Se afișează postările cu eticheta Noţiunea de vinovăţie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Noţiunea de vinovăţie. Afișați toate postările

luni, 18 noiembrie 2013

DICŢIONAR JURIDIC - NOŢIUNEA DE VINOVĂŢIE


Noţiunea de vinovăţie

Atât în reglementarea legală – art.19 Cod penal – cât şi în literatura juridică, aportul psihic al făptuitorului este denumit vinovăţie şi se manifestă sub forma intenţiei sau a culpei.
Este de observat, cu privire la termenul de vinovăţie că, între înţelesul său în vorbirea curentă şi semnificaţia pe care o capătă în legea penală (art.19 C.pen.) şi implicit între disciplina juridică, se desemnează o anumită lipsă de similitudine.
În vorbirea curentă, noţiunea de vinovăţie implică totalitatea elementelor care atribuie unei persoane răspunderea pentru o anumită faptă. Când spunem „X este vinovat”, înţelegem că X este acel care a săvârşit fapta şi că există toate condiţiile ca el să răspundă de această faptă. Când spunem „X este nevinovat” îl desprindem pe acesta de toate elementele faptei care ar fi putut să atragă pentru el răspunderea penală.
Din această sferă amplă a noţiunii de vinovăţie, în care intră – în vorbirea curentă – toate elementele de natură a atrage răspunderea penală, art.19 C.pen. nu reţine, în semnificaţia pe care o dă aceluiaşi termen, decât acele elemente care caracterizează poziţia subiectivă a făptuitorului, aportul volitiv şi intelectiv adus de acesta în săvârşirea faptei.
Este locul să menţionăm că semnificaţia termenului vinovăţie în sensul de îmbinare a tuturor elementelor care atrag răspunderea penală nu este apanajul exclusiv al vorbirii curente. Terminologia juridică a folosit şi foloseşte încă, în anumite situaţii, termenul de vinovăţie în aceeaşi semnificaţie mai amplă care desemnează totalitatea elementelor ce atrag răspunderea pentru fapta săvârşită.
Astfel, în art.66 din Codul de procedură penală se prevede: „Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia. În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie”. Titulatura marginală a acestui articol este „Dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor”.
În textul reprodus mai sus noţiunea de vinovăţie nu apare cantonată la semnificaţia de poziţie psihică a făptuitorului, aşa cum o defineşte art.19 C.pen., ci ea implică totalitatea elementelor care pot atrage aplicarea legii penale.
Mai accentuat este caracterizată prezumţia de nevinovăţie în art.23 alin.11 din Constituţie, în care se prevede: „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată” (s.n.).
Termenul nevinovăţie din acest text exclude nu numai existenţa poziţiei psihice a făptuitorului, ci existenţa tuturor elementelor care pot atrage aplicarea legii penale.
În regimurile juridice în care funcţionează instanţele cu juraţi, întrebarea care li se pune acestora la sfârşitul dezbaterilor este formulată în sensul următor: „Este vinovat X de a fi săvârşit...?” şi apoi se indică fapta pentru care a fost judecat. Este evident, că, în această întrebare, al cărui răspuns reprezintă punctul central al procesului, semnificaţia cuvântului „vinovat” nu este legată numai de poziţia subiectivă a celui judecat, ci de toate temeiurile care îl fac pe acesta pasibil de pedeapsă pentru fapta ce i s+a pus în sarcină.
În unele state, desfăşurarea oricărui proces penal începe cu întrebarea pusă inculpatului sau apărătorului acestuia dacă va pleda „vinovat sau nevinovat” (guilty or not guilty), în care semnificaţia noţiunii de vinovat se limitează la poziţia subiectivă în săvârşirea faptei, ci la totalitatea elementelor care pot atrage răspunderea penală.
Restrângerea noţiunii de vinovăţie, în legea şi disciplina noastră penală, la semnificaţia legată doar de poziţia subiectivă a făptuitorului îşi găseşte, credem, următoarele explicaţii:
- pe de o parte, apărea necesar ca, în terminologia juridică, să se adopte un termen unic pentru a desemna poziţia subiectivă, indiferent dacă ea se prezintă sub forma intenţiei sau a culpei;
- pe de altă parte, poziţia subiectivă este cea care imprimă acţiunii materiale colorit infracţional. Fără intenţie sau fără culpă, făptuitorul rămâne doar declanşatorul unei energii materiale ce produce un anumit rezultat vătămător. Această energie materială şi rezultatul vătămător nu atrag răspunderea penală decât dacă făptuitorul a lucrat cu intenţie sau din culpă, adică având acea poziţie subiectivă pe care legea penală o denumeşte vinovăţie.