marți, 7 iunie 2016

Poliţia – între siguranţa cetăţeanului şi cea a clanurilor mafiote


Specialiştii în combaterea crimei organizate din întreaga ţară se arată surprinşi de rapida ascensiune a grupărilor mafiote. Se recunoaşte astfel, şi oficial cruda realitate a zilelor noastre. Faptul că locuitorii marilor oraşe au ajuns practic să fie terorizaţi de membrii acestor periculoase bande înarmate. Că mulţi dintre patroni, înainte de a‑şi achita dările către stat, au grijă să plătească temutelor clanuri aşa numita „taxă de protecţie”. Iar perpetua rotire de cadre de la conducerea inspectoratelor de poliţie aduce mai mult cu o haotică mişcare browniană decât cu nişte măsuri concrete de stăvilire a creşterii fără precedent a fenomenului infracţional.
În tot acest timp în care lupta pentru „funcţii” şi grade în cadrul Ministerului de Interne a ajuns de notorietate, tâlhari extrem de periculoşi dau interviuri televizate, anunţând în direct la buletinele de ştiri că tocmai au trecut graniţa României înarmaţi până în dinţi. Şi, pentru ca umilinţa anchetatorilor să fie deplină, mai anunţă şi localitatea din Spania unde vor poposi. Totul în condiţiile în care aceştia sunt daţi în urmărire generală. Atunci, de ce să ne mai mirăm de veritabilele lupte de stradă purtate ziua în amiaza‑mare între diverse clanuri mafiote care se războiesc pentru câştigarea supremaţiei lumii interlope? Şi care au ajuns să fie, la rândul lor, televizate în direct? Societatea românească asistă, neputincioasă, la răpiri, sechestrări şi torturi. La exerciţii în stil mafiot. La tot mai dese confruntări în care se folosesc, la vedere, mitraliere, pistoale automate şi grenade. Toate, bineînţeles, în mâinile infractorilor care se strâng câteva zeci şi chiar sute, blocând bulevardele şi terorizând cartiere întregi.
De asemenea, opinia publică priveşte stupefiată la televizor cam, în faţa acestor răbufniri de violenţă, trupele de intervenţie ale poliţiei răspund cu apeluri la calm. Şi nu din cauză că respectivii luptători nu ar fi pregătiţi să facă faţă unei asemenea misiuni. Din contră chiar! Atâta doar că lipseşte ordinul decisiv de intervenţie în forţă, aşa cum ar fi normal. Comandanţii se mulţumesc să apară a doua zi şi să se declare victorioşi că n‑au permis extinderea răfuielii în tot oraşul.
Numai că, mergându‑se pe aceeaşi logică, se va ajunge ca aceste răfuieli sângeroase să aibă loc în mod organizat, cu taxe plătite legal poliţiştilor. Pentru ca aceştia să vegheze ca mafioţii să se poată război în linişte.
După modelul curselor ilegale de maşini, iar pentru ca efectul psihologic asupra bietului contribuabil să fie total, respectivele răfuieli ar trebui să aibă loc chiar între blocuri. La vedere. Şi la ore anunţate dinainte, pentru ca nici un copil din cartier să nu piardă scenele măcelurilor cu săbii Ninja. Totul, bineînţeles, în limitele cordoanelor de poliţişti, pentru a nu fi terorizaţi, cel puţin în acea zi, şi cetăţenii altor sectoare. Aceste imagini difuzate zilnic din Berceni, Rahova, Ferentari şi alte cartiere ale Capitalei sunt comparabile prin violenţă doar cu cele ale minerilor din perioada lor de glorie. Însă, la fel ca şi acelea, au acelaşi efect terifiant asupra cetăţeanului şi sentimentelor sale de siguranţă. A celui care priveşte năucit cum „mascaţii” poliţiei se roagă de infractorii care agită puştile în aer să rămână barem pe loc. Aceiaşi poliţişti, bine antrenaţi, dar care atunci când participă la o razie ultrasecretă au mereu surpriza să dea doar peste bătrâne, gravide şi bebeluşi, cei vizaţi aşteptând să treacă furtuna în cine ştie ce bar select. Căci „scurgerea de informaţii” este principala cauză a neputinţei poliţiei în faţa crimei organizate.
Ca şi faptul că restul şefilor preferă să nu se apropie prea mult de afacerile ilicite ale grupărilor mafiote aflate sub o înaltă protecţie, ştiind că oricând îi paşte o înaintare „pe linie moartă”. Şi cine să mai contabilizeze încă o „blocare” a unui ofiţer cu iniţiativă, în toată această campanie de epurare ce are loc la vârful poliţiei?
Perspectivele luptei împotriva crimei organizate sunt, într‑adevăr, cât se poate de sumbre. Dar nu anulate cu totul, cel puţin atâta timp cât patrulele formate din tineri jandarmi înarmaţi doar cu bastoane de cauciuc continuă să facă, noapte de noapte, noi şi noi arestări printre traficanţii de droguri care au împânzit Capitala. Pe tăcute, aşa cum se face orice arestare, fără tam‑tam‑ul mediatic făcut de comandanţii poliţiei atunci când „reuşesc” să convingă clanurile mafiote să se măcelărească „doar” în perimetrul unui singur cartier. Ceea ce denotă o mai mare grijă faţă de siguranţa acestor grupări decât de cea a cetăţenilor de rând.

(Curentul – 17 februarie 2004)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu