Se afișează postările cu eticheta limba oficială. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta limba oficială. Afișați toate postările

vineri, 23 august 2013

Drepturile limbii române nu pot fi micşorate sau puse la îndoială în nici o situaţie


"Comentariile mele vor privi alineatul 2 al art. 8 în redactarea propusă de Comisia pentru învăţământ şi cercetare ştiinţifică, şi anume:
„În fiecare localitate se organizează şi funcţionează unităţi, clase sau formaţii de studii cu limbă de predare română şi/sau, după caz, cu predarea în limbile minorităţile naţionale, ori se asigură şcolarizarea în limba maternă... – şi, atenţie, de aici se adaugă – în cea mai apropiată localitate în care este posibil, în cadrul aceluiaşi judeţ.”
Este de observat că se propune modificarea textului iniţial sub două aspecte. În primul rând, conjunctivului „şi” i se adaugă disjunctivul „sau”. Alăturarea celor două cuvinte contrazice logic alin. 1 al aceluiaşi articol, care, atenţie, nu a suferit nici o modificare.
Ca atare, cum pentru identitate de raţiune se impune o identitate de soluţie juridică, ar fi trebuit să se utilizeze în alineatul 2 numai conjuncţia „şi”.
Ce se urmăreşte prin introducerea disjunctivului „sau”? Eu unul nu sunt în stare să-mi dau seama.
Singura constatare este că justapunerea celor două cuvinte tulbură grav înţelesul frazei şi poate da naştere la interpretări de natură să contrazică chiar gândirea celor ce au introdus această modificare.
Rog pe domnul Pruteanu să mă scuze pentru aceste observaţii de stil.
În cazul de faţă, este de-a dreptul absurd să-ţi poţi închipui armonia dintre şi-ul cumulativ şi sau-ul, în mod evident, alternativ. Nu de alternativitate este vorba, ci de cumulul unor situaţii faptice. Utilizarea sau-lui ne-ar putea duce, într-o interpretarea literară, vădit tendenţioasă, la excluderea cu totul a limbii române ca obiect de studiu obligatoriu şi în şcolile unde învăţământul se desfăşoară în limbile minorităţilor naţionale.
Sigur, nu trebuie să ajungem neapărat în zona relei-credinţe, dar, în momentul în care unul dintre colegii noştri a susţinut că esenţial este să se asigure predarea limbii române în tot cursul procesului de învăţământ, prea puţină importanţă având în vedere în ce limbă sunt predate istoria şi geografia, este bine să ne asigurăm prin mijlocirea unui text clar şi nefluctuant sub raportul posibilităţilor de interpretare că drepturile limbii române nu pot fi micşorate sau puse la îndoială în nici o situaţie.
Îmi permit să vă atrag atenţia că după alineatul în discuţie urmează un alt alineat, alineatul 3, şi el nemodificat, potrivit căruia „studiul în şcoală a limbii române, ca limbă oficială de stat, este obligatoriu pentru toţi cetăţenii români, indiferent de naţionalitate”. Am citit cuvânt cu cuvânt alineatul 3 al art. 8, tocmai pentru a pune în evidenţă logica întregii construcţii a textului în discuţie, logică de la care nu suntem îndreptăţiţi să ne abatem.
Acestea sunt motivele pentru care propun eliminarea disjunctivului „sau” şi deci păstrarea primei părţi a alineatului 2 în forma sa iniţială.
În al doilea rând, stimaţi colegi, nu înţeleg de ce a fost nevoie ca în partea finală a respectivului alineat să se introducă o sumă de elemente care, după părerea mea, mai rău încurcă lucrurile decât să le limpezească.
Textul iniţial spune că „...se asigură şcolarizarea în limba maternă, în alte localităţi, fireşte, în situaţia în care acest deziderat nu poate fi realizat în chiar localitatea în care domiciliază elevul sau elevii”.
Democratic ar fi ca şi pentru un singur elev să se creeze condiţii de şcolarizare în limba lui maternă, în aceeaşi localitate, aşa cum se întâmplă, de pildă, în Danemarca. Sigur că bugetul nu ne permite acest „lux”. Asta înţeleg. Tocmai de aceea textul prevede că se poate asigura şcolarizarea în alte localităţi. Că or fi ele mai apropiate sau mai depărtate, asta este o problemă de organizare şi cade în sarcina Ministerului Învăţământului şi inspectoratelor şcolare.
Recunosc că trebuie eliminată posibilitatea expedierii unui elev dintr-un judeţ în altul, motiv pentru care accept ca la finalul textului iniţial să se adauge cuvintele „din cuprinsul aceluiaşi judeţ”. În acest fel dăm satisfacţie şi limbii române, eliminând barbarismul „în cadrul aceluiaşi judeţ”. Nu credeţi că în loc de „în cadrul”, folosit în amendamentul comisiei, este mai corect să spunem „în cuprinsul”?
Domnule preşedinte, permiteţi-mi să vă înmânez modificarea ce se impune a fi adusă alineatului 2 al art. 8 din legea în discuţie." 

(Monitorul Oficial nr. 218 din 16 decembrie 1997, Partea a II-a, Dezbateri parlamentare, Senatul, Sesiunea I Ordinară)