„Nu poate decât să ne bucure că
România face pași importanţi pentru stabilirea unor noi relaţii de colaborare
cu ţările învecinate din estul Europei. Cu Ucraina s-a semnat un tratat de bună
vecinătate, nu este acum momentul să comentez în ce mod, important este că el
există și în curând urmează să fie discutat în Parlamentul României.
De asemenea, relaţiile cu Republica
Moldova au devenit mult mai pragmatice, trecând de faza sentimentalismului.
Sentimentele frăţești oricum nu pot dispărea, dar recent începuta colaborare
economică nu poate să reprezinte decât încă un pas pe calea inevitabilei
integrări. Mai mult chiar, un înalt oficial de la Kremlin, declara public că
Federaţia Rusă este gata să înceapă discuţii pentru realizarea unui tratat
bilateral, atunci când Bucureștiul va considera de cuviinţă. În aceste
condiţii, a avut loc o nouă întâlnire a Trilateralei București-Chișinău-Kiev,
la nivel de reprezentanţi ai ministerelor de externe, unde s-au discutat
probleme economice, politice, geostrategice, s-au combătut teorii și s-au
prezentat planuri concrete. Dar despre ce nu s-a discutat? Doar de colegul
nostru din Parlamentul Republicii Moldova, românul Ilie Ilașcu, nu. Nu ne putem
îndrepta spre Vest, cu motoarele în turaţie maximă, uitându-ne martirii în
pușcăriile Estului. Și Ilie Ilașcu este un martir al poporului român, chiar
dacă în ultimul timp numele i se pronunţă rar, cât mai rar.
M-a surprins plăcut vestea că, pe
fondul acestei blazări politice, în ceea ce-l privește pe Ilașcu, primarul
general interimar al Bucureștiului, aflat la întâlnirea primarilor europeni de
la Moscova, a reușit să-i strecoare la urechi președintelui Elţîn și o vorbă
despre patriotul român. Acum ar fi o conjunctură favorabilă pe plan
internaţional pentru a face tot ce este omenește posibil pentru ajutorarea
acestui om ţinut în fi are pentru singurul motiv că este român.
Nu-mi fac iluzii că stă în putinţa
noastră să-l eliberăm, dar nici nu avem voie să nu încercăm, deoarece, vorba
românului, „încercarea moarte n-are”.
Deci, doamnelor și domnilor
senatori, fie că discutăm cu oficialităţile din Vest, fie cu oficialităţi din
Est, să nu-l uităm pe Ilie Ilașcu.”
(Monitorul Oficial nr. 122 din 9
iulie 1997, Partea a II-a,
Dezbateri parlamentare, Senatul,
Sesiunea I Ordinară)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu