Fabrica de generali

 

Chiar dacă atmosfera de la discutarea bugetului a fost una mai mult de şezătoare, este clar pentru toată lumea că bugetul este, din nou, unul neîndestulător. Ca întotdeauna, unele ministere au avut norocul să primească mai mult, altele mai puţin. Numai că, deşi bugetul este mic, după austeritate, generalii sunt mulţi, ca ciupercile după ploaie. Şi Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne şi toate serviciile secrete – că cine le mai ştie numărul! – s-au transformat în veritabile fabrici de generali, care lucrează la randament maxim, dar pe stoc.

Cehia şi Ungaria au cam scăpat de această spinoasă problemă a generalilor. Până şi un colos militar ca Rusia restructurează sute de generali anual.

În schimb, să vedem care este situaţia la noi. Am reuşit să alcătuiesc o statistică cu generalii numiţi după 1989. Ascultaţi şi vă cruciţi.

În perioada decembrie 1989 - noiembrie 1995 au fost făcuţi 697 de generali. Care va să zică, în medie, 100 de generali pe an. Din noiembrie 1996 până 1998, acestora li s-au adăugat alţi 66 de generali, ajunându-se astfel la un total post-revoluţionar de 763 de generali. Dacă este să raportăm această cifră la suprafaţa României, rezultă că avem un general pentru fiecare 300 km². Numai că, începând din 1999 situaţia a devenit de-a dreptul una „explozivă”. Astfel, în perioada 1.01.1999-6.11.2002, conform informaţiilor publice din Monitorul Oficial, în România au mai fost făcuţi nu mai puţin de 648 generali. Deci, aproape că ajungem la o medie de un general la 3 zile. Şi tot din punct de vedere statistic, să mai spun că acum fiinţează un general pentru fiecare 200 km²? Sunt „performanţe” neatinse nici măcar în cel de-al doilea război mondial şi, presupun, în nici o altă ţară din lume.

Culmea este că imaginea Armatei Române în lume este nesperat de bună. Dar asta se datorează soldaţilor care îşi fac datoria departe de casă, în zone fierbinţi ale globului. Dar şi pentru că, la summit-urile şi seminariile internaţionale este trimisă elita, adică tineri competenţi, buni cunoscători ai limbilor străine şi ai realităţilor mondiale. Iar aceştia sunt căpitani, maiori, cel mult câte un colonel.

Nici Ministerul de Interne nu stă mai pe roze. Generali cu ghiotura apar ca pe bandă rulantă. Şi în acest timp – după cum citesc în presă – tinerii poliţişti şi jandarmi sunt aruncaţi în Ferentari, ca în junglă, doar cu un bastonaş de plastic, neavând nici măcar staţie de emisie pentru a cere sprijinul. Bătrâna dubă, care huruie prin cel mai rău famat cartier bucureştean, are o cotă de benzină de 8 litri pe zi. De râsul lumii interlope.

Ce sunt mai importanţi: generalii sau staţiile de emisie-recepţie pentru patrule de noapte? Vorba unui sergent: „Dacă am avea staţii câţi generali avem...”. De ce avem nevoie de atâţia generali? De ce trebuie ca echipa naţională de fotbal a României să plece la Cupa Mondială condusă de doi generali? De ce? Îşi fac oamenii meseria foarte bine şi în alte ţări, dar pentru asta nu-i musai să-i faci generali.

Câte nu se pot face când nu sufocă generalii bugetul?!?

 (Monitorul Oficial nr. 89 din 10 iunie 1998, Partea a II-a, Dezbateri parlamentare, Senatul, Sesiunea I Ordinară)