Este adevărat că atribuţiile Ministerului Justiţiei
în raport cu instanţele judecătoreşti sunt de ordin exclusiv organizatoric şi
administrativ. Judecătorii au devenit, în fine, stăpâni pe soluţiile lor; ei
singuri hotărăsc dacă persoanele trimise în judecată sunt sau nu vinovate, după
cum ei singuri cântăresc pedepsele ce vor fi aplicate infractorilor. Ceea ce nu
înseamnă câtuşi de puţin că cine-mparte dreptate, parte îşi face! Căci profesia
de judecător este ceva aparte, este o profesie cu specificul şi
responsabilitatea sa. Iată motivul pentru care Ministerul Justiţiei nu trebuie
să ignore rolul de instanţă de judecată al Consiliului Superior al
Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a
procurorilor. Şi nici prevederile art.52 alin.3 din Constituţie, potrivit
cărora „Statul răspunde patrimonial
pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este
stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care
şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”.
Poate astfel se şi explică de ce, de atât amar de
vreme, Ministerul Justiţiei a ajuns să fie privit ca o veritabilă oază de
corupţie. Şi, indiferent de coloratura politică a celor aflaţi la guvernare,
respectivul minister, în loc să fie „motorul” reformei şi integrării noastre
europene, a fost mereu considerat, pe bună dreptate, „codaşul” plutonului.
În toate, dar în absolut toate rapoartele de
activitate prezentate opiniei publice şi forurilor internaţionale de către
Ministerul Justiţiei, în puseuri de sinceritate de-a dreptul inexplicabile, s-a
recunoscut cu seninătate existenţa marii corupţii. Dar, cel puţin până acum,
factorii principali de decizie s-au mulţumit întotdeauna doar să constate ceea
ce se întâmplă, fără a face însă nimic, ca şi cum de remedierea acestor
probleme ar trebui să se ocupe alţii.
Principalele cauze ale prezenţei şi perpetuării
corupţiei în cadrul ministerului au fost considerate, cel puţin în rapoartele
oficiale, „lipsa unui cadru legislativ coerent şi stabil, judecătorii şi
procurorii fiind confruntaţi cu un număr foarte mare de dosare în care
prevederile mai multor legi se contrazic între ele”; „deficienţele din
activitatea unor magistraţi” şi „acordarea inamovibilităţii şi stabilităţii
unor judecători şi procurori cu experienţă redusă”.
De asemenea, la acelaşi capitol al factorilor
generatori de corupţie se încadrează şi „tratarea necorespunzătoare a
justiţiabililor în sălile de judecată sau cabinetele procurorilor”; „accesul
neîngrădit în toate spaţiile instanţelor şi discuţiile necontrolate, purtate pe
holurile instanţelor”.
Cam acestea ar fi, „în mare”, zonele de
vulnerabilitate la corupţie autoidentificate de către cei care încasează un
salariu tocmai pentru aşa ceva. Nimic de zis, ar fi şi acestea „mici oaze” de
corupţie.
Numai că se uită prea lesne că sunt deja zeci de
cazuri de magistraţi cercetaţi nu numai pentru deja banala luare de mită, dar
şi călăuzire în scopul trecerii frauduloase a frontierei sau trafic de carne
vie, nemailipsind decât proxenetismul sau pedofilia pentru ca tacâmul
infracţional să fie complet. Iar în toată această avalanşă de scandaluri de
corupţie în care sunt implicaţi în ultimul timp magistraţii români, nu putem
pur şi simplu să ne mulţumim cu trimiterea în judecată, pe bandă rulantă, a noi
şi noi magistraţi.
Fiindcă, ca şi în cazul adolescenţilor, se pare că
la noi, şi magistraţii ar cam trebui feriţi de anturajul păgubos pe care îl
frecventează. Iar acesta a fost rolul sutelor de ofiţeri S.I.P.A., ce împânzeau
mai mult de jumătate din organigrama Ministerului Justiţiei. Numai că
activitatea acestora fiind sublimă, dar lipsind cu desăvârşire, la propunerea
ministrului Justiţiei, Guvernul a desfiinţat Direcţia Generală de Protecţie şi
Anticorupţie, cu motivarea că există suspiciuni că misteriosul serviciu secret
al Justiţiei urmăreşte magistraţii. Asta în timp ce, într-un alt
minister-cheie, cum este cel al Administraţiei şi Internelor, lucrurile s-au
urnit. S-a înfiinţat o nouă Direcţie specializată în „sabotarea” corupţilor din
propria ogradă, au fost aduşi oameni care şi-au dovedit profesionalismul. Poate
că n-ar fi tocmai rău ca şi la Justiţie să fie preluat acest model şi ca
apaticul S.I.P.A. să fie scos, în sfârşit, din letargie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu