Instaurarea democraţiei şi eforturile de a-i respecta esenţa şi exigenţele au dus la o schimbare nu atât de mentalitate, cât de preocupări ale populaţiei în ţările în care regimul democratic este luat în serios. Este vorba de preocupările îndreptate către modul în care sunt conduse treburile statului şi către coeficientul de capacitate, de competenţă şi corectitudine a celor ce deţin frânele conducerii.
Democraţia implică participarea cetăţenilor la rezolvarea treburilor statului. Această participare se realizează prin exercitarea de către fiecare cetăţean a dreptului electoral: dreptul de a alege pe cel ce urmează să intre în organele de conducere ale statului. În momentul când îşi exercită dreptul de vot, fiecare cetăţean este, dar mai ales trebuie să fie conştient că prin această operaţie, aparent simplă şi anodină – punerea unei ştampile pe anumite nume – el contribuie în mod efectiv la determinarea modului în care ţara va fi condusă. Ţara şi implicit propriile lui interese. De aceea, el are dreptul şi, mai mult decât atât, datoria de a cunoaşte pe cel pe care-l votează. Iar mai târziu, atunci când conducerea statului s-a constituit şi ea funcţionează cu efecte asupra vieţii tuturor cetăţenilor, aceştia au dreptul de a-i cunoaşte bine pe cei care le influenţează şi direcţionează destinele. Au dreptul de a-i cunoaşte în tot ceea ce priveşte capacitatea lor, competenţa, modul de comportare, moralitatea şi natura relaţiilor pe care le întreţin. Această cunoaştere, privind pe cei ce candidează spre a fi aleşi sau pe cei ce au fost aleşi, nu trebuie să reprezinte simpla satisfacţie a unei curiozităţi clevetitoare, ci este o formă prin care fiecare cetăţean în parte se edifică cu privire la acei ce urmează să-l conducă sau care-l conduc şi-i direcţionează viaţa.
Democraţia nu poate fi concepută fără o complementaritate de răspundere între alegător şi ales, între cetăţean şi organ de stat, complementaritate care îi dă cetăţeanului dreptul de a-l cunoaşte pe acel care a avut, are sau va avea un rol în conducerea mecanismului atât de complicat al vieţii de stat.
În realizarea acestui drept al cetăţeanului, organele de presă au un rol. Lor le revine adesea sarcina de a investiga şi face cunoscută înfăţişarea reală a vieţii publice şi personale, a celor aflaţi pe înălţimile piramidei politice, aspiranţi la postul de conducere sau deţinători ai unor asemenea posturi.
