joi, 24 aprilie 2014

Recursul extraordinar sovietic, din nou la modă


Discurs parlamentar
 
"Deunăzi am primit o scrisoare de la Vicariatul General Greco-Catolic Ucrainian din Rădăuţi. Da, într-adevăr, aţi ghicit! Este vorba tot despre un lăcaş de cult disputat. Numai că ceea ce m-a frapat – şi ar trebui să vă frapeze şi pe dvs. – este faptul că faimosul recurs în anulare începe să fie folosit peste tot. Încă puţin şi domnul procuror general va promova recurs în anulare şi împotriva alcătuirii echipei naţionale de fotbal a celuilalt general, Puiu Iordănescu! Şi-atunci, am greşit cu ceva când am afirmat că respingerea propunerii de eliminare din cod a recursului în anulare va însemna că acest instrument periculos, recursul special în materie civilă, substitut al teribilului recurs extraordinar de tip stalinist va prolifera nestânjenit? De fapt, de ce m-aş minuna domnilor când un coleg senator traduce enunţul leninist „Legalitatea este una de la Kaluga la Kazan” prin „Legalitatea e una de la Caligula la Cazan”!!!
Dar să revenim la scrisoare. Printr-o hotărâre definitivă a Curţii de Apel Suceava, un lăcaş de cult din Câmpulung Moldovenesc a fost redat enoriaşilor greco-catolici. Dar dl. procuror general scrofulos la datorie, atacă din oficiu cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiţie, hotărârea judecătorească irevocabilă de retrocedare. Pe motiv, păi cum altfel, că instanţa ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti!
Iată, domnilor colegi, că degeaba am pedalat unii dintre noi că recursul în anulare se va toci cât de mult va fi folosit în problema caselor naţionalizate. Nu, domnilor! Recursul în anulare – acum, rămas în picioare în urma votului din Senat – din motive de care, înţelegeţi-mă, nu mai vreau să-mi amintesc – este folosit la ce te gândeşti şi mai ales la ce nu te gândeşti. Dar, asta e!
Acum, că tot i-a rămas procurorului general asul în mânecă, trebuie să-l folosească. Să trecem însă şi peste asta. Numai că, pronunţându-se asupra recursului în anulare referitor la retrocedarea aceluiaşi lăcaş de cult, Curtea Supremă de Justiţie scrie negru pe alb, citez:
„Este adevărat că, prin Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, Decretul nr. 358/1948 (privind stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic – n.n.) a fost abrogat, însă această împrejurare nu este de natură a stinge dreptul de proprietate al statului, care s-a constituit pe baza unui act normativ în vigoare la acea dată... În consecinţă, în speţă, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti s-a concretizat prin aceea că cele două instanţe au cenzurat un act de guvernământ – atenţie! –, retrocedând imobilele din litigiu, retrocedare care nu poate fi făcută decât tot printr-un act normativ ce intră în sfera de atribuţii a Parlamentului” (n.n.).
Cât se poate de corect! Problema, deci, este una pur juridică vizând în esenţă şi exclusiv regimul de proprietate. Nu poate nega nimeni acest lucru. Până şi Legea Cultelor, nr. 177/1948, stipulează în mod expres că „averea cultelor dispărute ori a căror recunoaştere a fost retrasă revine Statului”.
Deci, STATUL, domnilor, este proprietarul acestor lăcaşuri de cult, nu enoriaşii şi cu atât mai puţin capii celorlalte culte religioase, care capi nu fac decât să imagineze ori să întreţină reale stări conflictuale. Şi cum comisiile mixte formate din reprezentanţii clericali ai celor două culte religioase, instituite prin Decretul-lege nr. 126/1990, au fost sublime dar au lipsit cu desăvârşire, nu era datoria Statului, cel căruia i-a revenit proprietatea să rezolve problema?
Sigur că da! Numai că în Parlamentul României, când s-a ajuns la elaborarea respectivului act normativ, s-au auzit destule voci „constructive” care au spus: „Mai lăsaţi-ne în pace, că noi nu ne ocupăm de treburi bisericeşti”! Şi uite aşa bălmăjim legile, jucându-ne cu cartelele de vot, de parcă am da cu banul. Când ne aflăm în sală, bineînţeles !
În încheiere, sper să nu fi cobit în ceea ce priveşte echipa naţională de fotbal, dar de la recursul în anulare – cum, zic eu, încercai să vă demonstrez – te poţi aştepta la orice ! După cum la orice te poţi aştepta şi de la cei chemaţi să judece aceste recursuri „speciale” – adică comploturile, pardon, completele de la Curtea Supremă de Justiţie – care, miram-aş, să n-o întoarcă după cum bate vântul. Doamne fereşte !"

(Monitorul Oficial nr. 13 din 16 iulie 1997, Partea a II-a, Dezbateri parlamentare, Senatul, Sesiunea I Ordinară)

Un comentariu:

  1. Ehei, domnule profesor câte cazuri de retrocedare nerezolvate mai există în Transilvania... Există exemple halucinante. De exemplu există sate în care termenul "alternativ s-a interpretat aşa: Existând o biserică ortodoxă şi una gr.catolică, Ortodocşii fac slujbă alternativ, o duminică într-un, o duminică în cealaltă. Gr.catolicii fac slujbă pe unde apucă, uneori acasă la câte un credincios, dacă nu cumva şi-au făcut deja noi biserici.
    Mai există şi cazuri care frizează maladivul.
    Bisericile ortodoxe, prin definiţie au nava pătrată (în formă de cruce), cele catolice, dreptunghiulară, în formă de arcă. Pentru a se schimba forma navei s-au construit un fel de aripioare suplimentare compromiţându-se rezistenţa, ba mai mult, s-au dăugat multe turnuri şi turnuleţe care îngreunează. Deja la multe au apărut crăpături. În locuri unde s-a retrocedat s-au deschis procese pentru recuperarea unor bani băgaţi fie în pictură (uneori absolut penibilă făcut prin distrugerea picturii originale, valoroase) sau pe în "îmbunătăţiri structurale", de exemplu un trotuar de 1,1mx3,5m ...

    RăspundețiȘtergere