Garanţiile procesuale legate de protecţia persoanei în procesul penal

 

Măsurile preventive – reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă – pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

1. Reţinerea poate fi luată faţă de suspect sau inculpat de către organul de cercetare penală sau de către procuror numai în cursul urmăririi penale (art.203 alin.1).

Potrivit art.209 din noul Cod de procedură penală:

„Reţinerea se poate dispune pentru cel mult 24 de ore” (alin.3) şi „numai după audierea suspectului sau inculpatului, în prezenţa avocatului ales ori numit din oficiu” (alin.5).

„Reţinerea se dispune de organul de cercetare penală sau de procuror prin ordonanţă, care va cuprinde motivele care au determinat luarea măsurii, ziua şi ora la care reţinerea începe, precum şi ziua şi ora la care reţinerea se sfârşeşte” (alin.10).

 „Împotriva ordonanţei organului de cercetare penală prin care s-a luat măsura reţinerii suspectul sau inculpatul poate face plângere la procurorul care supravheghează urmărirea penală, înaintea de expirarea duratei acesteia. Procurorul se pronunță de îndată prin ordonanță. În cazul când constată că au fost încălcate dispozițiile legale care reglemetează condițiile de luare a măsurii reţinerii, procurorul dispune revocarea ei şi punerea de îndată în libertate a celui reţinut” (alin.14).

„Împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura reţinerii suspectul sau inculpatul poate face plângere, înainte de expirarea duratei acesteia, la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior. Prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior se pronunţă de îndată, prin ordonanţă. În cazul când constată că au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de luare a măsurii reţinerii, prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior dispune revocarea ei şi punerea de îndată în libertate a inculpatului” (alin.15).

Aşadar, spre deosebire de măsura reţinerii inculpatului (persoană împotriva căruia s-a pus în mişcare acţiunea penală – art.82 din Codul de procedură penală), reţinerea unei persoane având calitatea procesuală de suspect (persoană cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală – art.77 din Codul de procedură penală) se poate dispune pe o perioadă de cel mult 24 de ore, numai după începerea urmăririi penale împotriva sa.

2. Dacă apreciază că se impune arestarea inculpatului: „Procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia” (art. 209 alin.16). Iar, potrivit art.210 alin.6 din Codul de procedură penală, „în mod excepţional, pentru motive temeinice încunoştinţarea poate fi întârziată cel mult 4 ore”.

Arestarea preventivă poate fi luată faţă de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecăţii de către instanţa de judecată (art.203 alin.3).

3. Prelungirea duratei arestării preventive în noua reglementare

Potrivit art.23 alin.4 din Constituţie, „Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal”.

În urma modificărilor aduse prin revizuire, art.23 alin.5 din legea fundamentală prevede că „În cursul urmăririi penale, arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile”.

Din cele două texte rezultă că legiuitorul a avut în vedere numai faza de urmărire penală, iar nu și faza judecății.

Ca urmare, „prelungirea arestării preventive” se poate dispune numai în ceea ce priveşte persoana care are calitatea de inculpat şi niciodată atunci când este vorba de suspect.