Instaurarea democraţiei şi eforturile de a-i respecta
esenţa şi exigenţele au dus la o schimbare nu atât de mentalitate cât de
preocupări ale populaţiei în ţările în care regimul democratic este luat în
serios. Este vorba de preocupările îndreptate către modul în care sunt conduse
treburile statului şi către coeficientul de capacitate, competenţă şi
corectitudine a celor ce deţin frânele conducerii.
Democraţia implică participarea cetăţenilor la
rezolvarea treburilor statului. Această participare se realizează prin
exercitarea de către fiecare cetăţean a dreptului electoral: dreptul de a alege
pe cel ce urmează să intre în organele de conducere ale statului. În momentul
când îşi exercită dreptul de vot, fiecare cetăţean este, dar mai ales trebuie
să fie conştient că prin această operaţie, aparent simplă şi anonimă – punerea
unei ştampile pe anumite nume – el contribuie în mod efectiv la determinarea
modului în care ţara va fi condusă. Ţara şi implicit propriile lui interese. De
aceea, el are dreptul şi, mai mult decât atât, datoria de a cunoaşte pe cel pe
care îl votează. Iar, mai târziu, atunci când conducerea statului s-a
constituit şi ea funcţionează cu efecte asupra vieţii tuturor cetăţenilor,
aceştia au dreptul de a-i cunoaşte bine pe cei care le influenţează şi
direcţionează destinele. Au dreptul de a-i cunoaşte în tot ceea ce priveşte
capacitatea lor, competenţa, modul de comportare, moralitatea şi natura
relaţiilor pe care le întreţin. Această cunoaştere, privind pe cei ce
candidează spre a fi aleşi sau pe cei care au fost aleşi, nu trebuie să
reprezinte simpla satisfacţie a unei curiozităţi clevetitoare, ci este o formă
prin care fiecare cetăţean în parte se edifică cu privire la cei ce urmează
să-l conducă sau care îl conduc şi îi direcţionează viaţa.
Democraţia nu poate fi concepută fără o
complementaritate de răspundere între alegător şi ales, între cetăţean şi
organul de stat, complementaritate care îi dă cetăţeanului dreptul de a-l
cunoaşte pe cel care a avut, are sau va avea un rol în conducerea mecanismului
atât de complicat al vieţii de stat.
În realizarea acestui drept al cetăţeanului, organele
de presă au un rol. Lor le revine adesea sarcina de a investiga şi a face
cunoscută înfăţişarea reală a vieţii publice şi personale a celor aflaţi pe
înălţimile piramidei politice, aspiranţi la posturile de conducere sau
deţinători ai unor asemenea posturi.
În legătură cu acest aspect al vieţii sociale, se
ridică problema de a şti când relatările presei privitoare la oamenii politici
vor reprezenta un aport real în definirea climatului politic şi când ele,
prezentând fapte deformate, de natură a crea o imagine publică negativă, se vor
putea încadra în prevederile ce sancţionează calomnia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu