Nu este, sper, un secret în ultimii ani, mulţi
manageri au condus cu bună ştiinţă la faliment societăţile comerciale ce le
fuseseră încredinţate şi situaţia la care mă refer este, de fapt, infracţiunea
cunoscută astăzi de toată lumea ca bancrută
frauduloasă. Mulţi dintre managerii ce ar fi putut fi
învinuiţi de săvârşirea acestei infracţiuni, unii dintre cei aflaţi chiar în
anchetă penală, au fost salvaţi in
extremis de eliminarea din legislaţie a bancrutei frauduloase.
Nu este cazul să mai invoc istoricul acestei
penibile erori juridice. Între timp, ea a fost reparată, prevăzându-se chiar o
pedeapsă mai severă decât cea iniţială. Dar aceasta nu înseamnă că faptele,
săvârşite până la data votării O.U.G. nr.32/1997 pentru modificarea şi
completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, vor mai putea fi
aduse vreodată în faţa justiţiei. Managerii vor putea fi traşi la răspunderea
numai pentru infracţiuni nesemnificative în raport cu vinovăţia lor reală, cum ar
fi înşelăciunea, falsul sau uzul de fals.
Durerea este însă alta. Aceşti manageri, care au
vârât până la umăr mâna în avuţia publică, urmăresc să devină proprietarii
întreprinderilor pe care tot ei le-au adus în stare de faliment. Păi, tocmai de
asta le-au falimentat, ca apoi să le cumpere pe nimic. Nu neapărat pe numele
lor, ci folosindu-se de interpuşi, de firme-fantomă, deja constituite sau
fabricate ad-hoc, în scopul participării la licitaţii. Las deoparte faptul că
multe licitaţii sunt trucate şi la ele participă, în principal, „agamanii”,
adică prietenii managerilor pungaşi. Cum vor reacţiona oamenii aduşi în
situaţia de şomeri fără nici o perspectivă când vor vedea că foştii lor
directori, dimpreună cu aliaţii lor din AGA şi din consiliile de administraţie
şi care au decimat întreprinderile, devin patroni? Credeţi că oamenii nu ştiu
prin ce mijloace necinstite şi-au procurat banii cu care vor să cumpere
întreprinderile lichidate de ei?
Ştiu, hoţia a fost de multe ori acceptată ca sursă
de capitalizare în ritm forţat a întreprinzătorilor autohtoni. Şi, după ce că
au furat cu neruşinare, unii dintre aceştia au astăzi tupeul să ne dea lecţii
de onestitate şi de civism luminat.
Toate au însă o limită, şi cu atât mai mult
trebuie să punem capăt hoţiei. Eu, unul, nu ştiu ce foloase ne poate aduce
hoţia patriotică. Privatizarea nu îşi propune îmbogăţirea unor indivizi lipsiţi
de orice scrupule. Privatizarea nu este un scop în sine şi nu trebuie făcută
peste noapte, oricum şi cu oricine. Directorii falimentului trebuie excluşi din
procesul privatizării, fie şi numai pentru rezultatele incompetenţei lor. Când
bolnavul este mort sau în agonie, deşi nu a suferit de o boală incurabilă,
medicul este cel vinovat. Avem nevoie de investitori capabili, oneşti, de
bună-credinţă, români sau străini. Numai cu ei putem reface economia şi forma
clasa întreprinzătorilor mici şi mijlocii, preponderentă în toate ţările
dezvoltate.
Privatizarea cu corupţi este de neconceput, înseamnă
să dăm avuţia publică pe mâna hoţilor. Poate cineva dintre dumneavoastră de
acord cu acest jaf strategic? Sunt convins că nu.
Acestea sunt motivele pentru care sugerez
Guvernului şi, în mod deosebit ministrului reformei, ca printr-un act normativ
să prevadă excluderea din procesul de privatizare a managerilor, a membrilor
consiliilor de administraţie şi ai AGA, care în mod deliberat au adus
întreprinderile în stare de faliment. Şi aceeaşi soluţie se impune şi în cazul
managerilor incompetenţi. Adică toţi cei care s-au aflat în fruntea
societăţilor comerciale ce figurează pe lista întreprinderilor care urmează a
fi lichidate.
A se vedea şi Bancruta
frauduloasă
