DESTĂINUIRE

 

DESTĂINUIRE

 

Frumos e fânul înflorit

Cum şi poteca ce-l străbate

Spre gârla, care nu-i departe:

Cu gene verzi, cu vad cotit…

 

Eram copil, când pe câmpie,

Târziu, în noapte, numai eu…

Rugam încet supremul zeu

De-a face clipa veşnicie!

 

Şi câte vise mari, sub stele,

Îmi făuream, fără să ştiu

Că drumul vieţii e pustiu,

Atunci când n-ai noroc de ele!

 

Azi, amintirii devotat

Rămâne fânul înflorit,

Dar mă simt dârz şi fericit

Că lupta dreaptă n-am trădat