"Am trăit să o văd şi pe asta; mai-marii PDSR-ului
ridicând frumos, ca la grădiniţă, două degeţele şi pârându-i la Consiliul
Europei pe guvernanţi că îi epurează. Să te cruceşti, nu alta, când îl vezi pe
dl. Meleşcanu la Aeroportul Otopeni declarând, cu lacrimi în ochi, că-i va ruga
pe parlamentarii europeni să intervină pentru stoparea epurărilor politice. Mai
că te apucă mila în faţa următoarei imagini: reprezentanţii pedeserişti
spăşiţi, cu umerii încovoiaţi de greutatea martiriului lor, învârtindu-şi
capetele ca girofarurile ca nu cumva să dea epurarea peste ei. Dar, pe de altă
parte, îţi aduci imediat aminte că aceştia sunt oamenii care au condus ţara. Şi
ştim cu toţii prea bine în ce hal au făcut-o. Astfel că nu mi se pare deloc că
reputatul ziarist Adrian Ursu exagerează atunci când scrie în corespondenţa
specială de la Strasbourg, intitulată „PDSR îşi linge rănile la Consiliul
Europei” (Adevărul, 28 ianuarie 1997): „Decizia reprezentanţilor PDSR, oricât
ar fi ea de prezentată ca un gest politic firesc, conţine în sine o doză destul
de mare de tupeu”.
Într-adevăr, după ce şapte ani de zile au ţinut-o
într-o veselie cu epurările şi şi-au dublat planul cincinal de pedeserizare,
vin acum subalternii dlui Iliescu şi urlă ca din gură de şarpe că „tupeiştii
ăştia de la putere s-au apucat de epurări şi cederizări”. Ar mai fi avut cât de
cât o logică tot acest bocet dacă dl. Adrian Năstase s-ar fi plâns că nu li se
plătesc drepturi de autor pentru furarea ideii de epurare. Dar aşa? Aşa,
fiecare pasăre pe graiul ei moare! În 1994, în Raportul Konig-Jansson privind
România, care a fost prezentat Consiliului Europei, la capitolul „Sistemul judecătoresc”,
întâlnim următorul paragraf: „Una dintre condiţiile pentru independenţa
judecătorilor este inamovibilitatea lor. Pentru moment, totuşi, ei pot fi
demişi de către Ministerul Justiţiei şi acesta a fost cazul preşedintelui
Tribunalului din Bucureşti (n.a. – adică subsemnatul). Chiar dacă motivele
invocate pentru această destituire ar fi fost corecte, această procedură nu
poate fi acceptată”.
Ei, dar degeaba i-a dat dreptate Consiliul Europei
judecătorului Corneliu Turianu, că a venit PDSR-ul şi le-a dat cu flit în nas,
pardon, cu „Contraraportul Botică” domnilor König şi Jansson: „Fostul
preşedinte al Tribunalului Bucureşti a fost destituit de către ministrul
Justiţiei, din funcţia sa administrativă, de preşedinte al instanţei, şi nu din
funcţia sa de judecător” (!!!) Şi-acum se duc colegii dlui Botică să se plângă
dlui Gunar Jansson că au fost epuraţi. Că bine le zicea dl. Botică pe vremuri:
„Nu aţi fost epurat, aţi fost destituit din funcţia dv. administrativă”. Mai că
îmi vine să îl propun pe dl. Botică pentru „cederizare” şi numirea sa în
funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului. Dar, uitând că dl. Gunar Jansson
nu este, la urma‑urmei, decât un funcţionar onest care îşi scrie conştiincios
raportul şi pe urmă nu îi mai pasă de tupeul nici unui „contra-raport”, PDSR-ul
a hotărât să-şi trimită la Strasbourg artileria grea: Adrian Năstase, Teodor
Meleşcanu, Aida Băjenaru. Dar, hop, a şi venit epurarea şi din trei jălbari
mititei, au mai rămas doi. Bodyguarda (sic) dlui Năstase a fost tăiată de pe
listă. Zadarnic a explicat conducerea PDSR‑ului că dra Aida era „pentru
bagaje”, că Puterii nu i-a păsat că nu va mai fi nimeni care să-i ţină proţapul
dlui Năstase când îşi va prezenta jalba. Lovitura dată PDSR‑ului a fost mult
mai puternică, căci cine ştie dacă dl. Gunar n-ar fi privit cu alţi ochi, cel
puţin „o anumită parte a delegaţiei”. De când cu cazul diplomatului helvet te
poţi aştepta la orice.
Dar delegaţia pedeseristă mai are o şansă: charisma
dlui Năstase care, de altfel, este privit ca un adevărat spirit european, aici,
la Strasbourg, de când, în calitatea sa de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a
luat o atitudine energică împotriva freneziei antihomosexuale care îi
cuprinsese pe mulţi parlamentari români. În final, aş încerca să-i consolez pe
colegii mei parlamentari pedeserişti reamintindu-le că nimic nu se pierde,
totul se transformă. În această ordine de idei, trebuie să remarc şi uluitoarea
evoluţie politică a unora din membrii PDSR-ului: emanaţi, pedeserizaţi-potentaţi,
epuraţi. Iar în unele cazuri s-a ajuns chiar la o treaptă superioară: arestaţi. "
(România Liberă – 1 februarie 1997)
