duminică, 28 aprilie 2013

DESTĂINUIRE


 

DESTĂINUIRE

 

Frumos e fânul înflorit
Cum şi poteca ce-l străbate
Spre gârla, care nu-i departe:
Cu gene verzi, cu vad cotit…

 
Eram copil, când pe câmpie,
Târziu, în noapte, numai eu…
Rugam încet supremul zeu
De-a face clipa veşnicie!
 

Şi câte vise mari, sub stele,
Îmi făuream, fără să ştiu
Că drumul vieţii e pustiu,
Atunci când n-ai noroc de ele!

 
Azi, amintirii devotat
Rămâne fânul înflorit,
Dar mă simt dârz şi fericit
Că lupta dreaptă n-am trădat

sâmbătă, 27 aprilie 2013

TREZIRE

 
TREZIRE

 
Primăvara a venit
Şi se pare că-i mirată
De ce codrul de stejari
Frunză veştedă mai poartă!
 

Dar domol şi-ntinerit
Urcă-n slavă soarele
Şi-atunci codrul îşi adună
Din pământ izvoarele
 

Se alintă împreună
Ori îşi râd în barbă,
Iar în suflete ne cresc
Fire moi de iarbă….

 
Doar ascultă cum în zări
Albe ca nămeţii,
Plânge iarna, neuitând
Anii tinereţii…

 
Şi e totul viu decor,
Unde adierea
Face tumbe pe poteci,
Serbând învierea…

vineri, 26 aprilie 2013

DICŢIONAR JURIDIC – BANCRUTA FRAUDULOASĂ



Bancruta frauduloasă
Cu începere de la 01.02.2014, când va intra în vigoare noul Cod penal, bancruta va fi incriminată prin dispoziţiile art. 240 (bancruta simplă) şi prin art. 241 (bancruta frauduloasă).
Iniţial această infracţiune era prevăzută în Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, fiind eliminată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 32/1997, deşi textul de lege răspundea realităţilor economiei de piaţă.
Întrebarea care se pune este: se justifica prin ceva eliminarea acestei infracţiuni care, tocmai datorită gradului ei ridicat de periculozitate socială, a fost exceptată de la beneficiul ultimei graţieri? Să recitim cu capul limpede textul abrogat: „Se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani persoanele vinovate de bancrută frauduloasă constând în una din următoarele fapte: falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidenţelor societăţii sau ascunderea unei părţi din activul societăţii, înfăţişarea de datorii neexistente sau prezentarea în registrele societăţii, în alt act ori în bilanţ, a unor sume nedatorate, precum şi în caz de faliment al societăţii, înstrăinarea în frauda creditorilor a unei părţi însemnate din activ”.
Cum s-a explicat abrogarea? S-a spus că este absurd să ai în legislaţie o asemenea infracţiune câtă vreme nu ai o lege a falimentului, ci doar una a lichidării juridice. S-a explicat că acţiunile de incorectă gestionare de către comerciant a patrimoniului său – care constituie elementul material al infracţiunii de bancrută frauduloasă – se regăsesc incriminate, distinct, în Codul penal. Cum ar fi, bunăoară, falsul în înscrisuri şi distrugerea de înscrisuri. Dar ce ne facem cu toate celelalte modalităţi normative prin care poate fi realizată bancruta frauduloasă: înfăţişarea de datorii neexistente; prezentarea în registrele societăţii, în alt act ori în bilanţ, a unor sume nedatorate; precum şi, în caz de faliment al societăţii, înstrăinarea în frauda creditorilor, a unei părţi însemnate din activ? În ce lege penală ordinară sau specială se regăseau incriminate aceste fapte infracţionale?
Susţinerea că incriminarea acestei infracţiuni complexe nu s-ar justifica fiindcă nu avem o lege a falimentului provenea fie dintr-o necunoaştere a materiei, ceea ce e greu de crezut, fie, foarte probabil, din rea-credinţă. Ar fi trebuit să se ştie că bancruta frauduloasă nu se confundă cu falimentul şi, din simpla lectură a textului abrogat, înţelege oricine că gestionarea incorectă nu duce neapărat la faliment. Ea este o metodă clasică de înşelare şi păgubire a creditorilor. Era justificată nesancţionarea unor asemenea manopere viclene în condiţiile în care ele se întâlneau frecvent în „firava” noastră economie de piaţă? Realitatea ne obligă să fim extrem de prudenţi în momentul în care legiferăm sau aducem modificări unei legi. Nu se agrea la acea vreme termenul de falit? Se făcea alergie la ideea că un pungaş se pune singur în „neputinţă de plată” pentru a extrage din aceasta avantaje uriaşe, lăsându-i cu buza umflată pe cei care s-au încrezut în onestitatea lui comercială? Nu era agreat cuvântul bancrută, i se putea zice „lichidare frauduloasă”! Dar asta nu schimba cu nimic datele problemei. Nu convenea că infracţiunea era prevăzută în Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale? Nu-i nimic! Putea fi luată şi mutată în Codul penal sau într-o lege penală specială, cu condiţia să se asigure continuitatea incriminării acestei fapte penale care, la noi, a făcut frecvent adevărate ravagii. Se pare că acest lucru a fost înţeles abia în 2006, când bancruta frauduloasă a fost introdusă în Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, în art.143: „(1) Constituie infracţiunea de bancrută simplă şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27. (2) Constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta persoanei care: a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia; b) înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârşite în frauda creditorilor; c) înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active.” Începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), articolul 143 va fi abrogat.

sâmbătă, 20 aprilie 2013

OCHI DE IARBĂ



 

OCHI DE IARBĂ

 

Drumul sufletului tău
Paşii mei tăcuţi străbat
Şi la fiecare poartă
Se opresc pe rând şi bat.

 
Picură din verzi ferestre
Fir de iarbă vântuită
Gândul meu ţese în palme
Mângâiere tăinuită.
 

Şi când obosesc trecând
Paşii mei tăcuţi, alene
Se opresc să ia putere
Sorbind roua de sub gene.

Schimbări de mentalitate în viaţa socială


Evoluţia istorică a unei colectivităţi sociale atrage numeroase schimbări în structura acesteia, în concepţiile politice, în cultură şi civilizaţie, în condiţiile de viaţă, în mentalitate.
Între schimbările de mentalitate care au determinat modificări în evoluţia societăţii în ultimul secol şi în evaluarea comportărilor umane se cuvine menţionată şi cea referitoare la discreţia abordată în viaţa personală şi în viaţa familială. La începutul acestui secol, morala burgheză imprima o anumită austeritate de ţinută şi comportament, austeritate în care se înscria şi o discreţie accentuată privind viaţa personală şi cea familială. U secret auster şi o cuviincioasă pudoare învăluia în mare măsură această viaţă şi simpla încercare de a o investiga era considerată un afront. Cu atât mai mult dezvăluirea chiar a unor împrejurări adevărate din această viaţă era considerată ofensatoare.
Cu vremea, această discreţie s-a relaxat, intransigenţa ei s-a diminuat încetul cu încetul şi multe atitudini şi comportări care, în vremuri, erau ascunse din pudoare socială, astăzi nu numai că se lasă cunoscute şi comentate, dar chiar fac uneori obiect de autodezvăluire şi de intenţionată înfăţişare publică.
Vedetismul, atât de răspândit în epoca actuală, este considerat de unii ca un avantaj social pentru dobândirea căruia toate mijloacele pot fi folosite, chiar şi afişarea unor aspecte mai ascunse şi nu întotdeauna lăudabile din viaţa personală, în măsura în care, stârnind interes, ele pot crea o modalitate de a se face cunoscut.
Se conturează o anumită pseudo-celebritate, în sfera căreia întră orice însuşire, chiar şi cu anumite rezonanţe negative, dacă este în măsură să stârnească interes pentru cel ce o posedă.
Discreţia care făcea ca fiecare persoană să dorească a se şti cât mai puţin despre ea este înlocuită printr-o străduinţă perseverentă de a ieşi din anonimat, dând în vileag cât mai mult din coordonatele propriei vieţi şi din caracteristicile propriei persoane.
În aceste condiţii, se ridică problema de a şti dacă fapta de calomnie îşi va restrânge sfera de aplicare în raport cu diminuarea semnalată mai sus, a discreţiei privind viaţa personală. Căci este ştiut că această faptă ilicită are, ca una dintre notele sale specifice, şi pătrunderea cu indiscreţie, în ungherele mai ascunse ale vieţii personale.

joi, 18 aprilie 2013

PRIN STÂNCA VREMII



 
PRIN STÂNCA VREMII
 
 
E lună minunată şăgalnicul april
Cu mantia lui verde, cu mofturi de copil;
Acum şi omul trudei mai tare se avântă
În lupta pentru viaţă, iar inima îi cântă!

 
În iarbă, pe poteci, cad flori de corcoduş
Iar trena lor rebelă ce urcă pân la uşi
Ţesută din petale, de vânturi scuturate
În inimi reîntoarce iubiri ce păreau moarte

 
O! sfântă primăvară îndură-te de noi
Făcând ca valul negru să bată înapoi…
Şi-n lume să domnească eterna-ţi tinereţe
Frumoasă ca şi tine, dar fără de tristeţe

 
Prin stânca vremii, viaţa răzbată înainte
Uitând genunea urii, ce-o vâră în morminte
Triumfe pretutindeni un crez de libertate
Să fie numai pace şi primăvară-n toate!

miercuri, 17 aprilie 2013

Decor


 
DECOR

Au înflorit intempestiv caişii
În crângul nesfârşit al primăverii
Şi-atât de albi ne sunt, atât de tineri
Precum lumini jucând în umbra serii…

 
Pe umerii lor verzi răsar deodată
Dantele infinite de petale
Şi-n zori coroana lor se-mpodobeşte
Cu alb veştmânt, de antice vestale.

 
Au înflorit, zâmbind ca-ntotdeauna,
Au explodat în inima grădinii,
Pe când din umbră, tandri, îi salută
Narcisele, petuniile, crinii.

 
Apoi s-au scuturat, ca în trecut,
Vestind rodirea care o să vină
Şi-au presărat pământul dedesubt
Cu fragede petale de lumină.

 
La fel şi noi, purtăm o viaţă-ntreagă
Un dor sublim de rod, acelaşi vis
Care-nfloreşte pur, dând vieţii vlagă
Intempestiv, ca floarea de cais.

luni, 15 aprilie 2013

Cui foloseşte abrogarea art. 200 din Codul penal?


Discuţiile aprinse stârnite de articolul Cu homosexualii în Uniunea Europeană mă obligă să prezint succint istoria abrogării de acum a celebrului art.200 din Codul penal.
Doresc să subliniez de la bun început cât se poate de clar: din punct de vedere juridic, România şi-a îndeplinit toate responsabilităţile asumate, făcând necesarele corective legislative prin care viaţa intimă a homosexualilor este protejată atât timp cât ea nu se desfăşoară în public, iar în mult clamata Rezoluţie 1123/1997 a Consiliului Europei, prin art. 14, Adunarea roagă România – citez: „să modifice acele dispoziţii ale Codului penal care sunt contrare libertăţilor fundamentale”.
Aşadar, ni s-a cerut modificarea, şi nu abrogarea întregului art. 200 din Codul penal, ceea ce s-a şi întâmplat în final.
Într-adevăr, în legislaţia penală română, în formularea anterioară a acestei infracţiuni – art.200 din Codul penal – se prevedea că sunt incriminate relaţiile sexuale între persoanele de acelaşi sex, fără alte cerinţe esenţiale care să nuanţeze limitele în care operează această incriminare. În baza acestui text, a acestui alineat, nemodificat anterior, era posibilă pătrunderea în intimitatea acestor nefericiţi iubăreţi, care puteau fi surprinşi în propriile apartamente.
În noua redactare a art.200 din Codul penal, textul incrimina relaţiile sexuale între persoanele adulte, care au loc pe baza consimţământului ambilor parteneri, numai dacă – atenţie! – faptele s-au comis în public sau au produs scandal public.
Aceasta este soluţia înţeleaptă în această materie. Legiuitorul a ţinut cont nu numai de prevederile Constituţiei Europene a Drepturilor Omului şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar şi de chestiunile de moralitate, de religia şi de opinia publică din ţara noastră.
Deci, noua formulare din Codul penal român corespundea exigenţelor şi tendinţelor europene în materia incriminării faptelor de relaţii sexuale între peroane de acelaşi sex.
Numai că ulterior ni s-a cerut de-a dreptul abrogarea în întregime a art.200 din Codul penal, ceea ce, pe bună dreptate, a stârnit indignarea opiniei publice din ţară, în frunte cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Atrăgeam atenţia că, din punct de vedere strict juridic, o eventuală abrogare în întregime a textului incriminator ar reprezenta o aberaţie legislativă şi, totodată, un precedent periculos. Este un precedent periculos, pentru că, în continuare, va trebui să se legifereze dreptul acestor homosexuali de a înfia copii, dreptul de a se căsători, dreptul de a fi mămici şi aşa mai departe.
Or, este inadmisibil să acorzi unei minorităţi drepturi colective suplimentare faţă de restul comunităţii. Aceasta nu înseamnă însă, în nici un caz, racordarea la legislaţia europeană şi nu reprezintă nicidecum o prioritate legislativă.
Iată motivele pentru care cred că nu era cazul să se ia în discuţie abrogarea totală a art.200 din Codul penal, ţinându-se cont că – repet – România îşi îndeplinise deja responsabilităţile asumate.

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Evadare

 


 
EVADARE
 
 
Din nou miez de noapte
Cu gânduri de veghe
La ora când nimeni
Pe nimeni nu crede!

 
Doar firele vieţii
Îşi deapănă fumul
În rând cu drumeţii
Le mistuie drumul...

 
Iar luna străbate
Eterica rută
Cu raze brumate
Pustie şi mută.

 
Atuncea aş vrea
În braţe s-o strâng
Să râd lângă ea
Şi, poate, să plâng.

 
Dar viaţa nu este
Clădită din piatră
Şi-i doar o poveste
Dorinţa-mi deşartă!