joi, 8 septembrie 2016

Criterii de delimitare a daunelor (Partea I. Natura daunei)


Deosebirea dintre daunele materiale şi cele morale este susceptibilă de o abordare mai nuanţată.
Daunele materiale reprezintă, credem, orice diminuare a integrităţii, funcţiunii şi randamentului oricărei entităţi materiale, indiferent de caracterul său patrimonial sau nepatrimonial. Desigur că atunci când cineva sparge un geam, prin aceasta produce o pagubă materială, care se înscrie în ordinea valorilor patrimoniale. Evaluarea în cifre băneşti a pagubei astfel produse nu constituie o problemă, bunurile patrimoniale având, fiecare, un echivalent pecuniar determinabil. Geamul spart poate fi evaluat cu uşurinţă, echivalentul său pecuniar putând fi determinat în funcţie de dimensiunea, calităţile şi munca de înlocuire, ale căror preţuri obiective sunt cunoscute şi intră în rulajul vieţii economice.
Atunci când unei persoane i s-a amputat un braţ, a fost desfigurată sau i s-a cauzat o altă suferinţă fizică, paguba produsă este, socotim, tot materială. Prin faptul că s-a produs o suferinţă fizică, paguba nu a devenit morală. Căci ce poate fi mai material decât un braţ pierdut, o funcţiune fiziologică alterată, virginitatea pe care violul a înlăturat-o din entitatea fizică a unei tinere femei. Acestea şi altele ca acestea sunt pagube materiale. Ele se înscriu în componenţa realităţilor obiective şi concrete. Şi, vom adăuga, chiar şi suprimarea vieţii unei persoane este tot o pagubă materială, căci ce poate fi mai material decât un om viu şi ce pierdere din ordinea realităţilor concrete şi preţioase poate fi mai materială decât pierderea vieţii unui om? Iar valoarea vieţii umane se conturează ca prejudiciu material atât pentru cel căruia i-a fost răpită, dar care nu mai poate exhiba pretenţii, cât şi pentru societate, în care viaţa fiecărui om reprezintă o fracţiune constitutivă a conglomeratului social, dar, mai ales, pentru cei alături de care viaţa persoanei s-a desfăşurat, în cadrul familiei, cadrul în care ea a reprezentat o entitate fizică, deci materială, cu aporturi şi funcţiuni înscrise în ordinea valorilor materiale. 
Daunele morale îşi au sorgintea în altfel de suferinţe decât cele fizice, în altfel de consecinţe decât cele obiectiv-materiale. Este vorba de suferinţele psihice şi de consecinţele care se înscriu în raporturile dintre componenţii unei societăţi.
Suferinţele psihice pe care le produce o insultă sau o calomnie reprezintă o realitate indiscutabil dăunătoare în viaţa unei persoane. Pacea sufletească, o anumită constantă a barometrului psihic caracterizează climatul moral sănătos de care are dreptul să beneficieze fiecare persoană. Tulburarea acestui climat moral, prin orice formă de agresiune psihică, creează o stare de nelinişte, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm şi paşnic al vieţii sufleteşti, deci o daună. Această daună nu are dimensiuni materiale, ea constituie o daună morală.
Dar consecinţele unei asemenea agresiuni morale nu se limitează la suferinţele şi zbuciumul sufletesc produs celui prejudiciat. Ele se realizează şi în reţeaua de relaţii sociale ale persoanei respective, relaţii influenţate de imaginea socială a acelei persoane. Există o circulaţie de păreri, observaţii, caracterizări privind pe orice persoană, care toate împreună realizează o imagine socială a persoanei respective. Această imagine are un deosebit aport în configurarea realităţilor pe care persoana le stabileşte şi le întreţine – în mod necesar – cu alte persoane, relaţii  care, şi ele, fac parte din patrimoniul moral al persoanei. Ştirbirea, prin răspândirea unor afirmaţii denigratoare a acestui patrimoniu moral reprezintă un prejudiciu care se înscrie în ordinea morală a realităţilor umane. Este deci vorba de o daună morală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu