În urmă cu 19
ani, indiscutabil, se putea vorbi de o presiune a electoratului pentru
introducerea votului uninominal, demers sprijinit de marea majoritate a
asociaţilor reprezentative ale societăţii civile. Ceea ce se dorea, prin aceste
demersuri, era asumarea responsabilităţii personale a oamenilor politici pentru
acţiunile lor şi renunţarea, o dată pentru totdeauna, la autoprotectoarea „umbrelă
de partid”. Numai că, în timp ce societatea civilă vrea cu adevărat demararea
unei reforme electorale, majoritatea clasei politice se mulţumea cu simple
clamări. De altfel, chiar dacă ar fi existat voinţa politică necesară pentru
adoptarea acestui sistem, atunci – în plin an electoral – nu mai era nicicum
posibil de pus în practică, căci absenţa timpului necesar implementării
sistemului de vot uninominal reprezenta, este adevărat, în acel moment,
dificultăţi majore.
Iată ce
susţineam la acea vreme:
·
„Se
discută mult, în ultima vreme, despre avantajele votului uninominal, ziarul Adevărul
fiind, pare-se, convins că prin modificarea legii electorale în acest sens ar
putea fi total eliminate inconvenientele votului pe listă practicat astăzi.
Într-adevăr, la prima vedere, votul
uninominal pare a fi mai avantajos din punctul de vedere al electoratului,
căruia i s-ar permite să aleagă în cunoştinţă de cauză, dându-şi astfel votul
în favoarea celor mai valoroşi candidaţi. Ceea ce, iarăşi aparent, nu se prea
poate întâmpla în cazul votului pe liste. Există însă un număr de întrebări
privind eficacitatea votului uninominal în condiţiile concrete ale ţării
noastre, dominată de incultură politică şi, prin aceasta, dispusă cu
precădere la reacţii emotive.
Prima dintre aceste întrebări ar fi aceea
privitoare la suportarea cheltuielilor campaniei electorale. Este de presupus
că partidele, la nivelul fondurilor de care dispun, şi-ar susţine proprii lor
candidaţi. Cea ar avea însă de făcut un candidat realmente independent care,
în ciuda moralităţii lui desăvârşite şi a valorii profesionale ieşite din
comun, nu are bani să susţină o minimă publicitate electorală (afişe, întâlniri cu electoratul, deci
închirierea unei săli, mesaje prin mijloace mass-media etc.), toate
implicând sume considerabile şi pe care nu are cum să le procure? Cum
s-ar descurca un asemenea candidat independent? Desigur, ar fi nevoiţi să
accepte, dacă i se oferă prilejul, sponsorizarea cuiva, fie ca acest „cuiva”
este persoană fizică sau juridică interesată în promovarea unor scopuri cu
bătaia mai lungă. Nu cumva independentul intră în acest fel în reţeaua unui
anume tip de clientelism, diferit, se înţelege, de cel practicat de partide,
dar nu mai puţin periculos decât acesta, căci este mult mai bine disimulat? Deci, iată
motivul principal pentru care mă îndoiesc că prin vot uninominal ar putea fi
eliminat clientelismul.
În al doilea rând, ar fi de observat că
votul uninominal funcţionează şi dă rezultate în ţările anglo-saxone, dar
aceasta în condiţiile unui bipartitism consacrat clar, verificat de-a lungul
câtorva secole (S.U.A., Marea Britanie etc.). Ce s-ar întâmpla însă într-o ţară
ca a noastră, aflată prin ipoteză, la începuturile democraţiei şi în care
numărul partidelor în activitate, deci dornice să participe la alegeri, este de
ordinul zecilor? Este limpede că toate aceste partide vor veni cu candidaţii
lor, cărora li se vor adăuga candidaţii independenţi, în final ajungându-se ca electoratul
unei circumscripţii să fie obligat a-şi desemna reprezentantul dintre sute de
candidaţi, cei mai mulţi dintre ei necunoscuţi. Cum va şti alegătorul să
distingă seriozitatea, competenţa şi buna-credinţă de contrariile acestora,
deci de superficialitate, mediocritate profesională şi rea-credinţă? Apoi,
să nu-i uităm pe escroci, prin definiţie inteligenţi şi cu charismă
şi a căror menire este tocmai de a zăpăci mintea omului de bună-credinţă şi de
a-l face să se încreadă în el. Un astfel de escroc poate avea oricând
întâietate în faţa unui candidat sobru, cu bun-simţ şi căruia îi repugnă să
toace vrute şi nevrute doar pentru a culege simpatii facile. Şi ştim că aşa
se întâmplă în societate. Atunci, ce grilă de selecţie oferim electoratului
pentru a-i garanta o alegere corectă? Evident,
o astfel de grilă nu a fost şi nu va fi niciodată inventată !
A treia întrebare pentru viitoarea
compoziţie a forului reprezentativ căci, în cazul votului uninominal ne
putem foarte bine închipui că sub cupola parlamentului s-ar regăsi câteva sute
de parlamentari animaţi de cele mai felurite idei cu putinţă. Cum ar putea
fi ei aduşi la o armonizare a opiniilor şi viziunilor globale în absenţa căreia
orice acţiune legislativă este de neimaginat? Nu ar deveni un astfel de
parlament – eclectic prin definiţie – o pradă cât se poate de uşoară pentru un
executiv rodat şi cu idei omogene? Înclin să cred că da! Cu atât mai
mult cu cât şi astăzi, de foarte multe ori, Parlamentul a ajuns un soi de anexă
a executivului, forului legislativ fiindu-i greu să mai ţină pasul cu maldărele
de ordonanţe ce cată a lua locul legii.
În sfârşit, întrebările de mai sus ne
permit să întrezărim efectele negative ale votului uninominal şi nicidecum
consolidarea democraţiei. Dimpotrivă, am asista la slăbirea acesteia până la
pulverizare...”.
· „Trecând însă la sistemul electoral actual,
cel exclusiv pe liste de partid, acesta, cum bine ştiţi, a fost supus unei arii
nesfârşite de critici. Principala acuză adusă este aceea că, sub umbrela prea
largă a listei de partid, se pot ascunde foarte uşor tot felul de corupţi,
incapabili, escroci sau, în cel mai bun caz, tot felul de rubedenii, iar
exemple există cu duiumul. Ne punem chiar întrebarea: dacă este mai important
partidul, atunci la ce bun să mai înşirăm numele candidaţilor? Motiv pentru
care v-aş sugera să propunem transformarea buletinului de vot într-un fel de
cărticică de colorat care să cuprindă doar semnele electorale – ochiul, cheia,
garoafa, trandafirul, cireaşa (...) – şi să votăm pe aceste semne electorale.
Totuşi, din punctul meu de vedere, aceasta nu înseamnă că, în acest moment
premergător campaniei electorale, nu s-ar mai putea face chiar nimic.
Iată ce propun:
o soluţie intermediară de compromis între cele două extreme ar reprezenta-o
introducerea aşa-numitului scrutin plurinominal, adică o îmbinare a celor două
sisteme de votare. Astfel, n-ar mai fi nevoie de o costisitoare redesenare a
circumscripţiilor electorale şi s-ar oferi totodată posibilitatea ca, în cadrul
celor 41 de circumscripţii existente, electoratul să-şi poată alege
parlamentarii doriţi pe listele de partid. Această formulă şi-a găsit
materializarea, după cum bine ştiţi, în numeroase iniţiative legislative care,
iertaţi-mă, continuă să zacă în sertarele comisiei noastre juridice.
Principalele avantaje ale acestei metode, în care se votează omul de pe lista
unui anume partid, ar fi că nici nu se produce o disipare a votului. Este păstrată
şi coerenţa politică şi, nu în ultimul rând, electoratul are dreptul de a
desemna propria listă de valori, fără a se mai afla la mâna făuritorilor de
liste din interiorul oricărui partid”.
În raport de cele ce preced, arătam că nici unul
dintre cele două sisteme nu puteau da sastisfacţie la modul absolut. Nu ne
rămânea deci decât să cântărim cu grijă lucrurile şi să optăm pentru cel mai
puţin rău.
- Va urma -
Cronica
Română nr.631 din 14 februarie 1995.