luni, 15 aprilie 2013

Cui foloseşte abrogarea art. 200 din Codul penal?


Discuţiile aprinse stârnite de articolul Cu homosexualii în Uniunea Europeană mă obligă să prezint succint istoria abrogării de acum a celebrului art.200 din Codul penal.
Doresc să subliniez de la bun început cât se poate de clar: din punct de vedere juridic, România şi-a îndeplinit toate responsabilităţile asumate, făcând necesarele corective legislative prin care viaţa intimă a homosexualilor este protejată atât timp cât ea nu se desfăşoară în public, iar în mult clamata Rezoluţie 1123/1997 a Consiliului Europei, prin art. 14, Adunarea roagă România – citez: „să modifice acele dispoziţii ale Codului penal care sunt contrare libertăţilor fundamentale”.
Aşadar, ni s-a cerut modificarea, şi nu abrogarea întregului art. 200 din Codul penal, ceea ce s-a şi întâmplat în final.
Într-adevăr, în legislaţia penală română, în formularea anterioară a acestei infracţiuni – art.200 din Codul penal – se prevedea că sunt incriminate relaţiile sexuale între persoanele de acelaşi sex, fără alte cerinţe esenţiale care să nuanţeze limitele în care operează această incriminare. În baza acestui text, a acestui alineat, nemodificat anterior, era posibilă pătrunderea în intimitatea acestor nefericiţi iubăreţi, care puteau fi surprinşi în propriile apartamente.
În noua redactare a art.200 din Codul penal, textul incrimina relaţiile sexuale între persoanele adulte, care au loc pe baza consimţământului ambilor parteneri, numai dacă – atenţie! – faptele s-au comis în public sau au produs scandal public.
Aceasta este soluţia înţeleaptă în această materie. Legiuitorul a ţinut cont nu numai de prevederile Constituţiei Europene a Drepturilor Omului şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar şi de chestiunile de moralitate, de religia şi de opinia publică din ţara noastră.
Deci, noua formulare din Codul penal român corespundea exigenţelor şi tendinţelor europene în materia incriminării faptelor de relaţii sexuale între peroane de acelaşi sex.
Numai că ulterior ni s-a cerut de-a dreptul abrogarea în întregime a art.200 din Codul penal, ceea ce, pe bună dreptate, a stârnit indignarea opiniei publice din ţară, în frunte cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Atrăgeam atenţia că, din punct de vedere strict juridic, o eventuală abrogare în întregime a textului incriminator ar reprezenta o aberaţie legislativă şi, totodată, un precedent periculos. Este un precedent periculos, pentru că, în continuare, va trebui să se legifereze dreptul acestor homosexuali de a înfia copii, dreptul de a se căsători, dreptul de a fi mămici şi aşa mai departe.
Or, este inadmisibil să acorzi unei minorităţi drepturi colective suplimentare faţă de restul comunităţii. Aceasta nu înseamnă însă, în nici un caz, racordarea la legislaţia europeană şi nu reprezintă nicidecum o prioritate legislativă.
Iată motivele pentru care cred că nu era cazul să se ia în discuţie abrogarea totală a art.200 din Codul penal, ţinându-se cont că – repet – România îşi îndeplinise deja responsabilităţile asumate.

Un comentariu:

  1. Stimate Domn,

    contraventiile/infractiunile referitoare la relatiile sexuale intre oameni adulti, de acelasi sex sau sexe diferite trebuie reglementate unitar, asa cum este in prezent.
    Reglementarea speciala, in cadrul unei prevederi care tinteste special o categorie minoritara, protejata de lege ar fi reprezentat imaginea exacta a unei discriminari.

    Faptul ca sub comunism homosexualitatea a fost trecuta sub tacere nu inseamna ca nu a existat.
    Homosexualitatea nu este o noutate.

    Iar din cate stiu eu, minoritatile nu au drepturi suplimentare, ci au protectie suplimentara tocmai din cauza persecutiilor din partea majoritatii.

    Romania este un stat laic iar aducerea de argumente religioase intr-o discutie juridica este irelevanta.
    Dreptul la exercitarea religiei in mod liber este inalienabil.

    Iar drepturile de a se casatori si de a intemeia familii si de a infia sunt inevitabile in viitorul apropiat.

    RăspundețiȘtergere