duminică, 30 noiembrie 2014

ŢARA MEA


 
 ŢARA MEA

 

Istoria am scris-o de milenii
Pe acest rotund carpatic colţ de rai
Cu sânge-am tipărit în cartea vremii
Dreptul de-a fi pe românescul plai.
 

Nu vrem decât o pace milenară
Ca să putem munci aşa cum ştim
Ne este suficientă această ţară
La alte spaţii nici că mai râvnim!
 

Dar să nu vină alţii să ne ceară
Pământ şi apă, nu avem de dat
Istoria am scris-o: milenară
Nimic din ea nu poate fi schimbat!

joi, 27 noiembrie 2014

Epurarea face ţăndări emanarea



"Am trăit să o văd şi pe asta; mai-marii PDSR-ului ridicând frumos, ca la grădiniţă, două degeţele şi pârându-i la Consiliul Europei pe guvernanţi că îi epurează. Să te cruceşti, nu alta, când îl vezi pe dl. Meleşcanu la Aeroportul Otopeni declarând, cu lacrimi în ochi, că-i va ruga pe parlamentarii europeni să intervină pentru stoparea epurărilor politice. Mai că te apucă mila în faţa următoarei imagini: reprezentanţii pedeserişti spăşiţi, cu umerii încovoiaţi de greutatea martiriului lor, învârtindu-şi capetele ca girofarurile ca nu cumva să dea epurarea peste ei. Dar, pe de altă parte, îţi aduci imediat aminte că aceştia sunt oamenii care au condus ţara. Şi ştim cu toţii prea bine în ce hal au făcut-o. Astfel că nu mi se pare deloc că reputatul ziarist Adrian Ursu exagerează atunci când scrie în corespondenţa specială de la Strasbourg, intitulată „PDSR îşi linge rănile la Consiliul Europei” (Adevărul, 28 ianuarie 1997): „Decizia reprezentanţilor PDSR, oricât ar fi ea de prezentată ca un gest politic firesc, conţine în sine o doză destul de mare de tupeu”.
Într-adevăr, după ce şapte ani de zile au ţinut-o într-o veselie cu epurările şi şi-au dublat planul cincinal de pedeserizare, vin acum subalternii dlui Iliescu şi urlă ca din gură de şarpe că „tupeiştii ăştia de la putere s-au apucat de epurări şi cederizări”. Ar mai fi avut cât de cât o logică tot acest bocet dacă dl. Adrian Năstase s-ar fi plâns că nu li se plătesc drepturi de autor pentru furarea ideii de epurare. Dar aşa? Aşa, fiecare pasăre pe graiul ei moare! În 1994, în Raportul Konig-Jansson privind România, care a fost prezentat Consiliului Europei, la capitolul „Sistemul judecătoresc”, întâlnim următorul paragraf: „Una dintre condiţiile pentru independenţa judecătorilor este inamovibilitatea lor. Pentru moment, totuşi, ei pot fi demişi de către Ministerul Justiţiei şi acesta a fost cazul preşedintelui Tribunalului din Bucureşti (n.a. – adică subsemnatul). Chiar dacă motivele invocate pentru această destituire ar fi fost corecte, această procedură nu poate fi acceptată”.
Ei, dar degeaba i-a dat dreptate Consiliul Europei judecătorului Corneliu Turianu, că a venit PDSR-ul şi le-a dat cu flit în nas, pardon, cu „Contraraportul Botică” domnilor König şi Jansson: „Fostul preşedinte al Tribunalului Bucureşti a fost destituit de către ministrul Justiţiei, din funcţia sa administrativă, de preşedinte al instanţei, şi nu din funcţia sa de judecător” (!!!) Şi-acum se duc colegii dlui Botică să se plângă dlui Gunar Jansson că au fost epuraţi. Că bine le zicea dl. Botică pe vremuri: „Nu aţi fost epurat, aţi fost destituit din funcţia dv. administrativă”. Mai că îmi vine să îl propun pe dl. Botică pentru „cederizare” şi numirea sa în funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului. Dar, uitând că dl. Gunar Jansson nu este, la urma‑urmei, decât un funcţionar onest care îşi scrie conştiincios raportul şi pe urmă nu îi mai pasă de tupeul nici unui „contra-raport”, PDSR-ul a hotărât să-şi trimită la Strasbourg artileria grea: Adrian Năstase, Teodor Meleşcanu, Aida Băjenaru. Dar, hop, a şi venit epurarea şi din trei jălbari mititei, au mai rămas doi. Bodyguarda (sic) dlui Năstase a fost tăiată de pe listă. Zadarnic a explicat conducerea PDSR‑ului că dra Aida era „pentru bagaje”, că Puterii nu i-a păsat că nu va mai fi nimeni care să-i ţină proţapul dlui Năstase când îşi va prezenta jalba. Lovitura dată PDSR‑ului a fost mult mai puternică, căci cine ştie dacă dl. Gunar n-ar fi privit cu alţi ochi, cel puţin „o anumită parte a delegaţiei”. De când cu cazul diplomatului helvet te poţi aştepta la orice.
Dar delegaţia pedeseristă mai are o şansă: charisma dlui Năstase care, de altfel, este privit ca un adevărat spirit european, aici, la Strasbourg, de când, în calitatea sa de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a luat o atitudine energică împotriva freneziei antihomosexuale care îi cuprinsese pe mulţi parlamentari români. În final, aş încerca să-i consolez pe colegii mei parlamentari pedeserişti reamintindu-le că nimic nu se pierde, totul se transformă. În această ordine de idei, trebuie să remarc şi uluitoarea evoluţie politică a unora din membrii PDSR-ului: emanaţi, pedeserizaţi-potentaţi, epuraţi. Iar în unele cazuri s-a ajuns chiar la o treaptă superioară: arestaţi. "

(România Liberă – 1 februarie 1997)

 

marți, 25 noiembrie 2014

Împiedicarea exercitării dreptului la vot


Potrivit art.11 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, „Membrii Guvernului răspund penal pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor de la data depunerii jurământului şi până la încetarea funcţiei, în condiţiile prevăzute de Constituţie”. Iar, în ceea ce priveşte răspunderea penală a membrilor Guvernului, Constituţia precizează că în afara răspunderii politice în faţa Parlamentului, „Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie” (art.109 alin.2).
Aşa cum precizam în articolul Răspunderea penală a parlamentarilor-miniştri, cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, potrivit normelor de procedură stabilite prin prezenta lege” sunt incidente prevederile art.8 din Legea nr.115/1999:
(1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani următoarele fapte săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor:
a) împiedicarea, prin ameninţare, violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean;
b) prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.
(2) Constituie, de asemenea, infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani următoarele fapte săvârşite de către un membru al Guvernului:
a) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor, Senatului sau comisiilor permanente ale acestora, în termenul prevăzut la art. 3 alin. (2), informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul activităţii de informare a Parlamentului de către membrii Guvernului, potrivit art. 111 alin. (1) din Constituţia României, republicată;
b) emiterea de ordine normative sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, vârstă, sex sau orientare sexuală, apartenenţă politică, avere sau origine socială, de natură să aducă atingere drepturilor omului.
(3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) se pedepseşte”.
Este limpede că asemenea infracţiuni nu îşi pot găsi locul în Codul penal şi, tocmai de aceea, a fost necesară o lege specială în această materie.
Aşadar, cazurile de răspundere penală instituite prin art.8 din legea specială, privind faptele săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor, constituie infracţiuni care nu pot fi săvârşite decât de un ministru în exerciţiul funcţiei sale şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani.
În aceaste cazuri (împiedicarea, prin ameninţare, violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean), ori de câte ori Camera Deputaţilor, Senatul ori Preşedintele României cer urmărirea penală, nu Parlamentul este cel care stabileşte dacă aprobă sau nu urmărirea şi trimiterea în judecată penală a deputatului ori senatorului, ci însuşi procurorul de caz stabileşte dacă faptele au fost sau nu săvârşite de membrul Guvernului în exerciţiul funcţiei sale şi dacă constituie vreuna dintre infracţiunile prevăzute de art.8 din legea specială.

marți, 11 noiembrie 2014

Ce se întâmplă cu Legea electorală?


 

Alegerile s-au apropiat vertiginos. Unii mai speră că ele vor fi corecte. Alţii dau ca şi sigură o viitoare fraudă.
Nu are rost să ne îmbătăm cu apă rece. România nu este statul de drept despre care vorbeşte Constituţia. Supremaţia legii nu a reuşit, precum se ştie, să depăşească stadiul demagogiei. Dominante sunt abuzul, nesocotirea, încălcarea sau deformarea normelor de drept.
Este clar că în ultimul timp guvernanţii au făcut o adevărată obsesie pentru modificarea Legii electorale. La fel cum un magician aflat într-o formă de zile mari îşi uimeşte asistenţa scoţând dintr-un joben tot felul de iepuraşi, batiste şi alte minunăţii, aşa îi lasă guvernanţii pe români cu gura căscată, anunţând non-stop noi şi noi amendamente electorale. În primul caz, singurul scop este distracţia spectatorilor. În ceea ce priveşte trucurile Puterii, se urmăreşte crearea unei „bulibăşeli” totale pe seama alegerilor din decembrie, iar tactica lansării de „ţinte” false care să atragă oprobriul opiniei publice este una cât se poate de familiară guvernanţilor, convinşi că, în cele din urmă, opozanţii vor obosi să tot critice. Sau, cel puţin, populaţia se va plictisi de toate aceste alarme false.
Printr-o veritabilă „inginerie constituţională” s-a obţinut trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului, demiterea Avocatului Poporului, restrângerea atribuţiilor Curţii Constituţionale şi toate acestea – cum altfel! – prin bombardarea legislativului cu o puzderie de ordonanţe de urgenţă în domenii rezervate legilor organice.
În fine, Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului – astfel cum a fost modificată prin Legea nr.76/2012 şi OUG nr.46/2012 – stabileşte cadrul juridic general pentru organizarea şi desfăşurarea alegerii Camerei deputaţilor şi a Senatului. Cum ne despart doar 6 de zile de alegeri, cred că era util ca cetăţenii noştri să ia cunoştinţă de „datele şi informaţiile conţinute în Registrul electoral” şi care urmau a se aplica – atenţie! – începând cu alegerile parlamentare din 2012 (art.24 alin.1 coroborat art.73 alin.1 din lege). Ulterior însă, Guvernul se orientează rapid şi, prin OUG nr.46 din 1 septembrie 2012 privind modificarea Legii nr.35/2008 – modificată şi completată prin actele normative emise până la 30 mai 2012 – modifică art.73 alin.1 după cum urmează: „Prevederile prezentului titlu referitoare la Registrul electoral naţional se aplică începând cu 1 ianuarie 2013”.
Este limpede că prin această ultimă „modificare a modificărilor” Legii nr.35/2008 Guvernul nu are de gând să asigure baza de date centralizată în Registrul electoral naţional în vederea asigurării cadrului de legalitate în care ar urma să se desfăşoare procesul electoral din 15.11.2014.
Aşadar, există o perspectivă de legalitate… la anu’ şi după mulţi ani!