1. Constituţia revizuită în anul 2003 admite în
cuprinsul art.72 alin.(1) că: „Deputaţii
şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru
opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”.
Imunitatea parlamentară prevăzută de art.72
alin.(1) din Constituţie reprezintă deci o garanţie a exercitării mandatului, iar nu
un privilegiu al parlamentarului ori o cauză de exonerare de răspundere penală.
Cum arătam (Imunitatea parlamentară în actuala Constituţie),
imunitatea nu conferă parlamentarului privilegii absurde în raport cu cerinţele
legii penale. Ea nu îl protejează la modul absolut decât în ceea ce priveşte opiniile şi voturile
exprimate în virtutea mandatului ce i-a fost încredinţat în mod
democratic de către alegători. Imunitatea parlamentară este o cauză de
„iresponsabilitate politică specială”, fiindcă se raportează numai la anumite infracţiuni
(calomnie, insultă, ultraj comise în febra dezbaterilor parlamentare) derivând
din voturile şi opiniile emise de parlamentar în cursul exercitării mandatului
său şi pentru care deputaţii sau senatorii pot fi traşi la – atenţie! – răspundere juridică (civilă,
disciplinară ori contravenţională).
2. Pentru infracţiunile ce nu au nici o legătură
cu îndeplinirea acestui mandat, parlamentarul răspunde penal ca orice alt
cetăţean, singurele înlesniri ce i se recunosc fiind de ordin procedural.
Prin menţinerea în textul art.72 alin.(2) a primei
sale părţi, potrivit căreia: „Deputaţii
şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu
au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea
mandatului”, legiuitorul constituant nu face decât să precizeze că nu este
înlăturată incidenţa legii penale pentru faptele străine exercitării
mandatului, deputatul şi senatorul urmând să răspundă penal ca oricare alt
cetăţean.
3. Iată cum
se prezentau în presă amendamentele adoptate de Comisia comună a Camerei deputaţilor
şi Senatului, „amendamente” rezultate din „aşchierea” tezelor art.72
alin.(2) din Constituţia în vigoare:
CONSTITUŢIA
ROMÂNIEI
|
Amendamente
ADOPTATE
|
Art.72.- Imunitatea parlamentară
|
Nemodificat
|
Art.72.- (1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la
răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în
exercitarea mandatului
|
Nemodificat
|
Art.72.- (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi
trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau
cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi
percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care
fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se
pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie.
|
Art.72.- (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi
trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau
cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
Grupuri: UDMR
- ADOPTAT
|
|
Art.72.- (21) Deputaţii şi senatorii nu pot fi
percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care
fac parte, după ascultarea lor.
- ADOPTAT
|
Art.72.- (3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau
senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va
informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a
percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei
pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
|
Nemodificat
|
De altfel, analizând noua sesizare de
neconstituţionalitate privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, Curtea
Constituţională a României a explicat de ce Parlamentul nu poate să se implice
în procesul de reţinere, arestare sau percheziţie a unui parlamentar.
Acceptarea posibilităţii ca Parlamentul, prin Camerele sale, să procedeze la
examinarea probelor ce stau la baza cererii de reţinere, arestare sau
percheziţie a unui deputat sau senator ori a cererii de începere a urmăririi
penale a unui membru al Guvernului care are şi calitatea de parlamentar, ar
echivala cu admiterea unei ingerinţe a Legislativului în activitatea altor
autorităţi publice, în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile constituţionale
referitoare la separaţia puterilor în stat.
5. În fine, partea finală a aceluiaşi articol 72
alin.(2), potrivit căruia: „Urmărirea şi
trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie”, a fost instituită de legiuitorul constituant
o altă garanţie procesuală a libertăţii individuale a parlamentarilor.
Stabilind competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
legiuitorul constituant a avut în vedere competenţa personală care este
determinată de unele calităţi (cum ar fi aceea de deputat, senator, militar,
notar public etc.) pe care le pot avea făptuitorii în momentul săvârşirii
infracţiunilor.
Migraţia de la o instanţă la alta a unor
parlamentari „iuţi de picior” explică propunerea de eliminare a respectivului
text din proiectul de revizuire a Constituţiei, prin care parlamentarii cu
dosare penale ar fi scoşi din competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie, urmărind a fi judecaţi de aceleaşi instanţe ca orice „inculpat de
rând”...
6. În ceea ce priveşte precizarea din cuprinsul
art.72 alin.(3), potrivit căreia în ipoteza în care Camera sesizată constată că
nu există temei pentru reţinere, „va dispune imediat revocarea acestei măsuri”
contravine flagrant prevederilor art.23 alin.(2) din legea fundamentală: „Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea
unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege”,
adică numai cazurile şi procedura prevăzute de legea de procedură penală. Şi în
cazul făptuitorului reţinut se păstrează aceleaşi drepturi şi obligaţii
procesuale, iar sarcina dovedirii că „sunt probe sau indicii temeinice că a
săvârşit o faptă prevăzută de legea penală” (art.143) revine judecătorului. Cum
însă măsura reţinerii preventive – care se ia în cazurile prevăzute în art.148
precum şi în caz de infracţiune flagrantă – „poate dura cel mult 24 de ore”
(art.144), organul de cercetare penală este obligat să încunoştinţeze, de
îndată, pe procuror cu privire la luarea măsurii reţinerii.
Pe de altă parte, nu vedem cum pentru reţinere ar
putea Camera să dispună revocarea acestei măsuri care nu poate fi luată decât
în condiţiile prevăzute în art.143 Cod de procedura penala şi există vreunul
din cazurile prevăzute în art.148 din acelaşi cod. Potrivit textelor
menţionate, „măsura reţinerii – care poate dura cel mult 24 de ore – poate fi
luată de procuror ori de organul de cercetare penală faţă de învinuit sau
inculpat, numai după ascultarea acestuia, în prezenţa apărătorului dacă sunt
probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
7. IATĂ CUM SE PREZINTĂ LA ACEASTĂ ORĂ PROPUNEREA
FINALĂ DE REVIZUIRE ÎNFĂŢIŞATĂ CURŢII CONSTITUŢIONALE:
„pct.75. Articolul 72 se modifica si va avea
urmatorul cuprins: Denumirea articolului va fi: „Raspunderea
parlamentarilor”. Articolul va avea urmatorul cuprins: „(1) Parlamentarii
raspund juridic, individual, pentru incalcarea contractului electoral, daca
voturile sau opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului contravin
obligatiilor asumate prin contractul electoral
(2) Parlamentarii raspund juridic,
individual, potrivit legii, pentru prejudiciile produse poporului roman
de legile pentru care si-au dat votul, in ciuda faptului ca legile
respective nu au facut parte din Programul Legislativ aprobat de popor
(3) Raspunderea parlamentarilor pentru
faptele prevazute la alineatele (1) si (2) este imprescriptibila
(3) Parlamentarul care a incalcat legea
penala este urmarit, perchezitionat, retinut, arestat si trimis in judecata,
potrivit legii. Urmarirea si trimiterea in judecata penala se fac de catre
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Competenta de
judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.”