Bancruta frauduloasă
Cu
începere de la 01.02.2014, când va intra în vigoare noul Cod penal, bancruta va
fi incriminată prin dispoziţiile art. 240 (bancruta simplă) şi prin art. 241
(bancruta frauduloasă).
Iniţial
această infracţiune era prevăzută în Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, fiind eliminată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 32/1997, deşi textul
de lege răspundea realităţilor economiei de piaţă.
Întrebarea
care se pune este: se justifica prin ceva eliminarea acestei infracţiuni care,
tocmai datorită gradului ei ridicat de periculozitate socială, a fost exceptată
de la beneficiul ultimei graţieri? Să recitim cu capul limpede textul abrogat:
„Se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani persoanele vinovate de bancrută
frauduloasă constând în una din următoarele fapte: falsificarea, sustragerea
sau distrugerea evidenţelor societăţii sau ascunderea unei părţi din activul
societăţii, înfăţişarea de datorii neexistente sau prezentarea în registrele
societăţii, în alt act ori în bilanţ, a unor sume nedatorate, precum şi în caz
de faliment al societăţii, înstrăinarea în frauda creditorilor a unei părţi
însemnate din activ”.
Cum
s-a explicat abrogarea? S-a spus că este absurd să ai în legislaţie o asemenea
infracţiune câtă vreme nu ai o lege a falimentului, ci doar una a lichidării
juridice. S-a explicat că acţiunile de incorectă gestionare de către comerciant
a patrimoniului său – care constituie elementul material al infracţiunii de
bancrută frauduloasă – se regăsesc incriminate, distinct, în Codul penal. Cum
ar fi, bunăoară, falsul în înscrisuri şi distrugerea de înscrisuri. Dar ce ne
facem cu toate celelalte modalităţi normative prin care poate fi realizată
bancruta frauduloasă: înfăţişarea de datorii neexistente; prezentarea în
registrele societăţii, în alt act ori în bilanţ, a unor sume nedatorate; precum
şi, în caz de faliment al societăţii, înstrăinarea în frauda creditorilor, a
unei părţi însemnate din activ? În ce lege penală ordinară sau specială se
regăseau incriminate aceste fapte infracţionale?
Susţinerea
că incriminarea acestei infracţiuni complexe nu s-ar justifica fiindcă nu avem
o lege a falimentului provenea fie dintr-o necunoaştere a materiei, ceea ce e
greu de crezut, fie, foarte probabil, din rea-credinţă. Ar fi trebuit să se
ştie că bancruta frauduloasă nu se confundă cu falimentul şi, din simpla
lectură a textului abrogat, înţelege oricine că gestionarea incorectă nu duce
neapărat la faliment. Ea este o metodă clasică de înşelare şi păgubire a
creditorilor. Era justificată nesancţionarea unor asemenea manopere viclene în
condiţiile în care ele se întâlneau frecvent în „firava” noastră economie de
piaţă? Realitatea ne obligă să fim extrem de prudenţi în momentul în care
legiferăm sau aducem modificări unei legi. Nu se agrea la acea vreme termenul
de falit? Se făcea alergie la ideea că un pungaş se pune singur în „neputinţă
de plată” pentru a extrage din aceasta avantaje uriaşe, lăsându-i cu buza
umflată pe cei care s-au încrezut în onestitatea lui comercială? Nu era agreat
cuvântul bancrută, i se putea zice „lichidare frauduloasă”! Dar asta nu schimba
cu nimic datele problemei. Nu convenea că infracţiunea era prevăzută în Legea
nr.31/1990 privind societăţile comerciale? Nu-i nimic! Putea fi luată şi mutată
în Codul penal sau într-o lege penală specială, cu condiţia să se asigure
continuitatea incriminării acestei fapte penale care, la noi, a făcut frecvent
adevărate ravagii. Se pare că acest lucru a fost înţeles abia în 2006, când
bancruta frauduloasă a fost introdusă în Legea nr.85/2006 privind procedura
insolvenţei, în art.143: „(1) Constituie
infracţiunea de bancrută simplă şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la
un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul
persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a
cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăşeşte cu mai mult de 6
luni termenul prevăzut la art. 27. (2) Constituie infracţiunea de bancrută
frauduloasă şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta
persoanei care: a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori
ascunde o parte din activul averii acestuia; b) înfăţişează datorii inexistente
sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară
sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârşite în frauda
creditorilor; c) înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de insolvenţă a
debitorului, o parte din active.” Începând cu data de 1 februarie 2014
(data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), articolul
143 va fi abrogat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu