„Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Au mai fost multe discuţii pe
Legea răspunderii ministeriale, eu mi-am început critica încă după primele
alegeri a unui asemenea proiect de lege.
Eu o să vă propun în final să
returnăm acest proiect legislativ, pentru a fi întocmit aşa cum se cuvine,
potrivit Constituţiei României.
Există un text din Constituţia
României, art. 16 alin.2, potrivit căruia „Nimeni nu este mai presus de lege”.
Probabil că au fost unii care au
crezut că miniştrii sunt mai presus de lege. De aceea, legiuitorul constituant
se grăbeşte în art. 109 să prevadă, şi daţi-mi voie să citez, răspunderea
membrilor Guvernului:
„Guvernul răspunde politic numai
în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al
Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea
Guvernului şi pentru actele acestuia (alin. 1).
Numai Camera Deputaţilor, Senatul
şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor
Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut
urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din
funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea
lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie” (alin. 2).
Aşa este. Iar proiectul reproduce
cuvânt cu cuvânt textul constituţional, şi este bine.
Dar textul constituţional mai are
un mic adaos.
Articolul 109 alineat 3:
„Cazurile de răspundere şi
pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege
privind responsabilitatea ministerială”.
Păi legea asta ce face? Îmi
povesteşte mie că, dacă ministrul săvârşeşte un viol, vezi Doamne, să fie viol
ministerial, să am grijă. Eroare! Ministrul răspunde ca orice cetăţean al
României de orice faptă înscrisă în Codul penal. Scurt. Nu era nevoie să-mi
facă mie trimiterea la Codul penal. Altceva avem nevoie în Legea răspunderii ministeriale.
Aveam nevoie să fie incriminate nişte fapte care nu pot fi comise decât de un
ministru, pe care cetăţeanul de rând nu le poate face fiindcă nu este ministru.
Iar aceste fapte erau expres incriminate în Legea din 1879. De pildă, în
legătură cu exprimarea votului, împiedicarea cetăţeanului să-şi exprime votul,
ce ministru avea îndatorirea să emită până la data aceasta cărţi de alegător şi
nu a făcut-o, acela răspunde, tocmai în calitatea sa de ministru.
Deci, această lege, dacă vreţi să
o votăm astăzi, o votăm pe loc, eu o votez de la un capăt la altul, dar nu
spune nimic. Votăm textul constituţional, noi nu aducem nimic nou astăzi, noi
instituim astăzi ceva nepermis, instituim „imunitatea ministerială”!
Domnilor, eu spun să luăm în
discuţie proiectul, chiar dacă au trecut 9 ani... Este adevărat, Constituţia
obligă ca legea să apară în 6 luni. Nu a apărut, dar la 9 ani mai daţi două
săptămâni, să fie refăcut aşa cum trebuie acest proiect de act normativ.
Mulţumesc.”
(Monitorul Oficial nr. 69 din 5 mai 1999, Partea a II-a,
Dezbateri parlamentare, Senatul, Sesiunea I Ordinară)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu