Mineriada din 13-15 iunie 1990 a
însemnat instrumentarea unui război civil de către puterea politică de atunci.
Regimul a făcut o tentativă de suprimare a opoziţiei politice şi civice,
atentând la ideea însăşi a statului de drept. Minerii, manipulaţi cu cinism,
s-au substituit forţelor de ordine, arestând şi maltratând oamenii pe criteriul
luptei de clasă. La rândul lor, forţele de ordine au împrumutat de la
detaşamentele paramilitare „metoda” corecţiei discreţionare. Toată drojdia
propagandei marxist-leniniste a izbucnit în acele zile de coșmar.
Atunci când Miron Cozma a fost arestat
mulţi (naivi) au răsuflat uşuraţi, spunându‑şi că, în sfârşit, autoritatea
statului se face din nou simţită în România. Numai că s‑a ignorat faptul că
Miron Cozma a fost cercetat și condamnat doar pentru mineriada din septembrie
1991, soldată cu căderea guvernului Roman. Astfel că, neîncrezători în ofensiva
anticorupţie, unii au zâmbit pe sub mustaţă, fiind convinşi că nu este vorba
decât despre o vendetă politică. Or, toată lumea ştie că mineriada din 1991 nu
este decât o consecinţă a celor anterioare. Minerii au venit la Bucureşti şi în
ianuarie 1990, şi în februarie 1990, şi în iunie 1990. Şi atunci au rupt
spinări, au lovit în stânga şi‑n dreapta şi au primit mulţumirile şefului
statului pentru „înaltul simţ civic” de care au dat dovadă.
Acum, vălul uitării pare să se fi
aşternut peste primele trei mineriade. Culmea, până şi posturile de
televiziune, atunci când comentează evenimentele din septembrie 1991, prezintă
mai mult imagini de la mineriadele anterioare, dar nu se pomeneşte nici măcar
un cuvânt despre ele. Să fie de vină amnezia? Exclus!
Or, toate mineriadele au fost
puse la cale de acelaşi mecanism politic. Chiar mineriada din iunie 1990 este
consecinţa primelor incursiuni minereşti din ianuarie şi februarie 1990. Şi
toate acestea, ca urmare a clientelizării acestei categorii sociale, prin
acordarea unor privilegii salariale. Păi, ar fi avut România bani să‑şi facă o
„Legiune străină’? Sigur că nu. S‑au pompat mulţi bani în Valea Jiului, dar a
meritat. Iar, ca să nu scadă entuziasmul ortacilor şi pentru a fi cât mai bine
antrenaţi în luptele de stradă, aceştia au fost chemaţi de mai multe ori în
Bucureştiul ‑ „rebel”.
Într‑un cuvânt, în limbaj
juridic, este vorba de o infracţiune continuată şi anchetarea ei nu poate fi
concepută pe segmente. Așa fiind, se impune extinderea anchetei şi la mineriada
din iunie 1990. Şi să nu spună cineva că prima zi a respectivei mineriade, cea
din 13 iunie 1990, a și fost anchetată şi adusă în faţa justiţiei, căci acest
lucru s‑a produs… dar numai în ce priveşte victimele. Altfel ar fi venit vorba
şi de atrocităţile ortacilor, şi doar aceştia erau... intangibili. În schimb,
călăii au primit o mângâiere pe lămpaş şi o „mică atenţie”, o subvenţie de
câteva sute de miliarde de lei.
Reamintesc că eu însumi am fost
implicat în judecarea aşa‑zisei „rebeliuni legionare”, iniţiată de „bande înarmate”
ce fluturau „steaguri verzi”. Realizând că, în realitate, ceea ce s-a urmărit
atunci a fost lichidarea brutală a opoziției și a oricărei încercări de
contestare a regimului instaurat de Ion Iliescu, instanţa i‑a achitat pe toţi
inculpații, neexistând nici o probă în sensul celor afirmate şi susţinute de șeful
Statului, motiv pentru care am fost „eliberat” mintenaș din funcţia de
preşedinte al Tribunalului Municipiului București.
Din nefericire, pentru zilele de
14 şi 15 iunie 1990 nu s‑a mai vrut nici o anchetă şi nu a mai avut loc nici un
proces.
Miron Cozma 1‑a prins pe Dumnezeu
de picior atunci când i‑a strâns mâna ex‑preşedintelui Iliescu şi a primit
mulţumirile acestuia. Numai că, în realitate, Miron Cozma este un infractor
care, fără nici un dubiu, a încălcat legile ţării! Dar aceasta în postura de
unealtă a regimului Iliescu. Iar acum, principala învinuire care i se aduce lui
Miron Cozma, pentru mineriada din 1991, anume de subminare a instituţiilor
statului, este cel puţin ciudată, dacă nu absurdă. În iunie 1990 minerii au
venit tocmai pentru a consolida un regim politic cu toate instituţiile lui, la
cererea şefului statului. În realitate, ceea ce s‑a urmărit atunci a fost
lichidarea brutală a opoziţiei şi a oricărei încercări de contestare a
regimului instaurat de Ion Iliescu. A nu se uita devastarea sediilor PNŢCD, PNL
şi AFDPR, devastarea sediului ziarului „România Liberă”, devastarea
Universităţii, devastarea locuinţelor unora din personalităţile politice. În
toate aceste acţiuni, minerii au fost conduşi pas cu pas de ofiţeri de
securitate şi poliţie, care au înmânat minerilor liste cu adresele unor
importanţi lideri politici.
În încheiere, să amintim un drept
fundamental al omului: dreptul la nevinovăţie. Miron Cozma are dreptul să se
apere. Numai că, apărându‑se, ar trebui să spună tot ce ştie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu