„Constituţia, interpretată greşit. Procurorii nu trebuie să ceară urmărirea penală a parlamentarilor”

Articol preluat de la mariustuca.ro

 "EXCLUSIV. Corneliu Turianu: „Constituţia, interpretată greşit. Procurorii nu trebuie să ceară urmărirea penală a parlamentarilor”

Autor: Gabriela Antoniu

 

Reputatul jurist, profesorul Corneliu Turianu, doctor în drept, fost senator, cu o carieră de judecător de 30 de ani, inclusiv la Înalta Curte Casaţie şi Justiţie, în prezent secretar al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a acordat un interviu pentru mariustuca.ro, în care afirmă că în conflictul DNA-premierul Ponta  se poate întâmpla orice. În opinia sa, nu sunt arme constituţionale nici de o parte, nici de cealaltă, iar legea fundamentală este forţată fără nici un fel de reţinere.

Reporter: Domnule profesor, în ultimele săptămâni am asistat la o serie de evenimente care au suscitat dezbateri publice aprinse. Cererea DNA adresată Camerei Deputaţilor privind urmărirea penală a premierului Ponta pentru conflict de interese, moţiunea de cenzură a PNL, audierea judecătorilor CCR în dosarul „Erata”...

Corneliu Turianu: Dar de ce cer procurorii să li se permită urmărirea penală? Nu sunt obligaţi să ceară urmărirea penală decât într-un caz.

Reporter: Care anume?

Percheziţionare, arestare, reţinere. Atât. Pentru acestre trei obiective. Nu pentru imunitate. Că se grăbesc unii să zică: ridicăm imunitatea. Nu se poate ridica, imunitatea este dată de alegător reprezentantului lui. Nu îi aparţine parlamentarului, îi aparţine cetăţeanului care astfel are garanţia că nu există nici un motiv ca parlamentarul să nu ia atitudine în Parlament, să vorbească. I-o ridici doar într-un fel: când îşi dă demisia, când îl înlături din mandat. Da, atunci se ridică imunitatea. Să-mi arătaţi şi mie în Constituţie unde scrie că se ridică imunitatea.

Reporter: Şi în cazul premierului Ponta, DNA a cerut ridicarea imunităţii, dar cererea a fost respinsă.

Corneliu Turianu: S-a facut pentru treaba asta şi ultima moţiune de cenzură a PNL. Moţiunea asta de cenzură nu trebuia concentrată aşa. Nu faci moţiuni de cenzură contra unui Parlament majoritar. Că nu vei câştiga niciodată. Când tu le ceri: „Băieţi, ia renunţaţi la mandate că venim noi” şi ăia votează într-o veselie, da, domne, într-adevăr se cuvine. Dar moţiunea de cenzură a fost pentru votul din diaspora. Pe aia te concentrezi. Nu are nici o treabă Guvernul. Constituţia din 1923 este perfectă pentru toate problemele şi prevederile ei se regăsesc şi în Constituţia de acum. Uite ce zice Constituţia din 1923 în ideea protejării puterii legislative de cea executivă: Nici unul din membri uneia sau celeilalte adunări nu poate fi urmărit sau prigonit pentru opţiunile şi voturile emise de dânsul în cursul exercitării mandatului. Nu e deosebire de ceea ce scrie în Constituţia actuală: ”Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
Acum a greşit-o şi dl Iohannis. Sunteţi de acord că era şi aşa: dă-ţi demisia, domnule Ponta, şi poate nu o să cer suspendarea dumitale. Nu vă supăraţi... Demisia este un act unilateral de voinţă. Nu-mi sugerezi mie să-mi dau demisia. Îmi dau dacă vreau. Treaba asta a fost făcută aşa „Uite eu vreau să te salvez domnul Ponta, dă-ţi demisia”. Nu, domnule, de ce nu ai cerut matale, domnule preşedinte, începerea urmăririi penale? Dar de ce se duc cei de la DNA şi cer să li se permită începerea urmăririi penale. Unde scrie aşa ceva? Nu scrie aşa ceva.

Reporter: Dar de unde a pornit? E vorba de o interpretare greşită?

Corneliu Turianu: Da, e o interpretare greşită. Nu se cere treaba asta. Să vedem articolul 72 privind imunitatea parlamentară din Constituţie. Ştiţi unde a fost greşeala la textul ăsta constituţional? Au pus la un loc sub titlu “Imunitatea parlamentară” trei articole care nu privesc toate acest lucru. Trebuia să le despartă. Imunitatea parlamentară este reglementată, ca şi în Constituţia din 1923, aici: „Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”. Asta e imunitatea. Nu e mai mult, nici mai puţin. Şi, ca să fie constituantul mai ferm în dispoziţii, prevede la alineatul 2: „Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”. Pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată. De ce trebuie să ceri ridicarea imunităţii? Când te duci şi te adresezi Parlamentului? Când nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte. Deci, DNA trebuie să se ducă să se adreseze Parlamentului numai pentru percheziţionare, reţinere şi arestare. Numai pentru astea trebuie să ceară permisiunea. Au vrut să-l percheziţioneze, să-l reţină sau să-l aresteze pe domnul Ponta? Nici vorbă. Dovadă că ei au dosarul făcut. Nu au cerut urmărirea penală, era declanşată, dosarul făcut şi s-au dus să întrebe: „Ne daţi voie să începem şi noi urmărirea penală?” Nu te obligă Constituţia la aşa ceva. Urmărirea penală şi trimiterea în judecată se fac de către Parchetul ÎCCJ. Deci Parchetul, nu procurorul de caz, cere trimiterea în judecată. Când e vorba de un deputat sau senator, competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Acestea sunt nişte garanţii care nu derivă din imunitate, ci din statutul de deputat şi senator. Sunt nişte garanţii procesuale, pe care le are orice individ în ţara asta, sunt garanţii ale libertăţii individuale prevăzute în Constituţie. Mă poate cineva aresta, reţine, percheziţiona fără mandat? Nu, doar cu mandat de la judecător. Dar parlamentarii au avantajul  şi fug la instanţele de fond, pentru că aici procedura e lungă.

Reporter: Deci DNA avea competenţa să ceară urmărirea penală a premierului Ponta în acest caz?

Corneliu Turianu: Păi, să mai citim o dată ce spune Constituţia despre deputaţi şi senatori: „Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”. Şi, repet, pentru trimiterea în judecată nu ceri aviz. Mai departe, la alineatul 3, articolul 72 prevede că „în caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei, corporale şi domiciliare. Atenţie, Ministrul Justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei”. Atât, nu a trimiterii în judecată. Nu se respectă Constituţia. Ce ar fi trebuit atacat acum pentru neconstituţionalitate este Regulamentul Camerelor.

Reporter: De ce, pe ce motiv?
Corneliu Turianu: Pentru că nu respectă Constituţia. E neconstituţional să ceri permisiunea Parlamentului să trimiţi în judecată. Ajunsese Parlamentul să ceară dosarul de urmărire penală ca să se pronunţe dacă un parlamentar e vinovat sau nu. Dar ce e Parlamentul, instanţă de judecată? Pe urmă i-a chemat la ordine pe procurori. Când Camera sau Senatul cere, procedura e aici, au o comisie, care se pronunţă, apoi aia se duce la vot, dar când cer ei, nu judecă pe alţii. Dacă preşedintele ţării cere urmărirea penală, se duce să- i dea aprobare Camera sau Senatul? Ăla cere urmărire penală şi procurorul general face demersuri.

Reporter: Dvs. susţineţi că preşedintele Iohannis putea să ceară urmărirea a premierului Ponta fără să aibă loc acest război al declaraţiilor?
Corneliu Turianu: Exact.

Reporter: De ce credeţi că nu a făcut-o ?
Corneliu Turianu: Probabil că aşa e în politică. Vezi că îţi fac un bine, cam aşa ceva. Te sfătuiesc să demisionezi că poate nu o să te suspend. O chestie aşa... ai grijă, mai bine demisionează...

Reporter: E posibil ca în cazul premierului să se ajungă la control judiciar, aşa cum se vehiculează?
Corneliu Turianu: E posibil ca premierul să-i dea în judecată pe ei, e posibil orice. Cine ştie. Arme constituţionale nu sunt , nici de o parte, nici de cealaltă. Dar se forţează Constituţia fără nici un fel de reţinere. "

 

PROCURORII ŞI TERMENELE DE PRESCRIPŢIE

 

„Termenele de prescripţie a răspunderii penale – fixate în art.154 alin.1 C.pen. în raport cu gravitatea infracţiunii, mai precis cu limitele legale ale pedepselor – se socotesc de la data săvârşirii infracţiunii”.

În cazul infracţiunilor instantanee – care se caracterizează prin aceea că se consumă în momentul săvârşirii lor, executarea luând sfârşit în momentul îndeplinirii cerinţelor legale pentru existenţa lor – problema determinării datei de la care se socoteşte termenul de prescripţie nu prezintă nici o dificultate; această dată este aceea a realizării integrale a conţinutului infracţiunii. Astfel, infracţiunea de furt se consumă în momentul în care lucrul este luat pe nedrept din posesia sau detenţia altei persoane, în scop de însuşire; realizându-se trăsăturile esenţiale ale infracţiunii termenul de prescripţie va începe să curgă din acest moment.

Rezolvarea problemei prezintă însă unele particularităţi în cazul infracţiunilor caracterizate printr-o anumită prelungire necesară a acţiunii/inacţiunii constitutive sau printr-o amplificare în timp a urmărilor vătămătoare ale faptei; ne referim la infracţiunile continue, continuate şi progresive.

„În cazul infracţiunilor continue – arată art.154 alin.2 C.pen. – termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii...”; infracţiunea continuă este, după cum se ştie, fapta penală pentru a cărei consumare este necesară o anumită prelungire în timp a acţiunii sau inacţiunii constitutive.

În ceea ce priveşte infracţiunile continuate – care, aşa cum arată art.35 alin.1 C.pen., constau în săvârşirea, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni – art.154 alin.2 C.pen. prevede că termenul de prescripţie curge „de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni”.

În ceea ce priveşte infracţiunile progresive – adică acele infracţiuni care, după ce au ajuns la o formă incriminată, fie îşi amplifică urmarea vătămătoare, fie generează noi asemenea urmări – termenul de prescripţie a răspunderii penale  curge de la data la care fapta a produs ultima urmare susceptibilă de a-i determina caracterizarea juridică. De pildă, în cazul infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte – care, potrivit art.195 C.pen., ajung la forma incriminată „dacă vreuna dintre faptele prevăzute in art.193 şi art.194 a avut ca urmare moartea victimei” – termenul de prescripţie nu se socoteşte de la data vătămării integrităţii corporale a victimei, ci de la data încetării din viaţă a acesteia, care uneori poate fi mult ulterioară. Tot astfel, în cazul infracţiunii de omisiune a sesizării (art.267 C.pen.), termenul de prescripţie curge de la data la care fapta a produs ultima urmare susceptibilă de a-i determina caracterizarea juridică.

Prin urmare, în cazul infracţiunilor progresive, până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile, cursul prescripţiei răspunderii penale este suspendat.

În acest sens, potrivit art.156 C.pen., „cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal”.

Aşadar, în cazul infracţiunii progresive de omisiune a sesizării, cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat, în primul rând, „pe timpul cât o dispoziţie legală împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale”. Iar aceste dispoziţii legale sunt reprezentate de prevederile procedurale, dar şi de drept material ale  OUG nr.24/2008 care condiţionează reţinerea calităţii de lucrător (sau, după caz, colaborator) al Securităţii de parcurgerea procedurii impuse de art.15-12 din acest act normativ precum şi de existenţa unor condiţii prevăzute de art.2 lit. a) sau b) din acelaşi act normativ.

 În concluzie, este evident că, potrivit OUG nr.24/2008, calitatea de lucrător (sau, după caz colaborator) al Securităţii se stabileşte numai de către instanţa de judecată competentă şi numai după parcurgerea procedurii expres prevăzute de legiuitor.

Corneliu Turianu: Soarta candidaturilor independente

Corneliu Turianu: Soarta candidaturilor independente

Corneliu Turianu: Registrul electoral naţional

Corneliu Turianu: Registrul electoral naţional

Corneliu Turianu: Revenirea la normalitate

Corneliu Turianu: Revenirea la normalitate

Corneliu Turianu: Judecarea celui de-al doilea dosar privind evenimentele din 13 iunie 1990 – Partea a III-a

Corneliu Turianu: Judecarea celui de-al doilea dosar privind evenimentele din 13 iunie 1990 – Partea a III-a

Corneliu Turianu: Judecarea celui de-al doilea dosar privind evenimentele din 13 iunie 1990 - Partea a II-a

Corneliu Turianu: Judecarea celui de-al doilea dosar privind evenimentele din 13 iunie 1990 - Partea a II-a

Corneliu Turianu: Judecarea celui de-al doilea dosar privind evenimentele din 13 iunie 1990 - Partea I

Corneliu Turianu: Judecarea celui de-al doilea dosar privind evenimentele din 13 iunie 1990 - Partea I

Corneliu Turianu: Consilierul prezidenţial Andrei Muraru, audiat de Parchet împreună cu Tudor Chiuariu în cazul infracţiunii de sustragere şi distrugere de documente din Ministerul Justiţiei. SENTINŢĂ DEFINITIVĂ

Corneliu Turianu: Consilierul prezidenţial Andrei Muraru, audiat de Parchet împreună cu Tudor Chiuariu în cazul infracţiunii de sustragere şi distrugere de documente din Ministerul Justiţiei. SENTINŢĂ DEFINITIVĂ

Caricatura

1999

            Caricatura reprezintă o exprimare grafică în care, la trăsăturile reale ale unei persoane, se adaugă şi o serie de exagerări şi deformări din care rezultă o imagine denaturată şi rizibilă, dar recognoscibilă a persoanei respective. Dacă trăsăturile pe care se construieşte caricatura sunt reale, specifice persoanei înfăţişate, exagerările şi deformările adăugate reprezintă elemente de ficţiune izvorâte din fantezia caricaturistului. Din această îmbinare între realitate şi ficţiune se construieşte imaginea hazlie care constituie prilej de delectare pentru cei ce o privesc.

          Problema juridică ce se ridică este de a şti dacă această imagine deformată, care pune accentul pe înfăţişarea fizică ridiculizată şi a cărui debuşeu esenţial este în presă, este de natură să atragă răspunderea civilă delictuală.

          Este locul să reamintim dispoziţiile articolului 30 alin. 6 din Constituţie, în care se prevede că libertatea de expresie „nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine” (s.n.).

          În alineatul 1 al aceluiaşi articol 6 din Constituţie se consacră libertatea de exprimare şi de creaţie „prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public” (s.n.).

          Termenul de imagine, folosit în acest prim alineat al textului, are înţelesul neîndoielnic de prezentare grafică a înfăţişării unei persoane sau a unui obiect. Acelaşi înţeles trebuie atribuit termenului şi în expresia „dreptul la propria imagine” la care se referă alineatul 6 al aceluiaşi text constituţional. Este vorba de imaginea fizică a persoanei şi nu de ansamblul de însuşiri comportamentale ce o caracterizează.

          Imaginea la care se referă textul poate să fie inclusă în fotografii, filme, imprimate, emisiuni de televiziune, ea înfăţişând în aceste cazuri o transpunere fidelă a înfăţişării fizice a persoanei. Dar această imagine poate apare şi cu deformările şi exagerările ce caracterizează caricatura.

          În măsura în care imaginea astfel deformată este recognoscibilă sau, printr-o indicaţie de text, este atribuită unei anumite persoane, ea beneficiază, în principiu, de protecţia legală prevăzută de art. 30 alin. 6 din Constituţie. S-ar putea susţine că prezentarea unei asemenea imagini, într-o postură activă, surprinsă aparent în momentul în care efectuează o acţiune specifică unei activităţi blamabile, ar putea fi asimilată unei afirmaţii susceptibile de a constitui o calomnie. Şi aceasta, mai ales, atunci când caricatura este întovărăşită de un text ce scoate în evidenţă activitatea reprobabilă.

          Privind lucrurile cu rigoare juridică, se poate deci concepe o calomnie realizată prin prezentarea unei caricaturi. Şi tot rigoarea sancţionatorie ar putea promova ideea că prezentarea unei asemenea imagini într-o accepţie umoristică – specifică oricărei caricaturi – n-ar fi decât un mijloc abil de a masca intenţia nocivă sub o înfăţişare glumeaţă şi presupus inocentă.

          Asemenea raţionamente se pot formula. Raportate la coordonatele concrete ale unei anumite situaţiuni, ele ar putea fi considerate temeinice.

          Realitatea, desfăşurată de-a lungul vremii, ne arată însă că această rigoare juridică nu a fost pusă la încercare, multiplele forme de caricatură, atât de abundente în presa din toate timpurile – inclusiv cele actuale – producând interesul şi amuzamentul publicului consumator de presă, nu însă şi procese de calomnie.

          Se pare că, şi în materia caricaturii, ca şi în aceea a epigramei, umorul şi o anumită delectare estetică au caracter precumpănitor în perceperea şi evaluarea acestor producţii ale fanteziei creative. Iar cei vizaţi preferă să zâmbească decât să se încrunte, considerând poate propria lor caricatură mai curând ca un semn de atenţie şi scoatere din anonimat (sau accentuare a popularităţii) decât ca un instrument de dereglare a prestigiului lor.

Consilierul prezidenţial Andrei Muraru, audiat de Parchet împreună cu Tudor Chiuariu în cazul infracţiunii de sustragere şi distrugere de documente din Ministerul Justiţiei. SENTINŢĂ DEFINITIVĂ

ARTICOL PRELUAT DE LA ZIARISTIONLINE.RO

"Cazul în care sunt implicaţi doi ideologi ai organizaţiei de extremă stânga “Miliţia Spirituală”, fraţii gemeni Andrei si Alexandru Muraru, acuzaţi că au sustras şi folosit spre şantaj 17 dosare (mape profesionale) din Ministerul Justiţiei pe vremea tovarăşului lor penal, Tudor Chiuariu, ia o nouă turnură, după ce profesorul Corneliu Turianu, secretar al Colegiului CNSAS şi parte vătămată, a contestat “NUP”-ul oferit cu largheţe de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. Practic, prin sentinţă definitivă emisă la 20.02.2014, Judecătoria Sectorului 5 a desfiinţat total decizia Parchetului aceleiaşi Judecătorii, trimiţând făptuitorii din nou sub anchetă. Printre numele sonore aflate pe lista dosarelor furate din Arhiva Ministerului Justitiei, ale “şantajabililor”, se află Valeriu Stoica, Victor Ciorbea, Cristian Diaconescu, judecătorul CCR Acsinte Gaşpar sau fostul preşedinte al CSM Iulian Gâlcă. Cazul este, desigur, de domeniul Consiliului Superior al Magistraturii. Constatam că dacă partea vătămată nu era profesor universitar în drept pentru a contraargumenta aberaţiile procurorului de caz, ar fi fost în mod evident vitregită de un act corect de Justiţie iar făptaşii nu ar mai fi fost pedepsiţi, conform Legii, ci ar fi zburdat liber spre a comite alte ilegalităţi. Judecătorul de cameră preliminară contestă, cu uimire am putea spune, judecata procurorului, criticând elegant dar dur deciziile sale, contrazise, conform Hotărârii, prin “toate actele” existente la dosar. Acelaşi procuror de caz, Florea Stoian Andreia, care a susţinut în mod neîntemeiat că a intervenit prescripţia şi nu a început urmărirea penală în cazul lui Alexandru Muraru, fratele consilierului prezidenţial Andrei Muraru, a intrat deja în analele Judecătoriei Sectorului 5, după ce a dat liber “legal” la hoţie în România, fie ca e vorba de documente, fie de maşini, după cum arată colegii noştri de la Lumea Justiţiei, privind un alt caz plin de ciudăţenii. Cum argumentarea sentinţei doamnei judecător Oana Roseanu – în care sunt reluate cu amănunt toate faptele – se constituie într-o veritabilă lecţie de drept, vă dăm prilejul de a o citi integral.

 

 

 

 

DICŢIONAR JURIDIC – Conceptul de imunitate parlamentară

Conceptul de imunitate parlamentară

 

În bătrânul Sumer, cu mii de ani în urmă, celor din Sfatul bătrânilor şi din Sfatul celor apţi să poarte arme li s-a acordat prima dată imunitate. Primii erau imuni prin înţelepciune, ceilalţi prin rolul de apărători ai cetăţii. Şi în Grecia Antică – înainte de a urca la tribună – oratorii îşi puneau pe cap o coroană de mirt. Era o formă de a-i proteja de consecinţe pentru tot ce aveau să spună în slujba cetăţii. Era embrionul imunităţii de mai târziu. După multe secole, Anglia desăvârşea instituţia parlamentară.

Imunitatea – ca derogare de la regulile dreptului comun – nu avea nimic de-a face cu noţiunea de castă privilegiată. Primea cununa imunităţii cel care trebuia apărat pentru a participa liber la o dreaptă legiuire.  

Imunitatea parlamentară înseamnă responsabilitate şi nu privilegiu. Imunitatea – care protejează mandatul parlamentarului, nu omul! – este acordată membrilor corpurilor legiuitoare şi se rezumă numai la acele infracţiuni ce rezultă din exprimarea voturilor sau opiniilor în cursul îndeplinirii mandatului şi pentru care deputaţii şi senatorii pot fi – atenţie! – traşi la răspundere juridică disciplinară. Pentru infracţiunile ce nu au nici o legătură cu îndeplinirea acestui mandat, parlamentarul răspunde penal ca orice alt cetăţean.

Justificarea acestei imunităţi derivă din ideea că puterea legiuitoare trebuie să fie perfect independentă faţă de celelalte puteri în stat, ceea ce nu se poate obţine decât prin asigurarea celei mai complete libertăţi în exprimarea voturilor şi a opiniilor membrilor Parlamentului. De aceea, această imunitate este admisă în toate ţările cu regim parlamentar.

Constituţia admite în cuprinsul articolului 72 alin.(1) că: „Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”.

Imunitatea, după cum rezultă din cele ce preced, este specială, fiindcă se raportează numai la anumite infracţiuni (calomnie, insultă, ultraj, în febra dezbaterilor parlamentare) derivând din voturile şi opiniile emise de parlamentar în cursul exercitării mandatului său şi pentru care – potrivit Constituţiilor noastre din 1886 şi 1923 – „nu poate fi urmărit sau prigonit”; ea este şi relativă fiindcă nu se aplică decât în anumite condiţii expres prevăzute de lege. Dacă, de pildă, un parlamentar acuză de corupţie un ministru sau un prefect de la tribuna Parlamentului celui dintâi nu i se poate „ridica” imunitatea. Dacă îl acuză din nou, la o întâlnire cu alegătorii săi, la o conferinţă de presă, imunitatea lucrează din plin.

Imunitatea durează pe tot timpul mandatului pentru faptele – expres arătate – săvârşite în timpul acestuia. Nici deputatul sau senatorul, nici Camera din el face parte nu pot renunţa sau încuviinţa renunţarea la aceasta imunitate, fiindcă ea este dictată de un interes public şi, deci, este de ordine publică.

Dimpotrivă, imunitatea nu se aplică opiniilor exprimate în afara Parlamentului, chiar dacă parlamentarul a vorbit în calitatea sa de reprezentant al naţiunii şi chiar dacă ulterior ar repeta aceleaşi opinii în Parlament. De pildă, dacă, aflat într-un restaurant sau oricare alt loc public, reiterează aceleaşi acuze, atunci aceasta se numeşte insultă sau calomnie şi atrage responsabilitatea civilă. Căci, în aceste din urmă situaţii, nu se mai poate susţine că respectivul parlamentar este în exerciţiul mandatului său. De asemenea, imunitatea nu acoperă infracţiunile care au determinat exprimarea voturilor sau opiniilor în Parlament (de exemplu: traficul de influenţă, falsul etc.).

Imunitatea consacrată în art.72 alin.(1), purtând asupra acelor infracţiuni ce rezultă din exprimarea voturilor sau opiniilor în cursul îndeplinirii mandatului, are ca efect înlăturarea de plano a oricăror urmăriri şi operează automat, în sensul că nu trebuie să intervină nici un fel de constatare juridică pentru existenţa ei.

Aşadar, imunitatea nu conferă parlamentarului privilegii absurde în raport cu cerinţele legii penale. Ea nu îl protejează la modul absolut decât în ceea ce priveşte opiniile şi voturile exprimate în virtutea mandatului ce i-a fost încredinţat de alegători.

Mai pe înţelesul tuturor, în afara de „imunitatea pliscului”, parlamentarul este responsabil pentru oricare alte infracţiuni ce nu au nici o legătură cu exercitarea mandatului.  

Dezincriminarea ciubucului

În completarea postării Tratamentul penal al corupției adăugăm că:

Spre deosebire de Codul penal anterior, noul Cod penal, în vigoare de la 1 februarie 2014, renunță la incriminarea faptei de primire de foloase necuvenite ca infracțiune de corupție. În sfera noțiunii de corupție, înțeleasă în mod strict, intră în prezent: luarea de mită (art.289), darea de mită (art.290), traficul de influență (art.291) și cumpărarea de influență (art.292). Consider că într-o accepțiune mai largă a termenului, putea fi inclusă în aceasta noțiune și primirea de foloase necuvenite, adică tradiționalul ciubuc. Diferenţa fundamentală dintre luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite este că, în cazul celei dintâi, funcţionarul incorect pretinde sau primeşte bani ori alte foloase sau acceptă – expres ori tacit – promisiunea unor foloase, pentru a efectua sau a nu efectua un act privitor la funcţia sa, mai înainte de a îndeplini ori de a omite îndeplinirea actului de serviciu asupra căruia poartă înţelegerea dintre el şi mituitor; în cazul celei de-a doua, funcţionarul primeşte banii ori foloasele, după ce a îndeplinit un act specific funcţiei sale şi fără a fi avut vreo înţelegere prealabilă cu beneficiarul acesteia. De aici şi gradul de pericol social diferit al celor două fapte penale. Aceasta sa fie oare rațiunea dezincriminării „banalului” ciubuc? Eu unul mă îndoiesc. Mai mult, mă tem că în curând vom asista la legalizarea „răsplatei” pentru serviciul legalmente datorat, „răsplată” care în prezent nu este sancționată nici măcar contravențional.

 

La multi ani!

La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor!

Să aveţi o primăvară minunată!

 

Lehamitea de carte, marijuana şi prostituţia în şcoli

Numeroşi profesori, între care şi eminenţi universitari, mi-au atras atenţia asupra urmărilor de-a dreptul nefaste pe care le au asupra elevilor atât numărul exagerat al orelor de clasă – cam 7 pe zi – cât şi încărcarea excesivă, iraţională a manualelor cu date şi cunoştinţe ce depăşesc capacitatea de asimilare normală. Dacă adăugăm la orarul şcolii timpul necesar pregătirii temelor acasă – cam 4 ore zilnic – ne dăm seama că, la 13-14 ani, copilului i se cere să facă faţă unui efort intelectual intens de circa 11 ore. Şi asta, repet, zi de zi. Nu este de mirare că stresul a ajuns un fenomen social. Mulţi copii clachează, se îmbolnăvesc, ajung la stări depresive. Astfel concepută, în loc să stimuleze curiozitatea şi dragostea de cultură, şcoala sfârşeşte prin a timora, inducând lehamitea de carte sau grave complexe de neîncredere în forţele proprii. Este o realitate confirmată de specialişti, fie că aceştia sunt profesori, psihologi, sociologi sau medici. Toţi sunt de acord că această stare de lucruri nu mai poate dăinui.

Domnule ministru, cunoaşteţi incomparabil mai bine decât mine problemele învăţământului. Tocmai de aceea vă întreb: ce anume preconizaţi pentru degrevarea programei şcolare, pentru uşurarea efortului stresant la care sunt obligaţi astăzi elevii în detrimentul sănătăţii lor?

A încetat să mai fie un secret că şcolile şi liceele sunt asaltate de bande de derbedei. Există profesori agresaţi verbal şi fizic, elevii care ies de la ore sunt jecmăniţi ziua-n amiaza mare, consumul de rom şi votcă, fumatul marijuanei, etnobotanicelor şi prostituţia sunt fapte aproape banale în curţile şi chiar pe culoarele liceelor. Necombătut, fenomenul a luat proporţii alarmante. Iată de ce, domnule ministru, vă cer să dispuneţi măsurile necesare dacă nu eradicării, cel puţin stăvilirii şi diminuării lui, acţiunile poliţiei putând fi, eventual, sprijinite de poliția comunitară. Nu ne mai este permis să stăm cu braţele încrucişate în faţa răului. Şcoala are nevoie de o mână de ajutor, trebuie să o scoatem din zona influenţelor insalubre, să le oferim copiilor un sentiment de securitate în absenţa căruia reforma şcolii este de neconceput.

"BOMBĂ! Un consilier al lui Klaus Iohannis a fost CONDAMNAT"

Articol preluat de la OBIECTIV.INFO

"BOMBĂ! Un consilier al lui Klaus Iohannis a fost CONDAMNAT

Laurentiu Panait

22 feb, 10:56

Andrei Muraru, consilierul prezidențial pentru relația cu societatea civilă, a fost declarant vinovat de folosirea unor falsuri în privința profesorului universitar Corneliu Turianu.

“Preşedintele României, Klaus Iohannis, are o problemă: târâie în spatele său un consilier, care, pe lângă faptul că este considerat o “cârtiţă” a corupţilor condamnaţi penal Relu Fenechiu şi Tudor Chiuariu, începând de miercuri, 18 februarie a.c., a devenit el însuşi un condamnat, printr-o hotărâre irevocabilă a Tribunalului Bucureşti", scrie ziaristionline.ro.

Andrei Muraru, fost director pe la IICCMER şi ideolog al grupării de extremă stânga “Miliţia Spirituală”, a mistificat realitatea privind cariera profesorului universitar dr. Corneliu Turianu, secretar al Colegiului CNSAS, invocând în fals o funcţie în fostul PCR pe care acesta nu a avut-o.

Muraru a susţinut în scris şi în public, chiar în Jurnalul TVR că îşi bazează aceste afirmaţii, ce s-au dovedit a fi mincinoase, pe documente aflate în Mapa profesională a fostului judecător Corneliu Turianu, de la Ministerul Justiţiei, pe care a şi fluturat-o ca “dovadă” în faţa camerelor TVR.

Operaţiunea de denigrare prin dezinformare neagră era menită să-l determine pe profesorul Corneliu Turianu, prin presiuni mediatice şi psihice, să-şi dea demisia de la CNSAS pentru ca în locul lui să fie instalat chiar fratele geamăn al lui Andrei Muraru, Alexandru Muraru, pe vremea aceea consilier al ministrului penal Tudor Chiuariu.

Toata schema frauduloasă de cumetrie abjectă prin care se urmărea, în principal, infiltrarea “Miliţiei Spirituale” la vârful CNSAS, a dus însă la devoalarea unei alte infracţiuni, care se pedepseşte cu închisoare până la 10 ani: furt calificat de documente cu regim de secretizare specială din Arhiva Ministerului Justiţiei. Este vorba de furtul a 16 Mape profesionale, înfăptuit de Alexandru Muraru, în calitate de funcţionar public, prin abuz în funcţie şi trafic de influenţă, uzând de numele ministrului Tudor Chiuariu. Date din aceste 16 dosare au fost folosite apoi pentru şantaj şi atacuri instrumentate prin intermediul mass-media. Atât Chiuariu cât şi geamănul Muraru, sunt în prezent cercetaţi de organele de anchetă penală (şi) pentru aceste fapte." 

- See more at: http://www.obiectiv.info/incredibil-un-consilier-al-lui-klaus-iohannis-a-fost-condamnat_67047.html#sthash.qTrtI37P.dpuf

Consilier prezidenţial condamnat pentru fals cu uz de documente secrete FURATE. Procesul Corneliu Turianu vs Andrei Muraru s-a încheiat cu o sentinţă irevocabilă

Articol preluat de la ZIARISTIONLINE.RO

 “Preşedintele României, Klaus Iohannis, are o problemă: târâie în spatele său un consilier, care, pe lângă faptul că este considerat o “cârtiţă” a corupţilor condamnaţi penal Relu Fenechiu şi Tudor Chiuariu, începând de miercuri, 18 februarie a.c., a devenit el însuşi un condamnat, printr-o hotărâre irevocabilă a Tribunalului Bucureşti (foto mai jos). Deşi pe parcursul procesului a încercat să ameţească instanţa oferind patru adrese pentru citarea sa şi şi-a schimbat avocaţii de mai multe ori, într-un final, actualul consilier prezidenţial pentru relaţia cu societatea civilă şi autorităţile publice nu a mai putut fugi de deznodământ. Andrei Muraru, fost director pe la IICCMER şi ideolog al grupării de extremă stânga “Miliţia Spirituală”, a mistificat realitatea privind cariera profesorului universitar dr. Corneliu Turianu, secretar al Colegiului CNSAS, invocând în fals o funcţie în fostul PCR pe care acesta nu a avut-o. Muraru a susţinut în scris şi în public, chiar în Jurnalul TVR, ajutat de “dieontoloaga” Rodica Culcer, că îşi bazează aceste afirmaţii, ce s-au dovedit a fi mincinoase, pe documente aflate în Mapa profesională a fostului judecător Corneliu Turianu, de la Ministerul Justiţiei, pe care a şi fluturat-o ca “dovadă” în faţa camerelor TVR. Operaţiunea de denigrare prin dezinformare neagră era menită să-l determine pe profesorul Corneliu Turianu, prin presiuni mediatice şi psihice, să-şi dea demisia de la CNSAS pentru ca în locul lui să fie instalat chiar fratele geamăn al lui Andrei Muraru, Alexandru Muraru, pe vremea aceea consilier al ministrului penal Tudor Chiuariu. Toata schema frauduloasă de cumetrie abjectă prin care se urmărea, în principal, infiltrarea “Miliţiei Spirituale” la vârful CNSAS, a dus însă la devoalarea unei alte infracţiuni, care se pedepseşte cu închisoare până la 10 ani: furt calificat de documente cu regim de secretizare specială din Arhiva Ministerului Justiţiei. Este vorba de furtul a 16 Mape profesionale, înfăptuit de Alexandru Muraru, în calitate de funcţionar public, prin abuz în funcţie şi trafic de influenţă, uzând de numele ministrului Tudor Chiuariu. Date din aceste 16 dosare au fost folosite apoi pentru şantaj şi atacuri instrumentate prin intermediul mass-media. Ambii puşcăriabili, atât Chiuariu cât şi geamănul Muraru, sunt în prezent cercetaţi de organele de anchetă penală (şi) pentru aceste fapte. Sentinţa definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Bucureşti nu îi va ajuta prea mult. Şi aceasta nu este ultima situaţie ce ţine de trecutul tenebros, reţelar, al familiei Muraru, cu repercusiuni până în prezent dar şi viitor…

Datele problemei, a cărei evoluţie şi rezolvare portalul Ziaristi Online a urmărit-o, întâmplător, de la început, din 2012, până la sfârşitul firesc de zilele acestea, le găsiţi aici:

Presedintele IICCMER Andrei Muraru, condamnat de Instanta pentru minciuna cu scop de dezinformare si manipulare a opiniei publice in cazul secretarului Colegiului CNSAS, Corneliu Turianu

EXCLUSIV: Consilierul lui Klaus Iohannis, Andrei Muraru, ideolog al “Miliţiei spirituale”, în proces cu secretarul CNSAS Corneliu Turianu, are fratele, Alexandru Muraru, cercetat pentru furt de acte din Ministerul Justiţiei

Consilierul lui Iohannis, Andrei Muraru, cercetat pentru şantaj, instigare şi complicitate la furt de documente secrete. Profesorul Corneliu Turianu de la CNSAS l-a prins cu documentele (1)

Cârtiţele lui Chiuariu şi Fenechiu, deconspirate de profesorul Turianu. Fraţii gemeni Alexandru şi Andrei Muraru, noduri într-o reţea de tip mafiot. DOCUMENTE (II)

Tudor Chiuariu ar putea înfunda puşcăria împreună cu fratele consilierului prezidenţial Andrei Muraru, geamănul Alexandru Muraru. CAZUL TURIANU vs MILIŢIA SPIRITUALĂ

Generalul de mucava Dan Voinea umilit la Inalta Curte de Casatie si Justitie in procesul directorului IICCMER cu profesorul Corneliu Turianu de la CNSAS

GHIMPELE: Oficial al Guvernului, dat DISPĂRUT de CNSAS, după ce a fost dat în judecată de Corneliu Turianu

Secretarul CNSAS Corneliu Turianu da de pamant cu “Militia spirituala”

Justiţia Română merită felicitată!