Persoana
vătămată prin săvârşirea infracţiunilor de insultă şi calomnie poate obţine
repararea pe cale civilă a prejudiciului suferit exercitând acţiunea civilă. Ea
poate aceasta fie în cadrul procesului penal, alăturând acţiunea civilă celei
penale, fie în faţa instanţei civile, chiar şi în cazul în care, neformulând
plângere prealabilă la instanţa penală, nu există o acţiune penală pusă în
mişcare.
În cele ce
urmează nu ne vom ocupa de situaţia în care persoana vătămată a introdus
acţiunea în despăgubiri la instanţa civilă – fără să existe şi o acţiune penală
pusă în mişcare înaninte ori după învestirea instanţei civile – situaţia în
care sunt incidente în mod exclusiv normele Codului civil şi ale Codului de
procedură civilă. Atenţia ne va fi reţinută numai de raportul dintre acţiunea
penală şi acţiunea civilă exercitată în faţa instanţei penale.
Ceea ce este
de reţinut, în principal, sub acest aspect, este faptul că legea de procedură
penală interzice exercitarea acţiunii civile în mod separat, dar concomitent cu
acţiunea penală, deoarece în acest caz există pericolul de a se ajunge eventual
la hotărâri contradictorii.
Pentru evitarea
acestor situaţii, Codul de procedură penală consacră regula electa una via non datur recursus ad alteram,
sau, în alţi termeni, că alegerea unei căi – penală sau civilă – o dată făcută
este, de obicei, irevocabilă. Aceasta înseamnă că, în principiu, persoana
vată,ată care s-a constituit parte civilă în procesul penal nu mai poate porni
acţiune civilă în faţa instanţei civile; după cum, invers, persoana care a
pornit acţiunea civilă în faţa instanţei civile nu se mai poate constitui parte
civilă în procesul penal.
De la regula
electa una via există însă unele
derogări care permit persoanei vătămate să părăsească una dintre căile alese.
-
Părăsirea căii
penale, prin renunţarea la calitatea de parte civilă şi introducerea unei
acţiuni civile separate este posibilă în cazul suspendării procesului penal;
dar dacă procesul penal este reluat, acţiunea introdusă la instanţa civilă se
suspendă (art.19 alin.3 C.proc.pen.)
-
Părăsirea instanţei
civile este şi ea posibilă – urmând ca persoana care a introdus acţiunea la
această instanţă să se constituie parte civilă la organul de urmărire penală
ori la instanţa penală – când acţiunea penală a fost pusă în mişcare ulterior
sesizării instanţei civile, iar instanţa civilă nu a pronunţat încă o hotărâre,
chiar nedefinitivă (art.19 alin.4 C.proc.pen.). Se înţelege că trecerea de la
instanţa civilă la cea penală nu este posibilă decât atâta vreme cât nu a fost
depăşit termenul prevăzut în art.15 C.proc.pen. pentru constituirea ca parte
civilă (în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa primei instanţe, până la
citirea actului de sesizare).
Rezolvarea separată
a celor două acţiuni ridică unele probleme în legătură cu autoritatea lucrului
judecat.
Hotărârea definitivă
a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei care
judecă acţiunea civilă, însă în mod limitat, numai cu privire la următoarele
aspecte: existenţa faptei, persoana care a săvârşit fapta şi vinovăţia
acesteia; pentru orice altă împrejurare stabilită de instanţa penală, hotărârea
defintivă a acestei instanţe nu poate fi invocată cu autoritate de lucru
judecat în procesul civil (art.22 alin.1 C.proc.pen.).
Hotărarea
definitvă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu
are autoritate de lucru judecat în faţa organelor de urmărire penală şi a
instanţei penale cu privire la aceleaşi aspecte menţionate mai sus: existenţa
faptei, persoana care a săvârşit fapta şi vinovăţia acesteia; pentru orice altă
chestiune însă, hotărârea instanţei civile poate avea autoritate de lucru
judecat în penal (art.22 alin.2 C.proc.pen.).
Revenind la
infracţiunile ce constituie obiectul preocupărilor noastre, în lumina celor de
mai sus, se poate conchide că dacă o hotărâre penală – de achitare – rămasă definitivă
infirmă existenţa faptei de insultă sau calomnie, nici instanţa civilă nu poate
obliga la repararea daunei; în măsura în care, însă, constatările instanţei
civile nu contrazic pe acelea ale instanţei penale, răspunderea delictuală
poate fi stabilită. Tot astfel, hotărârea defintivă prin care instanţa civilă a
acordat desapăgubiri – reţinându-se că pârâtul a săvârşit fapta de insultă sau
calomnie – nu poate fi invocată cu autoritate de lucru judecat, sub aceste
aspecte, în faţa instanţei penale învestită cu soluţionarea acţiunii civile.
A se citi şi Răspunderea civilă pentru daune morale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu