A încetat să mai fie o noutate faptul că managerii
multor întreprinderi au acţionat cu bună ştiinţă în direcţia falimentării
acestora, astfel încât la ora privatizării să şi le poată însuşi pe mai nimic.
Decapitalizarea este şi astăzi în floare, importurile şi exporturile continuând
să fie realizate prin intermediul unor S.R.L-uri căpuşe, cu profituri
inimaginabile. Este în sistem bine pus la punct, cu acoperire legală încă din
1990, când prin Parlament a fost trecută legea societăţilor comerciale. Mai
târziu, pentru a se evita răspunderile falimentului, secţiunii corespunzătoare
a Codului comercial i-a luat locul o caricatură de lege privind procedura
lichidării judiciare, menită să-i scoată basma curată pe marii vinovaţi.
Am prezentat pe larg motivele (Cum
să-i faci scăpaţi pe managerii corupţi) pentru care am sugerat Guvernului
ca – printr-un act normativ clar – să interzică participarea la procesul de privatizare,
direct sau prin interpuşi a directorilor (managerilor), membrilor consiliilor
de administraţie şi ai adunărilor generale ale acţionarilor, care se fac
răspunzători de situaţia financiară dezastruoasă sau chiar de falimentarea
întreprinderilor în fruntea cărora s-au aflat. Situaţii create (deliberat) cu
scopul de a-şi însuşi pe mai nimic, la ceasul privatizării, „rămăşiţele”
propriei lor gestiuni.
Presupunând că înţelege şi împărtăşeşte îngrijorarea
Alianţei pentru Lege şi Ordine din România şi că nu e dispus să camufleze
procedeele mafioţilor din economie transmitem Guvernului proiectul actului
normativ intitulat „Lege privind incompatibilităţile în procesul privatizării
unor societăţi comerciale”.
Spaţiul nu-mi îngăduie să reproduc acum şi aici,
textul acestei vitale reglementări, a cărei rapidă adaptare ar avea
semnificaţia stopării hoţiei în atât de controversata zonă a privatizării,
pentru a o aduce la nivelul onestităţii şi transparenţei mult dorite. În
rezumat scopurile unei atare legi ar fi următoarele:
a) instituirea obligaţiei, în cazul în care o
societate comercială cu capital majoritar privat depune o scrisoare de intenţie
de cumpărare a acţiunilor emise de societăţi comerciale la care statul este
acţionar majoritar şi care înregistrează pierderi şi datorii reprezentând cel
puţin o treime din capitalul social, de a nu cumpăra acţiuni de la astfel de
societăţi, în situaţia în care acţionarii şi persoanele care ocupă funcţii de
conducere în societatea cu capital majoritar privat au raporturi personale cu
reprezentantul FPS în AGA, precum şi cu persoanele care ocupă funcţii de
conducere în societăţile comerciale la care statul este acţionar majoritar;
b) Excluderea de drept, din funcţiile de conducere ale
unei societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar, dacă starea
financiară a acesteia este critică sau a fost declanşată procedura de lichidare
din cauza incompetenţei persoanelor aflate în administrarea şi conducerea
societăţii;
c) Instituirea prezumţiei că persoanele care exercită
funcţia de administrator sau director executiv al unei societăţi comerciale la
care statul este acţionar majoritar şi ajunsă în situaţiile prevăzute la litera
b) sunt culpabile de producerea situaţiei financiare critice a societăţii
respective;
d) Instituirea unor sancţiuni aplicabile acţionarilor, administratorilor, directorilor generali şi cenzorilor societăţii comerciale
la care statul este acţionar majoritar, aflate în situaţia prevăzută la litera
b), dacă nu au luat măsuri pentru redresarea economică a societăţii comerciale.
Adoptarea unei asemenea vitale reglementări – după
părerea mea, chiar şi sub forma unei ordonanţe de urgenţă (unde a mers mia,
treacă şi suta) – ar fi cea mai mare lovitură dată mafiilor care vreme de peste
douăzeci de ani au jefuit ca în codrul avuţia naţională. Până una alta, mai are
nevoie de avizul ministrului Justiţiei şi, fireşte, de binecuvântarea echipei
guvernamentale. Acum, când se face atâta zarvă pe tema corupţiei, promovarea
unui asemenea act normativ testează buna-credinţă a puterii.