Afacerea „Batiştei”

 

Discursuri parlamentare

 

„Aşa după cum am mai semnalat, ecourile nefavorabile ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27 din 1998 sunt departe de a se fi stins. Şi este normal să fie aşa, din moment ce în jurul afacerii „Batiştei”, cum a denumit presa acest scandal, plutesc încă nenumărate semne de întrebare. Până să ajungem la aceste dedesubturi, ţin să precizez că mutarea Curţii Supreme de Justiţie în imobilul din str. Batiştei nr. 25, recent renovat chiar în acest scop, nu poate fi decât salutată. De asemenea, sunt de acord că bugetul statului este ţinut să suporte contravaloarea repartiţiilor respectivului imobil, iar aceşti bani să fie vărsaţi în contul Bancorex, bineînţeles, în condiţiile în care banca, transformată în ultima vreme în societate de construcţii şi agenţie imobiliară, va face dovada că ea a finanţat renovarea clădirii. Dar, în schimb, nu pot să nu fiu de acord, sub nici o formă, ca şi aşa anemicul buget al statului să fie spoliat de sute de miliarde de lei, fără nici un temei legal.

Pentru a înţelege mai bine de ce nu trebuie să suporte contribuabilul român aceşti bani, care se vrea a fi pasaţi în Bancorex, să aruncăm o privire asupra situaţiei juridice a „cuiului lui Pepelea”, imobilul din str. Batiştei nr. 25. Respectivul imobil, trecut în proprietatea unică a statului, conform Legii nr. 119 din 1948 privind naţionalizarea întreprinderilor industriale bancare, miniere şi de transporturi, a fost dat în folosinţa Securităţii Române. După 1989, a fost dat în folosinţa Serviciului de Informaţii Externe al României, apoi, în anul de graţie 1996, pe tăcute – Hotărârea Guvernului nr. 133 din 5 martie 1996 – se pretinde că imobilul a fost trecut din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului. Şi tot această hotărâre, pe post de „fata morgana”, nepublicată în Monitorul Oficial, anunţă că Bancorex va ridica o construcţie, cândva, care va intra, în ziua semnării procesului-verbal de recepţie definitivă, în proprietatea publică a statului şi în administrarea Serviciului de Informaţii Externe, în schimb cu imobilul din str. Batiştei nr. 25. Peste încă doi ani, Hotărârea Guvernului nr. 52 din 2 februarie 1998, şi ea nepublicată în Monitorul Oficial, aprobă trecerea clădirii din Batiştei din proprietatea privată a statului şi din administrarea Serviciului de Informaţii Externe, în proprietatea Societăţii Române „Banca Română de Comerţ Exterior - Bancorex S.A.”, prin schimb cu imobilul proprietate a Bancorex, cel construibil, undeva, cândva, care trece în proprietatea publică a statului şi în administrarea Serviciului de Informaţii Externe. Şi, de parcă iţele afacerii nu erau destul de încurcate până acum, acea hotărâre adaugă că „transferul de proprietate asupra celor două imobile se va semna la data semnării procesului-verbal de predare-primire între Serviciul de Informaţii Externe şi Bancorex”.

A doua expropriere a imobilului expropriat, record mondial absolut în dreptul internaţional, are loc la data de 25 august 1998, când se încheie acordul de expropriere între Curtea Supremă de Justiţie şi Bancorex.

Urmează celebra Ordonanţă de urgenţă nr. 27 din 27 din 1998 care prevede că „datoria” Curţii Supreme de Justiţie către Bancorex, adică aproape 200 de miliarde de lei, să fie preluată de bugetul statului.

Cam aceasta ar fi, în mare parte, istoria atât de zbuciumată a disputatului imobil din centrul Bucureştiului. O afacere făcută pe „şest”, care a sărit, de câteva ori, peste litera legii.

Dar să începem cu începutul.

Constituţia spune că nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. S-a spus că respectivele hotărâri guvernamentale, adoptate în cazul acestui imobil, nu au fost publicate deoarece au caracter militar. O explicaţie atât de puerilă trimite în afara gogomăniilor. Chiar dacă am face abstracţie de inexistenţa acestor acte normative, Legea nr. 33 din 1994 privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, ignorată total în această afacere, nu lasă loc la dubii.

Să începem cu principiile care determină regimul juridic al instituţiei.

Exproprierea este un procedeu de achiziţie forţată a bunurilor imobile, necesare pentru executarea unor lucrări de interes naţional sau de interes local, specifică dreptului public. Ea poate fi hotărâtă numai pentru o cauză de utilitate publică. Şi, în fine, exproprierea se realizează numai conform unei proceduri speciale şi numai după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, stabilită prin hotărâre judecătorească. Apoi, titularii puterii de expropriere, cum bine ştiţi, sunt statul şi obiectivităţile teritoriale, înzestrate cu personalitate juridică. Nu s-a recunoscut o atare competenţă în favoarea unor instituţii private sau persoane fizice, chiar dacă acestea girează un serviciu public.

Deci, după ce utilitatea publică s-a declarat, potrivit legii, şi au fost îndeplinite şi măsurile premergătoare exproprierii prevăzute în capitolul III al Legii nr. 33/1994, tribunalul în raza căruia este situat imobilul va hotărî exproprierea (art. 3 şi art. 21 din lege). Hotărârea va cuprinde menţiuni referitoare la întrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru expropriere, dispoziţia de expropriere a imobilului şi datele de identificare ale acestuia, cuantumul despăgubirii şi sumele cuvenite proprietarului expropriat, precum şi celorlalte persoane care au drepturi asupra imobilelor, cum sunt: titularii dreptului de folosinţă, concesionarii, locatarii, creditorii ipotecari etc. Principalul efect al exproprierii îl constituie transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului. Conform art. 28, acest efect se produce de îndată ce obligaţiile impuse expropriatului, prin hotărâre judecătorească, au fost îndeplinite, respectiv, după plata despăgubirilor.

Conchid.

Atâta timp cât invocatele hotărâri ale Guvernului nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, ele nu există. Atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească, prin care instanţa competentă să fi decis exproprierea pentru cauză de utilitate publică a imobilului din str. Batiştei nr. 25, această afacere nu poate fi legalizată nicicum, şi nu de Parlamentul României.”

(Monitorul Oficial nr. 38 din 26 martie 1999, Partea a II-a, Dezbateri parlamentare, Senatul, Sesiunea I Ordinară)

 A se citi şi A doua expropriere a imobilului din Bucureşti, str. Batiştei nr. 25