Prescripția executării pedepsei

Prescripția înlătură nu numai răspunderea penală, făcând imposibilă aplicarea sancțiunilor de drept penal, dar și executarea pedepselor stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

Rațiunea prescripției executării constă în aceea că, după trecerea unui interval mare de timp de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, executarea pedepsei n-ar mai prezenta eficiența necesară pentru realizarea scopului acesteia: prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către cel condamnat, cât și de către alte persoane.

Pentru ca prescripția executării pedepsei să opereze, se cere îndeplinirea unei condiții active, constând într-o comportare care să nu încalce prevederile legii penale (deoarece astfel cursul prescripției se întrerupe), precum și a unei condiții pasive, concretizată în trecerea timpului prevăzut de lege, fără să fi intervenit vreuna dintre cauzele de întrerupere prevăzute de art.163 C.pen.

Potrivit art.162 C.pen., termenele de prescripție a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt: a) 20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 15 ani; b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea; c) 3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda.

Aceste termene sunt stabilite în raport cu pedeapsa concretă, stabilită de instanță, ținându-se cont de cauzele ulterioare de modificare a acesteia (revocarea liberării condiționate și înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, iar nu cu pedeapsa abstractă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Pedepsele complementare aplicate persoanei fizice și măsurile de siguranță nu se prescriu.

Potrivit art.149 C.pen., termenul de prescripție a executării pedepsei amenzii aplicate persoanei juridice este de 5 ani.

Executarea pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice se prescriu într-un termen de 3 ani, care curge de la data la care pedeapsa amenzii a fost executată sau considerată ca executată.

Prescripția executării pedepsei înlătură – așa cum se prevede expres în art.161 C.pen. – executarea pedepselor principale: detențiunea pe viață, închisoarea sau amenda.

Prescripția nu înlătură executarea pedepselor principale în cazul: a) infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, indiferent de data la care au fost comise; b) infracțiunilor prevăzute la art.188 (omorul) și 189 (omorul calificat) și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei. Prescripția nu înlătură executarea pedepselor principale nici în cazul infracțiunilor de omor și omor calificat pentru care, la data intrării în vigoare a acestei dispoziții, nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării.

Cursul termenului de prescripție a executării pedepsei închisorii – așa cum se prevede expres în art.163 C.pen. – se întrerupe prin începerea executării pedepsei și prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni. Cursul termenului de prescripție a executării pedepsei amenzii se întrerupe și prin înlocuirea obligației de plată a amenzii cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

Dar, deși noul Cod penal nu prevede expres, socotim că pe lângă actele procesuale comunicate învinuitului sau inculpatului, au – cu atât mai mult – efect întrerupător de prescripție ți actele efectuate în prezența acestora (de exemplu, luarea interogatoriului, ascultarea unui martor, rezolvarea unei cereri de către instanță etc.).

Dacă prescripția a fost întreruptă prin îndeplinirea oricărui act având acest efect, timpul scurs, de la data săvârșirii infracțiunii până în acel moment, nu se mai ia în considerare la calcularea termenului de prescripție; după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen.