timp a urmărilor vătămătoare ale
faptei; ne referim la infracţiunile continue, continuate şi progresive.
„În cazul infracţiunilor continue
– arată art.154 alin.2 C.pen. – termenul
curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii...”; infracţiunea
continuă este, după cum se ştie, fapta penală pentru a cărei consumare este
necesară o anumită prelungire în timp a acţiunii sau inacţiunii constitutive.
În
ceea ce priveşte infracţiunile continuate – care, aşa cum arată art.35 alin.1
C.pen., constau în săvârşirea, la diferite intervale de timp, dar în realizarea
aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni
care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni – art.154
alin.2 C.pen. prevede că termenul de prescripţie curge „de la data săvârşirii
ultimei acţiuni sau inacţiuni”.
În
ceea ce priveşte infracţiunile progresive – adică
acele infracţiuni care, după ce au ajuns la o formă incriminată, fie îşi
amplifică urmarea vătămătoare, fie generează noi asemenea urmări – termenul
de prescripţie a răspunderii penale
curge de la data la care fapta a produs ultima urmare susceptibilă de
a-i determina caracterizarea juridică. De pildă, în cazul infracţiunii de
loviri cauzatoare de moarte – care, potrivit art.195 C.pen., ajung la forma
incriminată „dacă vreuna dintre faptele prevăzute in art.193 şi art.194 a avut
ca urmare moartea victimei” – termenul de prescripţie nu se socoteşte de la
data vătămării integrităţii corporale a victimei, ci de la data încetării din
viaţă a acesteia, care uneori poate fi mult ulterioară. Tot astfel, în cazul
infracţiunii de omisiune a sesizării (art.267 C.pen.), termenul de prescripţie
curge de la data la care fapta a produs ultima urmare susceptibilă de a-i
determina caracterizarea juridică.
Prin
urmare, în cazul infracţiunilor progresive, până la pronunţarea unei hotărâri
definitive şi irevocabile, cursul prescripţiei răspunderii penale este
suspendat.
În
acest sens, potrivit art.156 C.pen., „cursul
termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o
dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică
punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal”.
Aşadar,
în cazul infracţiunii progresive de omisiune a sesizării, cursul termenului
prescripţiei răspunderii penale este suspendat, în primul rând, „pe timpul cât
o dispoziţie legală împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale”. Iar aceste
dispoziţii legale sunt reprezentate de prevederile procedurale, dar şi de drept
material ale OUG nr.24/2008 care
condiţionează reţinerea calităţii de lucrător (sau, după caz, colaborator) al
Securităţii de parcurgerea procedurii impuse de art.15-12 din acest act
normativ precum şi de existenţa unor condiţii prevăzute de art.2 lit. a) sau b)
din acelaşi act normativ.
În concluzie, este evident că, potrivit OUG
nr.24/2008, calitatea de lucrător (sau, după caz colaborator) al Securităţii se
stabileşte numai de către instanţa de judecată competentă şi numai după parcurgerea
procedurii expres prevăzute de legiuitor.
