Se afișează postările cu eticheta carti de alegator. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carti de alegator. Afișați toate postările

joi, 19 mai 2016

Registrul electoral naţional


Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului – astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr.66/2008 şi nr.97/2008, Legea nr.323/2009, Decizia Curţii Constituţionale nr.503/2010, Legea nr.76/2012 şi OUG nr.46/2012 – stabileşte cadrul juridic general pentru organizarea şi desfăşurarea alegerii Camerei Deputaţilor şi a Senatului.
Cum ne despart doar câteva luni de alegerile parlamentare din toamnă cred că este util ca cetăţenii noştri să ia cunoştinţă de „datele şi informaţiile conţinute în Registrul electoral (care) sunt destinate exclusiv proceselor electorale” şi care urmează a se aplica începând cu alegerile parlamentare din anul 2012 (art.24 alin.1 coroborat cu art.73 alin.1 din lege).
Articolul 22 din lege, privind conţinutul şi semnificaţia termenului „registrul electoral”, dispune că: „(1) Registrul electoral reprezintă o bază de date centralizată în care sunt înscrişi toţi cetăţenii români, inclusiv cei cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care au împlinit vârsta de 18 ani, cu drept de vot. Înregistrarea cetăţenilor cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate se va face pe baza evidenţei existente la Direcţia generală de paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, utilizată la eliberarea paşapoartelor cu menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate, precum şi a datelor deţinute de Ministerul Afacerilor Externe.
(2) Registrul electoral pentru cetăţenii români cu domiciliul în România este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, iar pentru cei cu domiciliul în străinătate, pe ţări şi localităţi.
(3) Autoritatea Electorală Permanentă întocmeşte, păstrează şi actualizează în permanenţă, până la data de 31 martie a fiecărui an, Registrul electoral. La nivelul fiecărui judeţ şi sector al municipiului Bucureşti, Registrul electoral care cuprinde alegătorii cu domiciliul sau reşedinţa pe teritoriului unităţii administrativ-teritoriale este păstrat şi actualizat de către biroul teritorial al Autorităţii Electorale Permanente.
(4) Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, precum şi Direcţia generală de paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative pun la dispoziţia Autorităţii Electorale Permanente datele şi informaţiile necesare întocmirii şi actualizării Registrului electoral.
(5) Datele care se înscriu în Registrul electoral pentru fiecare alegător sunt următoarele: a) data naşterii; b) codul numeric personal; c) ţara în care îşi are domiciliul sau reşedinţa; d) adresa de domiciliu; e) adresa de reşedinţă; f) seria şi numărul cărţii de alegător; g) seria şi numărul actului de identitate.
(6) Odată înscris în Registrul electoral cu adresa de domiciliu, alegătorul poate să adreseze Autorităţii Electorale Permanente o cerere pentru înscrierea sa cu adresa de reşedinţă.
(7) Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, precum şi cetăţenii români cu domiciliul în ţară aflaţi temporar în străinătate, la cererea lor, se înscriu în Registrul electoral cu datele corespunzătoare ultimei adrese de domiciliu sau de reşedinţă”.
Iar potrivit art.23 din aceeaşi lege: „(1) Persoanele decedate se radiază din Registrul electoral, la sesizarea serviciului public comunitar de evidenţă a populaţiei, în termen de 24 de ore.
(2) Persoanele care şi-au pierdut cetăţenia română se radiază din Registrul electoral, pe baza comunicării Ministerului Justiţiei, în termen de 24 de ore de la primirea acesteia.
(3) Persoanele care au pierdut drepturile electorale se radiază din Registrul electoral, la sesizarea serviciului public comunitar de evidenţă a populaţiei, în termen de 24 de ore”.
Potrivit art.72 alin.2 din lege, Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative este obligat să selecteze şi prelucreze „datele privind cetăţenii cu drept de vot cuprinse în Registrul naţional de evidenţă al persoanelor” (alin.2), iar, potrivit art.22 alin.3, „Autoritatea Electorală Permanentă întocmeşte, păstrează şi actualizează în permanenţă, până la data de 31 martie a fiecărui an, Registrul electoral…”.

miercuri, 27 ianuarie 2016

Este nevoie de cărţile de alegător?


Pentru a mă face mai bine înţeles, trebuie să precizez că totul porneşte de la Hotărârea de Guvern nr.729/1992 privind organizarea activităţii de întocmire şi eliberare a cărţii de alegător, în cuprinsul căreia se prevedea: „Cartea de alegător este documentul pe baza căruia se exercită dreptul de vot începând cu anul 1993. Exercitarea dreptului de vot pentru toate consultările electorale cu caracter naţional se face numai pe baza cărţii de alegător” (s.n.). Fondurile pentru confecţionarea şi distribuirea acestor documente au deposit un miliard de lei şi au fost alocate din bugetul Secretariatului General al Guvernului. De atunci şi până în prezent, cărţile de alegător nu au fost folosite nici la alegerile parlamentare din anii 1996, 2000, 2004, 2008 şi nici la alegerea Preşedintelui României.
Deşi prin Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului – astfel cum a fost modificată prin Legea nr.76/2012 – s-a stabilit că „Prevederile prezentului titlu referitoare la utilizarea cărţilor de alegător se aplică începând cu alegerile parlamentare din anul 2012 (art.72 alin.1), aceste documente nu au fost folosite nici la ultimul referendum pentru demiterea Preşedintelui României şi, vă asigur, ele nu vor fi folosite nici la alegerea Preşedintelui României în 2014.
Aşa cum precizam într-un alt articol (Ce se întâmplă cu Legea electorală?), Guvernul s-a orientat rapid şi, prin OUG nr.46 din 1 septembrie 2012 privind modificarea Legii nr.35/2008 – prin care a modificat prevederile referitoare la Registrul electoral naţional, în sensul că el se aplică începând cu 1 ianuarie 2013 – modifică şi art.72 alin.1 după cum urmează: „Prevederile prezentului titlu referitoare la utilizarea cărţilor de alegător se aplică începând cu alegerile parlamentare din anul 2016”.
Este limpede că prin această ultimă „modificare a modificărilor” Legii nr.35/2008 Guvernul, după cum nu a asigurat baza de date centralizată în Registrul electoral naţional, nu a asigurat nici cadrul juridic general pentru organizarea şi desfăşurarea alegerii Camerei Deputaţilor şi a Senatului din 9 decembrie 2012 şi nu va asigura nici cadrul juridic general pentru organizarea şi desfăşurarea alegerii Preşedintelui României în 2014.
În condiţii normale, categoric ar fi nevoie de cărţile de alegător. Pentru că pe baza acestor extrem de importante documente se exercită un drept fundamental al omului: acela de a alege cu încredinţarea că voinţa sa nu va fi în nici un fel alterată.
Sigur că este nevoie de cartea de alegător. Raportându-mă însă la cele ce preced, deduc că nu eliberarea cărţilor de alegător este marea problemă, ci modul voit defectuos în care au fost concepute acestea inclusiv sub aspectul utilizării.
În adevăr, aşa cum este concepută, cartea de alegător nu ne scuteşte de fraudă, întrucât vom avea asupra noastră un al doilea buletin de identitate, căci potrivit art.28: „Exercitarea dreptului de vot în alegeri se face numai pe baza actului de identitate şi a cărţii de alegător, eliberată în condiţiile prezentului titlu”. Singura precizare a Guvernului este că „fiecare carte de alegător poartă un număr care corespunde numărului de ordine din lista electorală permanentă”. Trec peste împrejurarea că listele nu au fost actualizate, dar nu pot face abstracţie de faptul că ele – citez din Hotărâre – „se păstrează într-un registru cu foi detaşabile”. Aşa fiind, ce garanţie ne dau ele  că alegerile nu pot fi măsluite?
Fireşte că se putea concepe un sistem cinstit, care să excludă frauda! Dar pentru aşa ceva trebuia să fie reactivată legea din februarie 1907 privind cărţile de alegător şi listele electorale (iată că nimic nu e nou sub soare). Cărţile de alegător se eliberau atunci dintr-un registru „a-souche” (cu matcă), aşa cum s-a făcut cu faimoasele cupoane nominative. Fiecare carte avea un număr de taloane, corespunzător fiecărui scrutin şi taloanele erau reţinute de comisia electorală în momentul înmânării buletinului de vot. Apoi, taloanele erau sigilate de magistrat şi păstrate la tribunal spre confruntare timp de 30 zile. În aceste condiţii, cărţile nu puteau fi folosite precum buletinele de identitate de mai multe ori la aceeaşi secţie de votare sau la mai multe centre de votare!
Pretutindeni în lume – am în vedere, fireşte, ţările autentic democratice – rolul principal îl deţine corpul independent şi neutru al magistraţilor. Şi pentru că veni vorba, e bine să ştiţi că Justiţiei nu i s-a acordat nici un rol, ea fiind, practic, exclusă. În concepţia actualei legi, primadonele acestei proceduri electorale sunt prefecţii şi primarii.
Or, în legislaţia românească veche – mă gândesc la legea din februarie 1907 – întregul proces era în mâna magistratului. Magistratul român nu era chemat să numere buletinele de vot din sacii aduşi la miezul nopţii de preşedinţii secţiilor de votare, ci el elibera cărţile de alegător, el opera modificările necesare şi tot el soluţiona pierderile, sustragerile şi orice incident ivit pe parcurs.