Potrivit art.11 din Legea
nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, „Membrii Guvernului răspund penal pentru
faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor de la data depunerii
jurământului şi până la încetarea funcţiei, în condiţiile prevăzute de
Constituţie”. Iar, în ceea ce priveşte răspunderea penală a membrilor
Guvernului, Constituţia precizează că în afara răspunderii politice în faţa
Parlamentului, „Numai Camera Deputaţilor,
Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a
membrilor Guvernului pentru faptele
săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală,
Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie.
Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din
funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”
(art.109 alin.2).
Aşa cum precizam în articolul Răspunderea penală a parlamentarilor-miniştri,
cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului „pentru
faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, potrivit normelor de procedură stabilite prin prezenta lege” sunt
incidente prevederile art.8 din Legea nr.115/1999:
„(1) Constituie infracţiuni şi se
pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani următoarele fapte săvârşite de
membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor:
a) împiedicarea, prin ameninţare, violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase,
a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean;
b) prezentarea, cu rea-credinţă, de
date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la
activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor
fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.
(2) Constituie, de asemenea,
infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani următoarele
fapte săvârşite de către un membru al Guvernului:
a) refuzul nejustificat de a
prezenta Camerei Deputaţilor, Senatului sau comisiilor permanente ale acestora,
în termenul prevăzut la art. 3 alin. (2), informaţiile şi documentele cerute de
acestea în cadrul activităţii de informare a Parlamentului de către membrii
Guvernului, potrivit art. 111 alin. (1) din Constituţia României, republicată;
b) emiterea de ordine
normative sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu pe temei de rasă,
naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, vârstă,
sex sau orientare sexuală, apartenenţă politică, avere sau origine socială, de
natură să aducă atingere drepturilor omului.
(3) Tentativa faptelor
prevăzute la alin. (1) se pedepseşte”.
Este limpede că asemenea infracţiuni
nu îşi pot găsi locul în Codul penal şi, tocmai de aceea, a fost necesară o
lege specială în această materie.
Aşadar, cazurile de răspundere
penală instituite prin art.8 din legea specială, privind faptele săvârşite de
membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor, constituie infracţiuni care nu pot fi
săvârşite decât de un ministru în exerciţiul funcţiei sale şi se
pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani.
În aceaste cazuri (împiedicarea, prin ameninţare, violenţă ori
prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercitării cu bună-credinţă a
drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean), ori de câte ori Camera
Deputaţilor, Senatul ori Preşedintele României cer urmărirea penală, nu Parlamentul
este cel care stabileşte dacă aprobă sau nu urmărirea şi trimiterea în judecată
penală a deputatului ori senatorului, ci însuşi procurorul de caz stabileşte
dacă faptele au fost sau nu săvârşite de membrul Guvernului în exerciţiul
funcţiei sale şi dacă constituie vreuna dintre infracţiunile prevăzute de art.8
din legea specială.
