Dincolo de silă

Nu-mi mai fac iluzii asupra moralităţii unei puteri care joacă, de câteva luni, comedia democraţiei. Îmi închipuiam însă că există în acest regim şi oameni, inteligenţi, care-şi pun problema că ar trebui salvate, măcar, aparenţele şi pricep că lipsa de scrupule, prea afişată, distruge orice urmă de credibilitate. Ei, bine, m-am înşelat.

Reamintesc aici numai că, referitor la condiţiile stabilite de lege (Constituţia, revizuită în 2003, şi Legea nr.47/1992, republicată în 2010) privind valabilitatea referendumului naţional pentru demiterea din funcţie a Preşedintelui României – aşa cum subliniam în suita de articole dedicate acestui subiect – am tot sperat că după ce Curtea se va „hotărî” să curme starea de incertitudine şi, implicit, prelungirea crizei politice şi aruncarea economiei României într-un vârtej periculos, mascarada mimării democraţiei va lua sfârşit. Nu a fost să fie aşa. Dând curs incitării publice potrivit căreia „dacă cei 7,4 milioane de români, care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, vor vedea că nu este luat în seamă votul lor, atunci nu le rămâne decât să iasă în stradă”, purtătorii de „cabală vopsită civic” au reuşit să scoată în stradă sute de oameni cu intenţia vădită de a influenţa decizia finală a Curţii Constituţionale. Ceea ce nu a fost să fie! Ulterior, în ciuda supărării dlui Ghişe pe colegii săi din coaliţia guvernamentală care, exceptând cei 20 de liberali care au părăsit lucrările în semn de protest, au respins aberantele sale propuneri legislative, potrivit cărora „Băsescu a fost demis de popor”, Parlamentul a luat act de hotărârea Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte condiţiile de valabilitate stabilite de lege pentru referendumul naţional, Curtea a constatat că a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional, dar nu şi realizarea pragului electoral, condiţie de fond stabilită de lege pentru ca referendumul să fie valabil. Sub acest ultim aspect, constatând că cele 7.403.836 persoane care au votat pentru demiterea Preşedintelui României reprezintă doar 40,47% din totalul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, adică sub pragul electoral de 50%+1 (respectiv, 18.292.464:2+1), Curtea a concluzionat că nu este îndeplinită „condiţia de reprezentativitate în lipsa cvorumului necesar pentru ca referendumul să fie valabil”. Mai limpede, nici că se putea! Limpede a fost însă doar pentru cei aprox. 60%, adică 10.201.449 români înscrişi pe listele electorale permanente (respectiv, 9.146.232 de cetăţeni cu drept de vot care nu s-au prezentat la urne intuind intenţia guvernanţilor, plus 943.375 care au votat „NU”, plus cei 111.842 ale căror voturi au fost anulate).

Gravă în cazul de faţă nu este tentativa de compromitere a Preşedintelui Traian Băsescu, care nu este la prima situaţie de acest fel. Gravă, extrem de gravă, este compromiterea Curţii Constituţionale prin dezvăluiri tendenţioase din trecutul celor şase judecători ai Curţii care s-au pronunţat pentru invalidarea referendumului, prin expunerea publică a unor panouri reprezentând portretele acestora însoţite de îndemnul „Scuipaţi-i pe unde îi vedeţi!” care, inflamând la maximum opinia publică, are şi „meritul” de a produce greaţă. În fine, cum altfel ar putea fi definită „ancheta” dominată de la un cap la altul de obsesiva preocupare a realizatorului unei emisiuni TV de a demonstra că Preşedintele suspendat merită nu numai să fie demis, dar şi arestat şi executat. Diagnosticul pus de utilizatorii Facebook este, din acest punct de vedere, de o exactitate uluitoare: „un întreg circ cu demascări comuniste”. Am reexaminat toate acestea cu nedisimulată silă.

Aseară am privit cu atenţie feţele incitaţilor „revoltaţi” prezenţi în stradă, în imediata apropiere a Casei Domnului în care părintele miresei îşi conducea fiica la altar şi care scandau aceeaşi lozincă a demiterii sale „prin voinţa poporului” însoţite de necreştineasca urare adresată mirilor a „casei de piatră… cu gratii” şi alte măscări. Şi aceasta fără să tresară, fără să le pese de consecinţe, cu o lipsă de sfială care m-a îngrozit. Ce să spun după asta? „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac”? Ori, vorba lui Octavian Paler, „aşteptând o resurecţie morală care să ne facă mai buni pe toţi, ne-am dovedit nişte caraghioşi?” Deocamdată nu fac decât să citez versurile nemuritorului Eminescu: „Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni! I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni”…

Se pare că toate discuţiile, din ultimii ani, pe tema normalizării existenţei noastre au însemnat pierdere de vreme. În final, mă raliez din nou cugetării lui Octavian Paler: „…mi-e silă, în această clipă, inclusiv de uşurinţa ridicolă cu care mi-am imaginat că ne-am săturat să trăim în mocirlă” (România Liberă, din 3 august 1993).