Revenirea la normalitate

Este de esenţa oricărui sistem democratic că majoritatea este cea care decide. Admiţând însă că uneori majoritatea se poate înşela, legiuitorul condiţionează eficienţa voinţei majoritare în materie de alegeri (constituţionale, parlamentare etc.) de realizarea unui anumit cvorum. Sigur că nu se va face abstracţie de voinţa celor 7.403.836 de electori prezenţi la urne care au votat „DA”. Indiscutabil că numărul de electori prezenţi la vot, de 8.459.052, este impresionant, dar nu este suficient pentru a depăşi pragul electoral de 9.146.232 impus de lege pentru valabilitatea referendumului.

Prin urmare, Plenul Curţii Constituţionale putea decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului pentru demiterea Preşedintelui (art.47 din Legea nr.47/1992, republicata în 2010), numai în situaţia depăşirii pragului electoral de 9.146.232 plus unul cetăţeni cu drept de vot, ceea ce în fapt nu s-a realizat.

Cum însă, în speţă, numărul de electori prezenţi la vot, de 8.459.052, nu era suficient pentru atingerea pragului electoral de 9.146.232 plus unul (respectiv 18.292.464:2+1), în vederea completării post-referendum a diferenţei de 1.374.357 electori, Guvernul a apelat la tot felul de găselniţe aberante (cum ar fi, de pildă, „mini-recensământ”,  punerea sub semnul întrebării a rezultatelor „centralizate la nivel naţional de către Biroul Electoral Central… înaintate, cu pază militară, la Curtea Constituţională, în termen de 24 de ore de la încheierea centralizării”, excluderea de la vot a cetăţenilor români din străinătate, deşi era vorba de un referendum naţional etc.).

Reamintesc că, încă de la data de 2 august 2012, Curtea a demonstrat implicit nevalabilitatea referendumului, conchizând că „o majoritate de voturi în sensul demiterii Preşedintelui nu îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate în lipsa cvorumului necesar pentru desfăşurarea referendumului”.

Or, cum precizam într-un alt articol, cvorumul necesar pentru desfăşurarea referendumului naţional este calculat în raport de prevederile art.36 din Constituţie şi se referă la cetăţenii cu drept de vot oriunde s-ar afla ei, şi nu la „majoritatea cetăţenilor înscrişi în listele electorale permanente prezenţi la vot”.

Şi de aici toată strădania de a demonstra post-referendum, pe de o parte, că „în realitate nu suntem 18 milioane”, iar, pe de altă parte, că „cei 7,4 milioane de români, care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, vor vedea că dacă nu este luat în seamă votul lor, atunci nu le rămâne decât să iasă în stradă”. Cu alte cuvinte, pragul electoral avut în vedere la referendum ar fi în fapt cu mult mai redus, adică… exact cu atât ar fi fost necesar pentru confirmarea referendumului!

Numai că iniţiatorii acestui demers se pare că nu au luat în calcul interdependenţa logică a modificării post-referendum a „pragului electoral” şi implicaţiile sale asupra numărului total al electorilor prezenţi la urne (respectiv, cei 7.403.836 care au votat „DA”, cei 943.375 care au votat „NU”, precum şi pe cei 111.842 ale căror voturi au fost anulate). Şi refuz să cred că printre majoritarii de 7.403.836 care au votat "DA" nu au figurat şi niscai "morţi", cu buletine expirate etc. şi, de ce nu, şi printre ceilalţi care au votat "NU" ori căror voturi au fost anulate.

Priviţi, rogu-vă, imaginea alăturată, în care încerc să ilustrez consideraţiile pentru care, cred eu, Curtea nu avea de ales.

Presupun că domniile lor au realizat că neluarea în considerare a voturilor cetăţenilor români aflaţi în străinătate în cazul unui referendum naţional, a tinerilor care au împlinit 18 ani, a morţilor înregistraţi pe listele electorale ca prezenţi la vot, a cetăţenilor cărora le expiraseră buletinele etc., micşorează, desigur, pragul electoral, dar în mod corespunzător micşorează şi numărul de voturi DA sau NU ori anulate. Cu alte cuvinte, aceste strădanii nu făceau decât să conducă la aceeaşi concluzie, aceea a invalidării referendumului.

Aşa stând lucrurile, mă întreb şi azi ce i-a împiedicat pe judecătorii Curţii să se pronunţe explicit prin aceeaşi hotărâre din 2 august 2012.