Profesorul Turianu şi arta posibilului

Profesorul Turianu şi arta posibilului

„Autorul cărţii O Românie a coerenţei morale şi legislative. Discursuri parlamentare (pentru ca e vorba de o carte, nu de simpla reunire a unor articole disparate, intervenţii parlamentare mai mult sau mai puţin conjuncturale) este modest atunci când vorbeşte despre sine, apreciind cu uşoară autoironie contribuţia sa, inclusiv gesturi al căror curaj e cu atât mai profund cu cât riscul asumat în epocă  era mai mare (să afirmi, ca jurist reputat, la începutul anilor `90, că nu era în regulă candidatura lui Ion Iliescu era foarte riscant, şi gestul nu putea rămâne nepedepsit aşa că profesorul Turianu a fost destituit din funcţia de preşedinte al Tribunalului Municipiului Bucureşti). Profesorul Corneliu Turianu nu e însă modest (nici n-are cum!) atunci când scrie, când îşi susţine punctele de vedere în Parlament. Textele sale au o inevitabilă valoare istorico-literară, au o perspectivă proprie filosofiei istoriei. Desigur, profesorul Turianu este jurist, dar textele din această carte oferă perspectiva complexă a unei deschideri culturale autentice. Informaţia este strictă, stilul e autentic, ironia potenţează efectele persuasive ale textelor, retorica este neplictisitoare, mai mult, textele provoacă inteligenţa, stârnesc reacţii. Poţi să nu fii de acord cu Corneliu Turianu, dar nu poţi să-l ignori. Sunt abordate cam toate domeniile, de la cultură la economie, sport, presă, sănătate, istorie şi, evident, justiţie. Când a intrat în politică, beneficiind de un uriaş sprijin al societăţii civile, mulţi aşteptau ca profesorul Turianu să devină ministrul justiţiei. N-a devenit, n-a condus nici măcar comisia de specialitate în Senatul României, ba partidul pe care îl reprezenta, ajuns la guvernare, a considerat că era bine să-l utilizeze pe eminentul jurist şi profesor într-o comisie care nu îi oferea posibilitatea să-şi utilizeze experienţa. Nu ştim cum ar fi fost ministrul Turianu şi ce s-a pierdut, dar ştim (şi se poate vedea şi din această carte) cum a fost senatorul Turianu ţi ce s-a câştigat.

În al său Cuvânt-înainte, profesorul Turianu apreciază că ideile sale sunt actuale, deopotrivă cu satisfacţie (a intelectualului, analistului) şi insatisfacţie (a omului politic care ar fi dorit ca ideile sale să nu rămână probleme de eternă actualitate, adică nerezolvate). Nu e primul şi, probabil, nici ultimul. Unul dintre marii săi predecesori, Titu Maiorescu, vorbea, în a doua parte a veacului al XIX-lea, despre formele fără fond care caracterizează viaţa publică românească. Nu era doar reacţia conservatorului faţă de schimbările propuse de liberali, ci o fină observaţie psihologică. Dacă vedem cum au fost asumate şi aplicate „formele” propuse de UE României în zilele noastre încă mai avem de căutat „fondul”. Imitarea superficială, mimarea continuă să fie boli ale vieţii publice. Dar boli vin şi din zona „conservatoare” a psihei colective. Poate cea mai păcătoasă e celebra convingere că „merge şi-aşa”. Dacă citim din această perspectivă textele care urmează, putem sintetiza reacţia profesorului Turianu în formula „merge şi altfel”. Normalizarea vieţii publice poate părea revoluţionară sau chiar ciudată. Obişnuinţa cu anormalul e la fel de greu de schimbat ca obişnuinţa cu normalul. Când era senator din partea unui partid „la putere”, senatorul Turianu îi lua la întrebări pe miniştrii din Guvernul condus de acel partid. Şi nu doar pe ministrul justiţiei (care „restructura” femeia de serviciu” – o fi o temă de actualitate?), ci şi pe cel al sănătăţii (căci bolnavul avea nădejde doar în Dumnezeu) sau pe al culturii.

Ar mai fi ceva de băgat de seamă în „cazul Turianu”: numărul şi consistenţa intervenţiilor parlamentare la care se adăugau articolele consistente din presa epocii. Publicaţia pe care o conduc a avut privilegiul să publice frecvent astfel de articole şi a remarcat impactul lor, iar profesorul Turianu a acceptat (solicitat fiind atunci când nu mai avea nici o demnitate publică) să fie editor senior la „Top business”. Au fost sute de parlamentari contemporani cu profesorul Turianu şi au fost alte multe sute şi ulterior. Personalităţi remarcabile sau figuri şterse. Intervenţiile unora s-au produs doar la casierie când îşi decontau cheltuielile. De aceea, această carte spune ceva şi despre profilul parlamentarului român. Atunci când este cazul. Şi acum este cazul.”

Constantin Dumitru

Editor general al săptămânalului „Top business”

Pentru comenzi aici