În
anul de graţie 1995, febra pregătirilor forţelor politice pentru propulsarea
propriilor candidaţi la Curtea Constituţională a început din timp. Prea din
timp. Astfel că unii parlamentari au obosit într-atâta încât în momentul votării
n-au mai avut energia necesară ca să ajungă de la bufet la butoane. Campania
durase aproape trei luni şi începuse cu propunerea P.N.Ţ.C.D.
„Biroul
de Conducere şi Control a desemnat, joi, pe Corneliu Turianu şi Ion Tudoran
Bogdan candidaţi ai P.N.Ţ.C.D pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale.
Corneliu Turianu va fi propus de către grupul parlamentar din Camera Deputaţilor,
iar Ion Tudoran Bogdan de către grupul parlamentar din Senat. La 6 iunie 1995
expiră mandatul de trei ani pentru trei judecători din Curtea Constituţională.
Preşedintele, Senatul şi Camera Deputaţilor trebuie să desemneze alţi trei
judecători. Cele două Camere legislative vor stabili prin vot pe cine desemnează
pentru cele două posturi de la Curtea Constituţională. Cei nouă judecători ai
Curţii Constituţionale sunt aleşi, câte trei, pentru mandate de 3, 6 şi 9 ani”[1].
Propunerea
este imediat îmbrăţişată şi de alte partide din Opoziţie.
„Într-un
comunicat remis ieri redacţiei noastre, P.L. ´93 anunţă că, pentru unul dintre
cele trei posturi de judecători rămase vacante la Curtea Constituţională îl
propune şi îl va susţine pe dl. judecător Corneliu Turianu, recomandat de
cartea sa de vizită, de înaltă competenţă profesională, de activitatea juridică
şi de cea desfăşurată în învăţământul superior. Reamintim că dl. judecător
Turianu este doctor în drept, autor a 10 cărţi de specialitate şi a nenumărate
articole, activând şi ca profesor la Institutul Naţional pentru Pregătirea şi
Perfecţionarea Magistraţilor”[2].
În
urma unei întâlniri la care au participat şi celelalte partide din opoziţie s-a
hotărât o acţiune unitară.
„Concret,
s-a convenit ca partidele prezente joi să sprijine un singur candidat pentru
Curtea Constituţională”[3].
Şi
mai unitară decât a fost nici că se putea. Candidatul Opoziţiei, cu prea multe
partide susţinătoare în spate, s-a aflat în situaţia deloc de invidiat a
copilului cu prea multe moaşe. A rămas… candidat.
„Nu e sigur că dacă ar fi fost ales judecător
la Curtea Constituţională domnul Corneliu Turianu ar fi fost lăsat să scoată
această (potenţial) respectabilă instituţie de sub influenţa Puterii. Dar nu
puterea sau (mai curând) impotenţa Curţii Constituţionale ne interesează aici ,
ci faptul că domnul Turianu nu s-a ales. Domnia sa, se ştie, a fost decăzut din
funcţia de preşedinte al Tribunalului Municipiului Bucureşti deoarece a încercat
să separe puterile (cea juridică faţă de cea executivă), mai mult decât este
permis de la stăpânire. Era de aşteptat ca, după ce P.N.Ţ.C.D., P.A.C.,
P.N.L.-C.D. şi P.E.R. l-au propus pentru un loc în C.C., Opoziţia din Camera
Deputaţilor să-l susţină. Ce s-a întâmplat, însă, în realitate, vorbeşte de la
sine despre lipsa de coordonare ( şi tragem un semnal de alarmă, nu numai atât!)
dintre grupurile parlamentare din partea dreaptă a Sălii din Dealul
Mitropoliei. Când a fost de votat, din cei 151 de deputaţi ai Opoziţiei, 41 au
binevoit să lipsească, având probabil de rezolvat probleme mai importante decât
să-şi reprezinte onest alegătorii. Deputaţii P.D., de exemplu, au strălucit, în
totalitate, prin absenţă. La fel – deputaţii P.N.L-C.D., partid care, culmea,
se numărase printre autorii propunerii candidaturii judecătorului Turianu! Şi
unii, şi alţii l-au lăsat de izbelişte, în dispreţul mandatului cu care au fost
investiţi şi al interesului politic pe care pretind că îl promovează în aceste
condiţii, alegerea domnului Turianu era compromisă (Şansele erau oricum
incerte, coaliţia guvernamentală dispunând de 171 de voturi). Dar analiza
noastră se cere continuată şi iată de ce: în lipsa celor 41 de „opozanţi”, domnul Turianu ar fi trebuit să obţină după un calcul teoretic - 110 voturi (151 - 41 = 110). Dar el n-a „recoltat” decât… 90 de voturi! Adică, mai pe româneşte, 20 de deputaţi ai Opoziţiei
au votat pentru domnul Stângu (nume predestinat?), candidatul P.D.S.R. Şi, iată,
am ajuns la punctul nevralgic a ceea ce am putea numi „Sindromul Turianu”. Nu e prima dată când unii membri ai Opoziţiei fac jocul Puterii şi
votează aiurea. Ori o fac intenţionat, ceea ce este grav, ori nu îşi dau seama
de consecinţele acţiunii lor, ceea ce este la fel de grav. În aceste condiţii,
te întrebi cine sunt aceşti oameni şi cine i-a trimis în Parlament? După ştiinţa
noastră, există în cadrul C.D.R. un comitet de coordonare a grupurilor
parlamentare. Funcţionează acest comitet? Sau nevoia de identitate atât de des
invocată de unele partide, este mai presus? De nenumărate ori, preşedintele
Convenţiei a chemat la o tactică parlamentară comună, însă unii lideri
procedează exact invers. Aceasta să însemne nuanţarea mijloacelor şi a
doctrinelor
- votarea candidatului Stângu de la P.D.S.R… În acest
timp
– potrivit unei ştiri de penultimă oră – Serviciul de
Pază şi Protocol (plătit cu bani grei din buzunarul populaţiei) a ajutat
Ecarisajul să prindă nu mai puţin de 18 câini vagbonzi. Iată binefacerile unui
sistem curat constituţional. Muzica!”.[4]
"Unde-s doi... puterea scade", Justiţia la
ea acasă. Carte-document, Bucureşti, 1997
[1] MEDIAFAX, Corneliu Turianu, propus de P.N.Ţ.C.D.
pentru Curtea Constituţională, în „Cronica Română” din 25 martie 1995.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu