Se afișează postările cu eticheta Alianta pentru Lege si Ordine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alianta pentru Lege si Ordine. Afișați toate postările

duminică, 10 martie 2013

COMUNICAT DE PRESĂ


Cu ceva vreme în urmă (06 august 2012), dl avocat Gheorghe Dinu îmi reproşa că denumirea „ALIANŢA PENTRU LEGE ŞI ORDINE DIN ROMÂNIA” postată pe Facebook este foarte apropiată de denumirea ONG-ului „Alianţa Lege şi Odine”-ALO, alianţă înregistrată de domnia sa în registrul asociaţilor şi fundaţiilor aflat la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, încă din februarie 2012.
I-am explicat dlui avocat că ALIANŢA PENTRU LEGE ŞI ORDINE DIN ROMÂNIA a fost înfiinţată în baza sentinţei civile nr.626 din 17 decembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi este înregistrată în registrul special la poziţia nr.155, în vreme ce organizaţia domniei sale a fost înregistrată în registrul asociaţilor şi fundaţiilor aflat la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti abia în februarie 2012, deci cu 13 ani mai târziu. Motiv pentru care l-am rugat ca, începând din acea zi, adică 06 august 2012, să renunţe a folosi în viitor denumirea Alianţei al cărei preşedinte sunt de la data de 17 decembrie 1999.
Dl avocat Gheorghe Dinu apreciază în replică că a primit un răspuns „pe măsura renumelui domniei" mele.
Citesc însă în România Liberă din 06 martie 2013, că pe scena politică a apărut un nou partid: Alianţa Lege şi Ordine – ALO, înfiinţată de rezerviştii serviciilor secrete, Armatei, Poliţiei, la care au aderat şi civili, între care doi jurnalişti şi un profesor universitar, al cărei preşedinte este dl Gheorghe Dinu.
Va aduc la cunoştinţă că noul partid ALO (ALIANŢA LEGE ŞI ORDINE) nu are nici în clin nici în mânecă cu statutul ALOR (ALIANŢA PENTRU LEGE ŞI ORDINE DIN ROMÂNIA) al cărei preşedinte sunt şi care s-a constituit ca persoană juridică română, asociaţie neguvernamentală de drept privat, fără scop lucrativ, autonomă şi apolitică, fiind concepută ca forum de acţiune, reflecţie, cercetare, dezbateri, schimb de păreri şi difuzare a informaţiilor din domeniul său de activitate. Pentru detalii despre A.L.O.R. aici