Prevederi constituţionale privind răspunderea în cazul „delictelor” de presă

În ultimul alineat al art.30 din Constituţie se arată cui revine răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţa publică. În finalul art.30  se edictează – de astă dată în legătură cu răspunderea penală – că: „Delictele de presă se stabilesc prin lege”.

Această scurtă edictare finală ridică două probleme.

       Prima dintre aceste probleme se referă la folosirea de către legiuitorul constituţional a termenului de „delicte”, deşi acest termen a fost scos din terminologia legii penale române, odată cu desfiinţarea diferenţierii infracţiunilor în „crime” şi „delicte”. În actualul stadiu al legislaţiei noastre penale, termenul folosit pentru a desemna toate încălcările normelor penale este acela de „infracţiune”. În această situaţie, se pune întrebarea: de ce a folosit legiuitorul constituţional termenul de „delicte”?

      Să reprezinte oare folosirea acestui termen intenţia de a reintroduce în legea penală împărţirea infracţiunilor în crime şi delicte­? Să reprezinte ea oare intenţia de a înlocui, în viitor, termenul general de „infracţiuni” cu acela de „delicte”? Sau să fie doar traducerea literală a unui termen folosit în unele norme democratice din dreptul internaţional?

      Ne-ar fi greu să dăm un răspuns la aceste întrebări. Doar evoluţia viitoare a reglementărilor penale ne va putea pune în situaţia de a afla – eventual – raţiunea care a stat la baza folosirii acestui termen.

       A doua problemă pe care o sugerează edictarea finală din art.30 este a şti dacă „legea” la care se referă textul constituţional – privind stabilirea „delictelor de presă” – este codul penal sau dacă se intenţionează edictarea unei legi speciale privitoare la activitatea de presă şi la faptele cu caracter penal săvârşite în cadrul acestei activităţi.

      Socotim că, în orice lege – fie ea codul penal, fie o lege specială privitoare la activitatea de presă, fie orice altă lege care ar cuprinde şi referiri la activitatea de presă – în oricare dintre acestea ar fi edictată o dispoziţie cu caracter sancţionator privitoare la fapte săvârşite prin presă, eficienţa sa juridică va fi aceeaşi. Problema rămâne o problemă de sistematizare legislativă.

     Ceea ce se mai desprinde din textul citat este că legea reprezintă singurul act normativ care poate cuprinde dispoziţii penale privitoare la fapte săvârşite în activitatea de presă. Alte acte normative, oricare ar fi natura acestora, nu pot cuprinde asemenea dispoziţii. Potrivit prevederilor art.73 alin.3 lit.h) din Constituţie, infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică, pentru adoptarea căreia este necesar, aşa cum prevede art.76 alin.1 din Constituţie, votul majorităţilor membrilor fiecărei Camere.

     Prin aceste dispoziţii se consacră încă o dată, ca o garanţie în plus – votul majorităţii membrilor fiecărei Camere – principiul legalităţii incriminării, înscris în art.2 din actual Cod penal, al cărui conţinut nu este niciodată inutil să fie reamintit: „Legea penală prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infracţiunilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte”.