Silviu Brucan susţinea că marile averi
post-revoluţionare sunt legale, pentru că au fost făcute fără a se încălca vreo
lege, în condiţiile unui... vid legislativ. În ceea ce mă priveşte, consider că
niciodată la noi nu a fost vreun vid legislativ, nici măcar unul
constituţional, invocat de domnul Ion Iliescu în ceea ce priveşte prima sa
candidatură. Marile averi provin din marile infracţiuni în dauna proprietăţii
publice, dintotdeauna sancţionate de Codul penal român. Marile averi s-au
făcut, deci, prin neaplicarea Legii, prin închiderea ochilor de către cei
aflaţi la putere. Care, culmea, continuă să creadă că au un statut diferit
decât muritorii de rând. Or, demnitarul nu trebuie să se bucure de o protecţie
penală mai mult decât, să zicem, femeia de serviciu de la Senat. Pentru că el,
prin asumarea funcţiei, devine un etalon pentru ceilalţi, acceptând astfel să
se expună judecăţii publice împreună cu familia sa.
Şi în momentul de faţă, în ciuda tuturor eforturilor
mai mult sau mai puţin sincere depuse de autorităţile de la Bucureşti de-a
lungul anilor, corupţia continuă să reprezinte cel mai periculos fenomen
antisocial ce „macină” democraţia românească. Iar proliferarea fără precedent a
acesteia a ajuns să aibă dimensiunile unei reale agresiuni împotriva înseşi
bazelor statului de drept şi a instituţiilor acestuia.
În această situaţie gravă, în care faptele din
sfera criminalităţii reprezintă o sursă de insecuritate şi un motiv puternic de
îngrijorare pentru întreaga societate, lupta împotriva corupţiei este privită,
de către toate forţele politice şi organizaţiile civice, drept o prioritate
naţională.
Astfel, toată lumea este de acord că ar fi strict
necesară consolidarea ordinii de drept şi crearea unui cadru legislativ care să
ofere premisele unei campanii eficiente anticorupţie. Numai că, la fel de
importantă ca severitatea legilor, este şi aplicarea ad litteram a acestora, fără nici un fel de conotaţii politice. Din
păcate însă, trebuie să recunoaştem cu toţii că pe noi, românii, chiar dacă stăm
bine la teorie, practica ne omoară!
Cred însă că este timpul să se nuanţeze sau să se
analizeze mult mai riguros acest fenomen al corupţiei. Se spune că puterea
corupe. Aşa este! Când vorbesc despre corupţie, unii lideri ai opoziţiei susţin
însă că vinovată de această stare de corupţie este numai puterea. Se pare că
domniile lor „uită” că, în momentul de faţă, o parte a fostei puteri se află în
opoziţie. Or, tot ceea ce a relevat presa, indiferent de zona din care provin,
cazurile semnalate s-au dovedit riguros adevărate. Cum spuneam, corupţia nu are
culoare politică. Hoţul este hoţ, usl-ist sau pdl-ist. La fel, dreptatea este
una singură, nu există dreptate tip usl
sau de tip pdl, prm etc. Îmi place să cred că, dacă
dreptatea fără culoare politică s-ar aplica la corupţia fără culoare politică,
n-ar mai exista nici un fel de problemă.
Putem spera că actuala Justiţie va fi în stare să
curme corupţia? Speranţe trebuie să existe, pentru că eu nu cred că judecătorul
român este corupt. Sigur, şi în acest domeniu, ca şi în altele, pot exista
oamenii corupţi, dar nu pot să accept ideea că Justiţia română nu îşi va face
datoria pentru a stopa fenomenul corupţiei, în momentul în care de la Poliţie,
de la Parchet vor ajunge în faţa instanţelor oameni trimişi în judecată pentru
corupţie. Am remarcat că în ultima vreme Parchetul a reactivat unele dintre
dosarele de fraudă care există şi stau în stare de aşteptare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu