Se afișează postările cu eticheta poliţie politică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poliţie politică. Afișați toate postările

miercuri, 13 martie 2013

CE NU SE VEDE DINCOLO DE UŞILE ÎNCHISE

(interviu consemnat de Gabriela Antoniu pentru Jurnalul din 27 noiembrie 2011)

Jurnalul Naţional: Domnule Turianu, suntem în casă nouă la CNSAS. De când v-aţi mutat?
Corneliu Turianu: De doi ani de zile. S-a renunţat la sediul vechi unde se plătea o chirie enormă şi nejustificat, pentru că chiria adunată pe câteva luni, practic, dădea valoarea noului sediu. Ceea ce e cu totul altceva în ceea ce priveşte condiţiile oferite celor care lucrează aici la CNSAS, spaţiu suficient care satisface atât nevoile interne, cât şi accesul publicului. Dacă vă aduceţi aminte pe Dragoslavele, era un fel de cămăruţa mică. Acum există săli de studiu unde cercetătorii pot să studieze în linişte dosarele. Alte condiţii şi asta creează şi prestigiul instituţiei. E adevărat că omul face haina, dar câteodată şi haina face omul.
J.N.: CNSAS, în ultimii doi ani şi-a schimbat sediul, dar domnul Turianu ce a făcut în ultimii cinci ani? În 2006 aţi fost în prim-planul vieţii publice prin disputa privind şefia CNSAS-ului cu domnul Ticu Dumitrescu. Lucrurile s-au calmat, iar instituţia a intrat într-un con de umbră.
C.T.: Atunci a fost o neînţelegere, după ce am fost noi votaţi în Parlament, chiar o chestie nostimă dacă stau să mă gândesc acum. Se punea problema alegerii conducerii instituţiei, potrivit Regulamentului. Trebuia să ne vedem într-o zi de joi, au venit toţi la şedinţa respectivă. Dar cu o zi înainte am primit un telefon, în care eram anunţat să vin să facem alegerea şi am fost puţin nelămurit pentru că ştiam că alegerea a fost fixată după confirmarea din Parlament. Venind la sediu, cineva a propus cine să fie preşedinte, cine să fie vicepreşedinte. Şi atunci am obiectat că e cazul să fie o alegere pe vot secret. S-a trecut la alegerea pe vot secret şi pe vot secret a ieşit 6 la 5. De ce am candidat? Am candidat mai mult din amuzament, să demonstrez că trebuie vot secret. Întâmplarea a făcut, nu v-aş putea explica de ce, probabil că erau şi nişte disensiuni anterioare, numai trei oameni au venit în acest colegiu: Cazimir Ionescu, eu şi Ticu Dumitrescu.
J.N.: Apropo de domnul Ticu Dumintrescu, între timp a decedat, Dumnezeu să îl ierte, aţi reuşit să vă împăcaţi după disputa pe şefia Colegiului CNSAS?
C.T.: Da, sigur că da, colaboram destul de bine şi nu a fost nici o dispută. Ştiu că s-au făcut alegerile, a venit domnul preşedinte Traian Băsescu din China să vegheze conflictul, şi acolo s-a făcut iarăşi o alegere şi eu am renunţat, am spus dinainte, în interviuri, că e suficient ca domnul preşedinte, domnul Boc să spună că nu am voie să ocup funcţia asta... Deci eu am greşit pentru că am candidat democratic, ca să spun aşa.
J.N.: Acum cum mai este, cu preşedinţia Colegiului CNSAS? Tot aşa este ocupată de membrii Colegiului prin rotaţie la 6 luni?
C.T.: Da, prin rotaţie, la 6 luni. Atunci preşedintele Traian Băsescu a creat precedentul ăsta la 6 luni, să poată să treacă fiecare. Numai că nu se înghesuie nimeni pe funcţia asta.
J.N.: De exemplu, acum, domnul Dragoş Petrescu, de când timp este în funcţie, au trecut 6 luni?
C.T.: Da, au trecut 6 luni, dar nu vrea să acceadă nimeni la postul de preşedinte, fiindcă, fiecare dintre noi are câte ceva de făcut, eu am şi profesoratul. Fiecare are câte ceva de făcut, e o responsabilitate, trebuie să aplanezi conflictele, şi nu atragi simpatii.
J.N.: Nici măcar salariul nu motivează?
C.T.: E o diferenţă, dar nu se merită... categoric. Bătaia de cap, că te implici. Altfel, toţi cei 11 membri, acum au mai rămas 9, au statut egal. Aici nu se poate decide nimic dacă nu decid toţi, e o conducere colectivă. Preşedintele are un singur avantaj, de ordonator de credite, atât şi nimic mai mult. Altfel nu poate lua nici o decizie fără aprobarea Colegiului. Deci, din punctul acesta de vedere, nimeni nu îşi doreşte funcţii.
J.N.: La anul va expira mandatele, se fac cei 6 ani prevăzuţi de lege. Vechea lege a CNSAS a fost declarată neconstituţională. Ce se va întâmpla?
C.T.: Păi, în mod normal legea nouă prevede că se selectează numărul de membri prin alegeri. Dar nu prevede ce se întâmplă cu mandatele, se prelungesc... nu se prelungesc...
J.N.: E posibil să vorbim despre o prelungire sine die a mandatelor?
C.T.: Da, e posibil să fie înlocuite cele două persoane care au dispărut: e vorba de domnul Chiriţescu, domnul Ticu Dumitrescu, care nu au fost înlocuiţi. Probabil gândindu-se, pe bună dreptate, că nu mai e mult până la expirarea acestui mandatat şi că suntem 9 şi putem face cvorum de 8.
J.N.: Care ar fi soluţia ca să nu existe blocaje?
C.T.: Se vor face noi propuneri, dacă se vor noi alegeri. Poate se ajunge la soluţia numai completării posturilor respective. Nu îmi dau seama cum se va realiza fiindcă noua lege tace în această privinţă. Cumva lasă de înţeles că acest CNSAS ar dura în timp.
J.N.: Mai există interes pentru deconspirarea fostei Securităţi? Cel puţin în aceşti 6 ani de când sunteţi în Colegiul CNSAS, e interesul mai mare, mai scăzut?
C.T.: Există acest interes şi va exista atât cât vor fi alegeri, nu numai parlamentare şi prezidenţiale, cât şi alegeri pentru primari, adică funcţii de genul acesta care sunt prevăzute în legea noastră. Este vorba de primele categorii, începând cu preşedintele, senatori, deputaţi, primari etc. sunt enumeraţi acolo. Există acest interes pentru că este singura lege care se doreşte să aducă un fel de asanare morală , în general. Că nu reuşeşte, asta este altceva. Se pare că sunt nişte neînţelegeri în ceea ce priveşte misiunea acestei instituţii.
J.N.: Care ar fi aceste neînţelegeri?
C.T.: În primul rând CNSAS-ul nu are în obiectiv tot ce înseamnă Securitate. Securitatea a existat de când lumea, nu numai la noi, există şi în ziua de azi şi va exista. Securitatea e o instituţie utilă. Noi nu aveam în vedere acest aspect.
J.N.: Utilă, de ce ?
C.T.: Este utilă... se face şi spionaj economic, în interesele ţării şi în măsura în care totul este legal. Legea vizează în primul rând pe acei ofiţeri de securitate care au făcut activităţi de poliţie politică. Adică, au spionat oameni, au folosit materialul respectiv pentru şantajare, chipurile pentru apărarea statului democratic. Dar nu sunt atât de mulţi pe cât s-ar crede. Noi am descoperit până acum o mulţime de ofiţeri. Rapoartele noastre de activitate o spun expres: ofiţeri care au practicat poliţie politică. Aria e mai largă în ce priveşte foşti ofiţeri de securitate şi foşti turnători care vor să acceadă la nişte funcţii în statul respectiv. Să vă spun ceva ce se pierde din vedere. Păi, dacă vrea să acceadă un fost securist notoriu nu are decât să facă un singur lucru: să spună că el a fost ofiţer de securitate şi că a lucrat la un serviciu care urmărea cetăţenii. Nimeni nu îi face nimic. Poate să candideze liniştit. Ştiţi ce se pedepseşte aici ? Faptul că nu ai spus în declaraţie că ai fost securist şi că ai practicat treaba asta.
J.N.: E sancţionată lipsa de sinceritate.
C.T.: Exact, fals în acte publice, aceasta este sancţionarea. Pentru celelalte persoane, inclusiv foşti securişti, indiferent unde au lucrat care nu vor să acceadă în funcţii publice, efectiv, nu e nici un fel de pericol. Noi vizam în principal uneltele acestor personaje şi asta e obiectivul principal
J.N.: Acum, aşa cum a fost modificată legea nouă, fără supărare, s-au făcut nişte modificări care nu trebuiau făcute.
C.T.: Să luăm, turnătorii. În primul rând, a turnat, a fost premiat cu diferite stipendii, aţi văzut nişte cazuri în presă, şi zice că nu a făcut, că nu se încadrează în lege fiindcă nu îndeplineşte a doua cerinţă: nu a adus prejudiciu statului. Nu se poate aşa ceva! O lege de deconspirare se referă la acţiunea morală a omului. Eu zic aşa, de exemplu, un judecător care e un turnător ordinar, zice că a fost un băiat bun, a mai recomandat nişte colegi să facă parte din oficiul de delatori. Dumneavoastră cum îl priviţi? Îl priviţi ca pe un om extraordinar de moral, nu?
Nu cred aşa ceva! Ca dovadă şi războiul care se face la CSM. Aţi văzut la CSM, unde o doamnă, care a trecut pe la noi, ne-a făcut o vizită, a dorit să fie chiar profesoară la Institutul Naţional pentru pregătirea magistraţilor, la secţia etică morală. Tupeul nu are limite! Şi acum am auzit că a fost un război, se vrea preşedinte de Tribunal! Ei nu pot fără funcţii, doamnă! Nu au ce căuta în Justiţie. Am fost judecător 30 de ani în cap, personaje de genul ăsta nu au ce căuta în Justiţie. Cum să judece un delator pe confraţii care intră în boxă? E inadmisibil aşa ceva!
J.N.: Toate verificările pe care le faceţi au o ţintă exclusiv morală?
C.T.: Numai morală, câtă vreme noi am refuzat o lege care funcţionează în alte state şi care acum nu ar mai avea sens, după atâta amar de vreme, referitor la persoanele care au deţinut alte funcţii politice în regimul comunist să nu mai candideze. Nu cred că după 20 de ani mai are vreo eficienţă. Aceasta minimă cenzura, cât de cât, cel care votează să ştie ce voteze. Şi dacă acceptă, nu există nici un impediment. Fiecare are conducătorii pe care şi-i doreşte.
J.N.: Revenind la activitatea CNSAS, am observat, nu ştiu dacă se trage de la sediul nou, nu mai apar informaţii pe surse ca odinioară, când oamenii erau condamnaţi înainte de a avea o hârtie oficială. Nu mai zic de mers în instanţă şi stabilită vinovăţia sau nevinovăţia. Ce s-a întâmplat de nu mai există aceste scurgeri de informaţii?
C.T.: Explicaţia este una singură, şi, după câte se vede, este cât se poate de valabilă. S-a schimbat legea. Potrivit legii noi, CNSAS-ul nu mai are atribuţii de instanţă de judecată care să dea decizii. Noi nu facem decât să căutăm nişte indicii, indicii care ar lăsa să se înţeleagă, fără să dăm decizie finală, că ar putea să fie un colaborator, o persoană care intră sub incidenţa legii respective. Nu mai dăm noi decizia, decizia o da instanţă pe baza materialului furnizat de noi. Am avut şi o discuţie cu colegii, că am auzit că, chiar judecătorii vor să aplice sancţiuni şi amenzi acestei instituţii, amenzi pentru că au dat nişte indicii care au lăsat să se înţeleagă că este sau nu turnător.
J.N.: Deci informările trebuie făcute fără echivoc.
C.T.: Da, fără discuţie! Noi nu facem decât să relatăm ce am găsit în dosare, diferite elemente, şi care la un loc constituie nişte indicii pe care instanţă poate să îşi bazeze soluţia ca a fost sau nu turnător. Adică nu poţi să amendezi o astfel de instituţie. Este o concepţie greşită. Ei, magistraţii, nu sunt amendaţi, au uitat că dau soluţii greşite. E ca şi cum ar fi rolul procurorului care a înaintează un dosar gândit, care prezintă ca sunt elemente ca a făcut o infracţiune, dar se dă achitarea. Sunt pedepsiţi judecătorii pentru treaba asta? Nu sunt pedepsiţi. E o altă dispută pe care o avem cu magistraţii. De ce nu mai sunt scurgeri de informaţii . Păi nu mai sunt... Noi, colegiul CNSAS, dăm verdictul că nu are statutul respectiv, sau există indicii şi îl trimitem la instanţa şi toţi ziariştii pot lua de la instanţă, studiind condica respectivă. Nu mai ies informaţii de genul acesta.
J.N.: Există o anumită teamă de a suporta rigorile legii sau e dorinţa dvs. de a respecta legea?
C.T.: E exact ultima variantă.
J.N.: Dar presa vrea exclusivitate şi mai sunt unii care vor să scurteze drumul dintre CNSAS şi instanţa şi atunci se folosesc de surse.
C.T.: Sursa ar putea fi numai dintre cei care participă la şedinţele Colegiului, când se ia decizia. Într-adevăr, îmi aduc aminte ce era pe scări, s-a dat cu un minut mai devreme, se cerea de la membrii colegiului să confirme. Noi separat nu ştim până în momentul în care se decide prin vot, a ..., că unii bănuiesc... că există supoziţii, e cu totul altceva. Nu mai e interes atâta timp cât merge spre instanţă. Tocmai d-aia vă spuneam că nu facem decât să dăm nişte indicii că cineva s-ar încadra sau nu. Nu o mai spunem ferm. Înainte se spunea ferm. La vremea respectivă, instanţă de judecată era un fel de instanţă de recurs, noi eram primii care decideam fondul şi recurs.
J.N.: Păi asta a şi fost problema cu vechea lege. A creat o instanţă paralelă.
C.T.: Exact. Nu, acum nu mai facem decât să scormonim dosarele acelea şi să scoatem nişte date, care după părerea noastră s-ar încadra sau nu.
J.N.: Deci, instanţă decide pe baza documentelor furnizate de CNSAS. Dar sunt persoane care după ce epuizează căile de atac din ţară merg la CEDO şi câştigă. Cui îi revine responsabilitatea ?
C.T.: Este a instanţei. Păi şi nici nu ar putea fi atacat la CEDO un act, e ca şi cum ai ataca la CEDO un rechizitoriu. Cam aşa vine. La CEDO se atacă cine a dat soluţia finală.
J.N.: Dar dovezile, documentele nu vin de la CNSAS?
C.T.: Da, dar prezinţi documentele din dosar. Şi în final spui că documentele respective s-ar încadra sau nu în prescripţiile legii. O formulă care e nostimă şi care ar trebui schimbată după părerea mea. Zice, studiind dosarul, zice, documentele date nu se încadrează în prescripţiile legii. Asta deja sună ca o pronunţare pe fond. Normal ar fi: vă trimitem datele, să apreciaţi dacă se încadrează sau ba. Ca să nu aibă alură de sentinţa.
J.N.: Şi la CEDO nu se lucrează cu aceleaşi dovezi, cu aceleaşi documente?
C.T.: Cei de la CEDO? Dar instanţele din ţară nu lucrează cu documentele pe care le dăm noi, cu documentele dosarului? Sunt păreri diferite. Bunăoară am văzut şi soluţii bizare de la instanţele de judecată care ar trebui chiar popularizate. Unele dintre ele sunt de nu-ţi vine să crezi. Fiţi atenţi: 'într-adevăr există nişte indicii foarte serioase că a luat nişte bani, dar cel cercetat a adus o declaraţie dată pe propria răspundere la notariat de unde rezultă că el nu a turnat'. Ce ziceţi de asta? E posibil aşa ceva? Un judecător să judece o declaraţie notarială a învinuitului? Păi toţi inculpaţii o să declare la notariat că nu au violat de exemplu...
J.N.: Deci justiţia nu e atât de oarbă?
C.T.: Deloc. E ca şi cum pe ultimul cuvânt al inculpatului în instanţă ai da soluţia ca e nevinovat, doar pentru că el a susţinut că nu e.
J.N.: Mă surprinde atitudinea dvs., mai ales că sunteţi de profesie magistrat.
C.T.: Până în 1996, dacă cineva zicea ceva de rău de judecători, avea în mine un duşman de moarte. Indiferent ce zicea. Atâta încredere aveam. Ce am văzut din 1996 încoace, iertaţi-mă... sunt mărturii din propria experienţă. Nu mai sunt magistraţii care erau.
J.N.: În ce sens?
C.T.: După Revoluţie imediat, o serie de magistraţi buni, cu perspectiva, exigenţi, au cam fost îndepărtaţi. Pe ăştia mici care au venit nu prea a mai avut cine să-i înveţe, să le inspire regulile. Sunt nişte reguli, magistratura asta nu se face oricum. Dându-i magistratului puterea de a decide – tu îi iei copilul, îl divorţezi – sunt nişte lucruri care par banale pentru unii, dar sunt esenţiale, de viaţă, începe să capete încrederea că e un fel de Dumnezeu, nu-l mai interesează. Lucrurile astea se învaţă în timp.  (…)
J.N.: Dar s-a tot făcut reforma în justiţie...
C.T.: Reformă televizată, în general. Şi arestările văd se fac televizat, se ştiu dinainte, reporterii sunt instalaţi de cu seara. Nu e în regulă. Justiţia nu se face televizat, justiţia trebuie să fie tăcută, nu atât de comentată. Dar şi ziariştii, iertaţi-mă, fac adevărate procese acolo, comentează, dau soluţii, dau verdict.
J.N.: Îşi fac şi ei meseria.
C.T.: Îşi fac meseria, dar ştiţi ce importanţă ce au? Eu unul ţin cont de ziare şi mă influenţează.
J.N.: Se poate vorbi de o influenţare reală a justiţiei prin presa? Dreptatea se face cu legea în mână, judecătorii nu ar trebui să fie influenţaţi.
C.T.: Aşa e, dar şi în lumea dvs., ca şi în lumea justiţiei, există nişte nume şi nişte voci, nişte creioane, care au o putere de convingere extraordinară. Când scriu nişte ziarişti de mâna a patra, încearcă acolo un articol aşa, e altceva... Dar când sunt nişte nume de referinţă cum e domnul Marius Tucă, dl Cristoiu, domnul Cristian Tudor Popescu, şi nu-i mai înşir să nu se supere ceilalţi ... contează enorm prin judecăţile pe care le fac.
J.N.: Vorbeam de reformă în justiţie. Ce părere aveţi despre noul Cod Civil?
C.T.: Are câteva lucruri interesante. În primul rând a adunat toată legislaţia civilă din multiplele acte unde le răspândise Codul civil – 10-15 bucăţi – fără noimă. De exemplu, se abroga, dar nu se aruncă peste gard Codul Familiei. Nu are ce căuta Codul Familiei, e inclus în noul Cod Civil. Decretul 31 din 1954 privind persoanele fizice şi juridice. Vechime 66 de ani. Dispoziţiile sunt aici. Decretul 167 din 1958. Codul Comercial. Toate sunt reunite în noul Cod civil. E un lucru bun care s-a făcut. Multe dintre instituţii sunt aduse la zi, dar tot Codul lui Napoleon rămâne bază. S-au înlocuit arhaismele vremii, dăm altă definiţie proprietăţii sau instituţiilor de bază. Dar e bine că sunt adunate în Codul civil. Asta una. Doi, apar instituţii noi. Cum e instituţia logodnei, cea a regimului dotal, deci e un lucru bun.
J.N.: Noi, românii, ca mentalitate, suntem pregătiţi pentru o astfel de lege?
C.T.: Dar lucrurile prevăzute de noul Cod Civil nu sunt chiar noi. Au existat în codurile anterioare bine puse la punct. Şi logodnă, şi regimul dotal.
J.N.: La anul va expira mandatul şi vreţi să mai candidaţi pentru încă unul. De ce?
C.T.: Da, mi-aş dori încă un mandat ca să termin ce am început. Am scris câteva cărţi, dar aş vrea să scriu şi o carte despre istoria CNSAS, de la înfiinţare, cu istoria legii cu tot.
J.N.: O să fie o istorie romanţată?
C.T.: Da, şi ceva ce nu se vede dincolo de uşile închise.
J.N.: Ne puteţi dezvălui în avanpremieră ceva ce nu se ştie?
C.T.: Eu eram senator când s-a dat legea CNSAS, şi am participat efectiv la elaborarea ei.
J.N.: În 1999 s-a întâmplat.
C.T.: Da, în 1999. Ticu Dumitrescu spunea, ceea ce m-a nemulţumit la vremea respectivă, 'mi-a măcelărit legea'.
J.N.: De altfel a şi spus la un moment dat că îşi retrage paternitatea, ca asta nu mai e legea Ticu.
C.T.: Şi eu am obiectat la vremea respectivă. Putea să spună că am operat ca un medic chirurg. Ceea ce am şi făcut, e adevărat.
J.N.: Deci recunoaşteţi că i-aţi 'măcelărit' legea…
C.T.: Nu, că erau mai multe proiecte la vremea aceea în Parlament. Era proiectul lui Văcaru, era al lui Cerveni şi asta era al treilea proiect. Nu s-a ales nici unul din ele, ci unul neutru. Sunt lucruri care nu se cunosc. Altceva. Bunăoară m-am împăcat cu domnul Tăriceanu.
J.N.: De unde a pornit războiul cu el?
C.T.: Apăruse în presă că l-am făcut securist. Nu. La vremea respectivă, şi am spus-o la televizor unei foste studente ale mele, de la Realitatea, care se pare că nu a înţeles nici până acum că poţi să ieşi la public cu bombe, dar trebuie să ai grijă să reproduci adevărul. A dat că e securist. Nu există. Am fost la sediu şi am verificat. Era vorba despre verificarea tuturor celor care candidau la Senat. Au fost trei verificări. La primele două a ieşit ca nu a colaborat. La a treia verificare, era o listă pe care mi-au băgat-o pe sub uşă unii de aici, o să spun eu în carte cum stă treaba, în care era domnul Tăriceanu era descris că are dosar. O foaie de hârtie. Eu fiind judecător am fost la sediul ăl mare şi am verificat personal dacă are ceva. N-avea, domne, omul, dar nimic. Şi i-am repetat de vreo trei ori domnişoarei care mi-a fost studentă, nu mi-aduc aminte cum îi zice, că nu are nimic dl Tăriceanu. S-a încercat să se prezinte aşa pentru ocuparea postului de preşedinte al CNSAS. Doamnă, a fost război aici.
J.N.: Miroase a complot ce spuneţi dvs.
C.T.: Da, se pare că era o bătaie, o ambiţie. Era cineva care fusese numit să deţină postul înainte de alegeri şi s-a dorit ca acela să fie neapărat. Eu am intrat cu gluma aceea, cu votul uninominal. Deci nu avea şi nu are absolut nimic dl Tăriceanu. Dar hârtia o ţin, o pun fotocopie în carte, nu o las aşa. Se vede numele, Tăriceanu…
J.N.: Nu ne-o arătaţi, să-i facem o poză, să o dăm la ziar?
C.T.: Vă promit că sunteţi prima invitată la lansare. Nu, reluăm un subiect care nu cred că-l avantajează acum. Deci ce s-a vrut: 'domnule nu-l lăsa pe ăla să vină preşedinte ca dacă vine preşedinte îţi răscoleşte dosarul, nu-i bine. Hai să fiu eu, că.. ' ştiţi se fac d-astea. E incredibil. De ce e incredibil? Pentru că toţi cei 11 membri ai colegiului CNSAS au aceleaşi drepturi. Unul singur, preşedintele colegiului, e ordonator de credite, care nu-i o fericire.
J.N.: Nu-i o fericire să ai banu pe mâna…
C.T.: Exact, că trebuie să răspunzi de el. Nu avem de ce ne lupta între noi când sunt locuri fixe şi stai acolo... Pentru ce să te lupţi. Că ai intrat, eşti acolo, ce contează că aşa şi pe dincolo Revenind la întrebare. Aş vrea în mandatul ăsta să fac o propunere, cum ar trebui să arate legea asta. Adică să fie eficienta.
J.N.: Daţi-ne câteva exemple.
C.T.: În primul rând aş face distincţiile acelea despre care am vorbit la început, ca 1. legea să aibă în vedere doar pe cei ce acced la funcţii publice care îşi bagă botul în borcanul cu miere numai pe aceia şi nimeni altcineva. 2. Să se sancţioneze numai minciuna sub forma falsului în acte publice. Dacă oamenii recunosc public că au colaborat, nu este nici o problemă, se dă votul în cunoştinţă de cauză. Pe de altă parte a crescut numărul celor ce vor să îşi vadă dosarul. A ajuns pe la 3000. La sediul CNSAS au condiţii optime, să facă şi copiile solicitate. Acum suntem foarte aglomeraţi cu indemnizaţiile celor ce au avut de suferit, iar dosarele le-am preluat noi.
J.N.: Domnule Turianu, politică va mai place? În politica v-aţi mai întoarce?
C.T.: Ce se întâmplă, eu am fost fericit că prin statutul de membru CNSAS şi se interzice să faci parte şi să desfăşori activităţi politice, deci mi-am recăpătat statutul de magistrat de mai înainte, şi aş dori să candidez iar la funcţia de membru al CNSAS. Nu m-am gândit la o funcţie politică (deputat, senator). Nu s-a avansat şi presupun că nu va avansa cineva vreo propunere.
J.N.: Ce va face să înclinaţi balanţa în favoarea unui nou mandat de membru CNSAS şi nu de senator ? Aţi mai fost senator.
C.T.: Da, am fost senator, dar parcă altfel lucra Senatul în vremea aceea. Ne mai certăm noi, dar nu existau atacuri la persoana de genul acesta. Eu am zis că am avut cele mai bune relaţii şi cu domnul Iliescu, deşi eram din partide diferite. Nu practicăm atacul la persoană. Noi ne certăm pe idei, pe lege, şi parcă era mai mult respect.
Acum se bălăcăresc, nu mai există loc de dialog. Iar în ceea ce priveşte activitatea legislativă, nu a prea excelat în ultima vreme. După câte observ eu regimul ordonanţelor a fost menţinut, indiferent de schimbarea de guvern. Cică ordonanţa are cea mai lungă viaţa, nu poate înlocui o lege. Nu s-au schimbat multe lucruri de când ţineam eu discursurile alea parlamentare şi criticam anumite lucruri. Aici mă refer la critici aduse Guvernului, Parlamentului, instituţiilor statului, Avocatul Poporului, etc. Sunt nişte deficienţe care continuă să subziste. Nu se vrea repararea lor. Unele, da, au fost înlăturate.
J.N.: Acum este o nouă temă în dezbaterea publică - modificarea Constituţiei, reducerea numărului de parlamentari.
C.T.: Da. Ideile astea au mai fost lansate şi sunt idei ce pot fi discutate şi eu zic că merită să fie discutate, mă refer comparativ la parlamentele altor ţări. Sunt peste 400 de oameni. E adevărat că acum nu se mai calcă pe picioare cele două Camere, una este decizională.
J.N.: Da, dar traseul legii este acelaşi, atât că au mai scurtat din lanţul ăsta prin adoptarea tacită şi nu se mai blochează legile o dată intrate pe ordinea de zi.
C.T.: Totuşi, par mulţi parlamentari şi din câte am văzut din reportaje şi din scrierile ziariştilor că nu este o activitate chiar intensă în Parlament. Oamenii îşi văd liniştiţi de treburile lor. MulţI din ei. Sunt şi oameni serioşi.
J.N.: În sensul că au propriile afaceri?
C.T.: Şi la asta mă refer.
J.N.: Domnule Turianu, CNSAS este o instituţie subordonată Parlamentului. Cum este relaţia dintre Parlament şi CNSAS?
C.T.: Este o relaţie bună, ori de câte ori au făcut vreo modificare ne-au chemat şi pe noi. Dar nu am avut şanse de izbândă să susţinem nişte puncte de vedere, cam ignorate, dar a fost deschidere la discuţii.
J.N.: Sunteţi ascultaţi, dar nu sunteţi luaţi în seamă cu alte cuvinte.
C.T.: Cam aşa ceva. Este păcat că nu se profita de experienţă care există aici, că nu s-au adus nişte corectări la lege care ar fi utile şi necesare. Este foarte important ca prin această instituţie să se asigure puritatea morală şi să asigurăm să nu intre în funcţii de decizie oameni ce pot să imite ce au făcut înainte. Şi al doilea aspect foarte important, oamenii doresc şi acum să îşi vadă dosarul, cu toate că au fost cazuri când au albit pur şi simplu văzând cine i-a turnat, persoane apropiate…
J.N.: Dar mai există încrâncenarea aceea de la începutul anilor 90 când ziceai 'comunist, securist' parcă ziceai răul de pe pământ? Sau oamenii au început să se detaşeze?
C.T.: Nu mai e înverşunarea aia care exista când se auzeau cuvintele astea. Dar partea proastă e alta. Că a trecut de la înverşunarea aia ieşită din comun şi nejustificată…
J.N.: La o lehamite?
C.T.: Era bine dacă era lehamite. Dar s-a ajuns la nostalgiile trecutului. Sărbătoresc prin cimitire nu ştiu pe cine, îndemnaţi de faptul că nu îşi mai pot lua o casă, cu salariul… ceea ce nu este bine. Iar tineretul trebuie să ştie că are multe exemple. Sunt foarte mulţi tineri care nu realizează că oamenii se urmăreau, se turnau unii pe alţii. Era o problemă pentru că dacă spuneai unui vecin că nu ştiu cine dorea să treacă frontiera, i-a venit un gând sau a ascultat Europa liberă asta ducea la excluderea acelui individ din viaţa socială. Pentru că securiştii asta făceau cu relaţiile din familii: material de şantaj.
J.N.: Poate fi o cauză a acestui dezinteres faptul că e vorba de o altă generaţie, care dacă nu a trăit acele vremuri nu are cum să înţeleagă? Cei care s-au născut după Revoluţie au acum 22 de ani.
C.T.: Poate să fi şi ăsta un motiv pentru că dacă nu a trecut prin astfel de vremuri nu au cum să aprecieze. Ei nu înţeleg cum e cu frica, întreabă 'da' ce îi lua cineva de pe stradă?'. Nu lua, domne, de pe stradă. Dacă voiam să spun un banc, deschideam fereastra, mă aplecam până la jumătate să spun un banc de Ceauşescu… Ei, care vorbesc, critică, nu vor înţelege treburile astea. 

luni, 7 ianuarie 2013

Ce este „POLIŢIA POLITICĂ”?

"Opinia publică din România a luat act cu satisfacţie de aprobarea raportului întocmit de Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la proiectul de Lege privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică. Toată lumea a răsuflat uşurată – mai puţin membrii fostei poliţii politice bineînţeles – că după atâta aşteptare, amânări şi tergiversări, această lege atât de importantă pentru recăpătarea demnităţii noastre naţionale va fi trimisă, spre promulgare, preşedintelui României. Numai că, surpriză de proporţii, după ce senatorii au votat fără probleme cele 108 propuneri ale Comisiei de mediere ‑ fie textele Senatului, fie cele ale Camerei Deputaţilor şi nu puţine texte comune, rezultate din cele două variante – s-a strecurat în finalul raportului o chichiţă de ultimă oră care amână din nou, pentru a câta oară, promulgarea şi intrarea în vigoare a „legii Ticu”. Astfel, cu de la sine putere, membrii comisiei de mediere au găsit de cuviinţă ca, în final, respectiv la poziţia 109, să introducă un „Articol nou”, şi anume art. 24. Urmarea imediată a acestei nepermise adăugiri – şi păguboasei încăpăţânări a unora de a fi totuşi luată în consideraţie – este faptul că proiectul urmează a fi retrimis spre discutare sub acest din urmă aspect Camerei Deputaţilor, zic unii, ba chiar camerelor reunite, zic alţii. Sigur, însă că, până una alta, mai va până la declanşarea „Dosariadei”.
Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că „Articol(ul)” nou este, şi-mi pare rău că trebuie s-o spun, o aberaţie juridică de zile mari. Dar iată acest buclucaş art. 24: „Orice alte prevederi legale în vigoare contra reglementărilor prezentei legi privind regimul documentelor nu pot fi invocate pentru a împiedica aplicarea acesteia”. Este de-a dreptul ridicol ca membrii vreunui organism statal să poată interzice cetăţenilor României să invoce prevederile unor alte legi aflate în vigoare.
Ceea ce aduce „nou” varianta textului ce defineşte „poliţia politică”, aflat la poziţia 47, contrazice flagrant raţiunile pentru care art. 2 din aceeaşi lege „asigură dreptul de acces la informaţiile de interes public,... al persoanelor care ocupă următoarele funcţii”. În varianta Senatului, textul prevedea că „Prin poliţie politică se înţeleg acele structuri ale Securităţii create în scopul menţinerii puterii discreţionare a fostului Partid Comunist Român, prin suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Era vorba despre o definiţie a „poliţiei politice” cât se poate de echilibrată, rezultată în urma a numeroase dezbateri, şi care îi incrimina doar pe acei securişti care au acţionat explicit împotriva drepturilor şi libertăţilor funda­mentale ale omului.
Însă să vedem ce au reuşit să scoată membrii Comisiei de mediere din logica şi raţiunea acestui articol: „Prin poliţie politică se înţeleg toate acele structuri ale Securităţii create pentru instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, precum şi pentru suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Are loc astfel o nepermisă incriminare globală, de-a valma, a tuturor lucrătorilor fostei Securităţi, chiar şi a celor care, de exemplu, au lucrat în domeniul contraspionajului economic sau militar. Domenii care nu au nici un fel de legătură cu poliţia politică şi care fiinţează în toate marile democraţii ale lumii. Iar gafa cu Securitatea a acţionat pentru „instaurarea” puterii totalitar comuniste în România, şi nu după instaurarea forţată a acestei puteri, poate fi privită ca banală eroare de exprimare!
Reţin aici numai că această neaşteptată incriminare in integrum vine la puţin timp de la înaintarea unei propuneri legislative privind modificarea prevederilor Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Pe scurt, proiectul prevede ca doritorii de demnităţi publice din cele enunţate la art. 2 lit. a-z, foşti membri ai poliţiei politice şi persoanele cu antecedente penale să nu poată intra în Parlament. Propunerea legislativă survenită într-un moment în care se vorbeşte atât de asanarea vieţii noastre politice, a fost salutată de mass-media şi de reprezentanţii societăţii civile. Mă întreb dacă, după încriminarea in corpore a fostei Securităţi ca „poliţie politică”, vor mai exista suficienţi susţinători ai modificării şi în acest sens a legii electorale.
Pe de altă parte, încă de la alegerile trecute am constatat cu surprindere că Legea nr. 68/1992 nu cuprinde o interdicţie pentru persoanele cu antecedente penale de a candida. Aşa cum, de pildă, se prevede în Legea pentru organizarea judecătorească. De ce n-ar funcţiona o asemenea interdicţie şi în cazul parlamentarilor. Ar exista un minim de garanţie socială că persoana care aspiră la o demnitate publică se bucură de stima, consideraţia, respectul celor din jur şi care alcătuiesc laolaltă reputaţia (prestigiul) unui om".
(Adevărul – 19 octombrie 1999)